Când suntem mici ne visăm undeva departe, creștem, învățăm, progresăm. Tindem în primul rând să ne materializăm visele, ne dorim să atingem cele mai înalte culmi. Acestea ne costă timp, putere, ambiție și trebuie făcute cu pasiune.

Deși și-a încercat norocul în calitate de jurnalistă, Diana avea o mare pasiune, care a luat naștere încă pe timpul când era doar o fetiță cu fundițe. A studiat, a muncit și încă mai muncește pentru a-și perfecționa cunoștințele în domeniu.

Tânăra și-a împlinit visul de a ajuta femeile să-și accentueze frumusețea și să capete încredere prin iscusința de a folosi pensulele de machiaj.

„Cea mai mare realizare a noastră e să facem ceea ce ne place cu adevărat”

„Încă din copilărie visul meu cel mare a fost să devin beauty artist, să cunosc arta frumuseții mai mult decât se vede într-o imagine și să o percep mai bine decât o văd alții. Voiam să mă aprofundez în acest domeniu.

Am colecționat rujuri, apoi farduri, apoi blush-uri, apoi totul… totul ce însemna frumusețe.

Mă îndrăgostisem atât de mult, încât nu am ezitat să urmez un curs de bază despre machiajele profesionale, fiind urmat de un șir de masterclass-uri permanente  care au contribuit pozitiv asupra alegerii mele. Datorită lor, primeam și satisfacție, și motivație, ceea ce mă convingea că sunt pe calea cea dreaptă.”, povestește tânăra.

Diana este convinsă că nu este de ajuns să faci un curs, ci trebuie să studiezi continuu

„Realizând machiaje timp de câțiva ani, am fost tentată de tehnica îngrijirii și modelării sprâncenelor, astfel prin intermediul cursurilor, a masterclass-urilor am devenit și brow master – o altă pasiune „adoptată” de-a mea!

Așa mi-am construit carieră de beauty artist, care nu se oprește aici. Concomitent sunt studentă la biomedicină – deoarece îmi doresc să devin un medic cosmetolog bun”, mai spune tânăra.

Pasiunea cu care își urma visul a cucerit-o și pe mama Dianei

„În realizarea dorințelor mele m-au susținut foarte mult mentorii mei – părinții. Familia mea întotdeauna s-a gândit la viitorul meu, au investit timp și atenție și  cel mai mult… răbdare.

Sunt fericită că prin admirația pe care o am față de munca mea, am putut inspira și alte persoane. Mama mea fost cea care s-a inspirat de la mine. A renunțat la cariera din domeniul imobiliar, astfel acum administrează salonul de frumusețe și activează în calitate de stilist.  Suntem nu doar prietene, ci și colege de muncă, așa că avem o relație frumoasă atât familială cât și profesională.

Domeniul pe care l-am ales, de altfel, ca și toate domeniile, cere multă atenție, multă dedicație și timp. E un domeniu în care mereu trebuie să avansezi, nici de cum să stai pe loc, mereu trebuie să fii pe fază cu toate tendințele că să reușești să cucerești atenția clientelor”, ne-a mai povestit Diana.

„Iubesc la nebunie ceea ce fac acum, iar ceea ce fac zi de zi nu e muncă, ci de fapt o pasiune, de care nu mă pot lipsi”

„Odată ce am ales această meserie mi-am dezvoltat inconștient câteva calități, am învățat să ascult, să înțeleg și să simt oamenii, fiecare chip e posedă o frumusețe aparte, când îl privești nu e nevoie să întrebi ce tip de machiaj și-ar dori sau ce formă la sprâncene preferă. Ca profesionist trebuie să simți gusturile clientelor și să corespunzi așteptărilor sau poate chiar să le întreci, de ce nu?

Este un domeniu care îți permite să cunoști multe persoane, cu diverse viziuni și aspirații.

Alege să faci ceea ce-ți place cu adevărat, și nu vei obosi niciodată, pentru că atunci când muncă se transformă în pasiune și plăcere, este o adevărata artă!”, încheie Diana.

Sursa foto: Arhiva personală