Facem totalurile lui 2018 împreună cu nutriționista și antrenoarea Elena Ozun. Se pare că pentru aceasta ultimul an a fost bogat în evenimente deosebit de frumoase.

A rămas atât de puțin până în 2019, așa că e timpul potrivit să facem bilanțul anului trecut și să privim cu seninătate în viitor. Nutriționista Elena Ozun a fost provocată de EA.md să ne povestească despre momentele speciale care i s-au întâmplat în 2018, mai ales că, știm noi, acestea au fost multe și frumoase.

Care sunt cele mai minunate momente care au marcat anul 2018?

„Anul 2018  a încorporat cele mai minunate trăiri din viața mea și dacă îmi permiți, îți voi spune patru, în loc de trei. Ianuarie a început cu vestea că voi deveni curând mămică și a sfârșit cu o cerere în căsătorie prin poezie de la actualul meu soț.

Apoi au urmat 9 luni de descoperiri și trăiri intense. Între timp, m-am căsătorit cu bărbatul pe care îl iubesc. Ne-am unit destinele prin sfânta cununie și am dat o petrecere grozavă.

În luna iulie a apărut în viața mea „Uriașul”, adică băiețelul meu Vlad, cel care mi-a schimbat viziunea asupra vieții la 360 grade.  Acum știu că fiecare an va fi la fel de plin de dragoste și clipe fericite pentru că am învățat să savurez prezentul alături de familia mea și de oamenii mei dragi.”, dezvăluie nutriționista.

Ce așteaptă Elena Ozun de la anul care bate la ușă?

„Anul 2019 va fi concentrat asupra aptitudinilor mele de proaspătă mămică și sper din suflet să fiu un părinte acceptabil, dacă nu perfect. Îmi mai doresc să reușesc să duc la bun sfârșit un proiect de suflet pe care îl pregătesc de foarte multă vreme.

Moșul trebuie să știe asta!

De la Moș vreau multă sănătate pentru oamenii pe care îi iubesc. Și o vacanță în Bali. Și ca soțul meu să citească acest articol”, își încheie dezvăluirile Elena Ozun.

Dar voi ați făcut totalurile? Moșul știe ce dorință v-ați pus?

Sursa foto: Facebook.com/ElenaOzun

Vezi și: Somon pe pat de bulgur, cu sos de oțet balsamic și miere, după rețeta nutriționistei, Elena Ozun

Distribuie articolul: