Jurnalista AGORA, Irina Harea-Mardari crede că fiecare este deosebit în ceea ce face. În fiecare zi de vineri, ea aduce în prim-plan, prin intermediul emisiunii „Oameni ca tine”, oameni deosebiți, care au o poveste interesantă de spus, pe care vă invităm să o descoperiți mai jos.

Doi ochi mari, închiși la culoare, scrutează zarea încercând să-i dea de capăt. Să-i înțeleagă sensul, și rostul, și mersul. Direcția. Dintre irișii rotunzi, înfloresc două scântei care inundă împrejurimile ca o ploaie de vară după săptămâni nesfârșite de secetă. Este un mister în acea privire. Când te învăluie cu ea, parcă te întreabă și parcă-ți răspunde, deopotrivă. Dacă o vezi pentru prima dată, îți lasă senzația că o știi de o viață. Calmă. Caldă. Candidă. Nu împarte oamenii în vechi și noi, în străini și ai ei. Îi iubește pe toți, în diferite feluri. Încearcă să-i citească, apoi îi scrie. Uneori le dă forme care rimează. Alteori, îi lasă liberi ca pe niște idei bune născute într-o minte nonconformistă. Nu caută iubiri, nu caută răspunsuri, nu căută explicații. Doar analizează ce i se întâmplă și trăiește cu încrederea că, indiferent de felul în care se vor aranja piesele pe tabla de joc, ea va fi bine. Are în mânecă bunătatea necondiționată și e singurul as de care are nevoie cu adevărat, scrie agora.md.

Doi ochi mari, închiși la culoare, scrutează zarea încercând să-i dea de capăt. Să-i înțeleagă sensul, și rostul, și mersul. Direcția. Dintre irișii rotunzi, înfloresc două scântei care inundă împrejurimile ca o ploaie de vară după săptămâni nesfârșite de secetă. Este un mister în acea privire. Când te învăluie cu ea, parcă te întreabă și parcă-ți răspunde, deopotrivă. Dacă o vezi pentru prima dată, îți lasă senzația că o știi de o viață. Calmă. Caldă. Candidă. Nu împarte oamenii în vechi și noi, în străini și ai ei. Îi iubește pe toți, în diferite feluri. Încearcă să-i citească, apoi îi scrie. Uneori le dă forme care rimează. Alteori, îi lasă liberi ca pe niște idei bune născute într-o minte nonconformistă. Nu caută iubiri, nu caută răspunsuri, nu căută explicații. Doar analizează ce i se întâmplă și trăiește cu încrederea că, indiferent de felul în care se vor aranja piesele pe tabla de joc, ea va fi bine. Are în mânecă bunătatea necondiționată și e singurul as de care are nevoie cu adevărat.

Despre Laura Muruzuc am auzit din întâmplare. Am găsit-o la distanța unui search pe Facebook și am văzut-o cum îmi zâmbea frumos dintr-o poză de profil, ce oscila între un selfie și un portret artistic. Nu m-am lăsat vrăjită de acel zâmbet, deși am constatat că e o fată frumoasă. Mai jos, pe câteva rânduri erau înșirate niște cuvinte. Toate simple. Niciunul cu majusculă. M-am gândit atunci că sfidează normele gramaticale. După ce am pătruns în esența celor scrise, am înțeles că sfidează și normele lumii moderne.

Într-o societate care îți strigă de după orice colț cu litere mari, îngroșate cu bold, să fii tu, să crezi în tine, să te pui pe primul plan, să faci doar ce îți place – Laura aruncă cu mesaje care te îndeamnă să fii bun, să ai credință, să fii răbdător și să-ți iubești aproapele, necondiționat. Mesajele ei, scrise atât de ferm și de clar, parcă te obligă să te oprești, să-ți scoți căștile din urechi și să le lași să intre. Asemeni unor baloane roșii aruncate pe un cer azuriu de un copil care este convins că minunile există, gândurile Laurei nu par nici demodate, nici plictisitoare.

Prin orice experiență aș trece, știu că sunt un om care vrea binele, care e bine și care va fi bine necondiționat. Asta te ajută când pierzi foarte mult, când ești rănit, când nu știi ce să faci, când crezi că nu ești suficient de bun pentru tine.

Laura este ceea ce poate ieși dintr-o familie în care părinții aleg să se iubească și să se respecte odată – pentru toată viața. În timp ce tinerii moderni consideră că dragostea părintească se manifestă prin afacerile inițiate de mama sau de tata sau prin mașinile și casele cumprărate și scrise pe numele lor,  tânăra este convinsă că pornește în înfruntarea destinului având în buzunar cea mai mare investiție pe care o poate face o familie  – încrederea.

Cred că dacă ne repetăm des despre importanța copilăriei, oamenii vor observa acest detaliu.

Nu știe când a început să dea cuvintelor o nouă viață așternându-le pe bucăți de hârtie. Știe cu certitudine, însă, că dacă i-ar lua cineva creionul din mână, dacă cineva i-ar ascunde orice foaie și orice posibilitate de a-și nota gândurile ar dispărea – i-ar fi tare frică să nu-și piardă capul. Păstrează în minte tot ce vede și aude. Pune cu grijă materialul pe rafturi, așa cum brutarii aranjează pâinea aburindă, proaspăt scoasă din cuptor. Nu știe cum ar putea să nu aibă inspirație, și nici nu caută un moment prielnic pentru a scrie. Nu-și forțează stările. Așteaptă să o inunde, apoi le dă curs, le deschide toate ușile și le lasă să-și facă  de cap.

Foarte rar se întâmplă să-mi vină inspirația așa, să mă lovească, și eu să mă așez și să scriu. De obicei ea e mereu cu mine. Dacă am o foaie de hârtie și un creion, eu voi scrie ceva.

Găsește fericirea într-un măr din care mușcă cu poftă, într-un strugure de poamă pe care îl miroase și lasă să-i mângâie obrazul. În femeia trecută de 70 de ani, pe care a întâlnit-o în autobuz, care i-a spus că-i frumoasă. În cele trei prietene cu care râde și plânge împreună. În cei patru frați și surori și în faptul că fiind cei cinci copii în familie, ea e la mijloc. Găsește fericirea în felul în care o privește tata, în vorbele pe care i le spune mama. Găsește fericirea când se privește în oglindă, iar asta o face fericită.

Fericirea e un lucru care crește, la fel ca dragostea. Uneori e măruntă, alteori foarte mare. Uneori fuge prea repede, alteori rămâne în tine pentru mult timp. Trebuie doar să înveți să-ți dai timp și să te întrebi ce-ți dorești cu adevărat.

Când scrutează zarea cu cei doi ochi mari, închiși la culoare, încercă să-i dea de capăt. Să-i înțeleagă sensul, și rostul, și mersul. Direcția. Când dintre irișii rotunzi, înfloresc două scântei care inundă împrejurimile ca o ploaie de vară după săptămâni nesfârșite de secetă, pune mister în  privire. Îți lasă senzația că o știi de o viață chiar și atunci când o vezi prima dată.

Calmă. Caldă. Candidă. Nu împarte oamenii în vechi și noi, în străini și ai ei. Îi iubește pe toți, în diferite feluri. Încearcă să-i citească, apoi îi scrie. Uneori le dă forme care rimează. Alteori, îi lasă liberi ca pe niște idei bune născute într-o minte nonconformistă. Nu caută iubiri, nu caută răspunsuri, nu căută explicații. Doar analizează ce i se întâmplă și trăiește cu încrederea că, indiferent de felul în care se vor aranja piesele pe tabla de joc, ea va fi bine. Are în mânecă bunătatea necondiționată și e singurul as de care are nevoie cu adevărat…

Sursa: AGORA

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: