Dincolo de imaginea unui profesionist desăvârșit în domeniul televiziunii, Andreea Marin este o mamă extrem de dedicată pentru fiica ei, Violeta Bănică. Recent, celebra prezentatoare a dezvăluit că Violeta a fost sursa ei de putere și speranță în perioadele întunecate prin care a trecut. Andreea Marin recunoaște că există și clipe mai tensionate, în care încearcă să-i înțeleagă stările schimbătoare ale fiicei sale.

Celebra prezentatoare Andreea Marin este foarte mândră de fiica ei, Violeta, cele două având o relație sinceră, bazată pe comunicare. Într-un interviu recent, Andreea Marin și Violeta au discutat despre legătura lor, vedeta dezvăluind cum copila i-a alinat suferința în cele mai dificile momente.

Între Andreea Marin și fiica ei Violeta există o conexiune foarte strânsă, cele două având o relație minunată. Celebra prezentatoare dezvăluie că datorită Violetei a găsit un motiv pentru a merge mai departe, în momentele în care s-a simțit copleșită și lipsită de speranță.

„Adevărul e că nu o înțeleg tot timpul, dar îmi dau silința. Mie Violeta mi-a salvat viața în momente în care mi-a fost foarte greu, ea a fost motivația mea pentru a continua, pentru a merge mai departe cu fruntea sus și acum este speranța mea.’, spune Andreea
Marin, pentru Spectacola.ro.

Fiica Andreei Marin, Violeta, se poate mândri cu foarte multe realizări până la această vârstă, ultima fiind chiar conferința importantă la nivel internațional, pe care aceasta, cu ajutorul altor tineri, au organizat-o la Palatul Parlamentului.

„A fost o experiență foarte stresantă, pentru că eu nu am avut experiența de a organiza un eveniment atât de mare și ne-am întâlnit cu miliarde de probleme în ultimele 5 minute. (..) Pe mine mă pasionează foarte tare ce fac. Spre exemplu, merg săptămânal la un centru de reabilitare pentru femei și tineri în general, sunt 2 căsuțe, una de femei și bărbați, și merg de aproximativ un an jumătate. Mama îmi mai zice să nu merg săptămâna asta, pentru că trebuie să dorm, iar eu zic că trebuie să merg, e o pasiune.’, a declarat Violeta, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP, de pe Prima TV.

 

Distribuie articolul: