Nina Gorgan este o tânără mămică de fetiță din Mereni, Anenii Noi și recunoaște că își împarte timpul între familie și cele două mari pasiuni ale sale: arta și sportul. A absolvit facultatea de Arte Plastice și Design a Universității „Ion Creangă” și Chișinău și a lucrat o perioadă ca antrenoare de sport în Chișinău. Experiența de antrenoare o exersează și acum la mereni, iar pasiunea pentru artă o canalizează în accesorii de toată frumusețea, brodate manual. Cum îi reușește să creeze NDesign Accesories, am aflat chiar de la ea.

Primul cerc creat a fost făcut cadou

Nina Gorgan, creatoare de bijuterii

„Pasiunea pentru broderie o am de mic copil, de asta și am mers la facultatea de arte. Îmi place anume broderia pe accesoriile pentru păr! Tot urmăresc pe internet ce idei interesante au apărut și dintr-o încercare în alta, a apărut primul cerc – pe care ulterior l-am făcut cadou cuiva. Postam pe rețele de sociale ce făceam, am mai participat și la diverse târguri cu accesoriile create – nu au fost multe, dar a fost un imbold pentru mine. Am înțeles că lumea totuși apreciază lucrul manual, iar aceasta a fost un imbold să tot brodez și experimentez și alte modele”, ne povestește Nina.

Nu e muncă ușoară și necesită răbdare

„Am început de la croșetarea accesoriilor din biser. Tot ce cream inițial era pentru mine și pentru prieteni, ca să fac cadouri sau atenții celor dragi. Reacțiile lor însă mă bucurau, dar și mai mult aprecierile venite de la persoane pe care nu le cunoșteam. Între timp am încercat să îmbin asta cu sportul, dar nu e un lucru ușor și încet arta a rămas pe planul doi. În general lucrul de mână ia foarte mult timp, însă atunci când brodez… uit de tot și de toate. Deși nu e o muncă ușoară și necesită multă răbdare, totuși, în acele momente de creație, mă simt de parcă m-aș odihni. Mă detașez de lumea exterioară și uit de rutina zilnică. În jurul meu există doar pânza, firele multicolore și nerăbdarea de a vedea lucrarea finisata. Până am învățat să iasă bine, primele lucrări îmi furau mai mult timp, dar a meritat. Un cerc la început îmi lua 2-3 zile, însă acum, în dependență de complexitatea broderiei, de dispoziție, uneori îmi ia o zi, alteori – două zile”, ne-a mai spus tânăra creatoare de accesorii.

Sentimentul lucrului făcut bine

Nina Gorgan, creatoare de bijuterii

„De la început inspirația o luam de pe internet, însă acum fiecare clientă vine cu o preferința ei și atunci eu îmi schițez și încerc să redau pe pânză ideea ei. Bineînțeles că folosesc și imaginația mea, iar în final iese ceva frumos. Am un principu: să nu repet același model – deci mereu încerc să fac ceva unic, frumos și deosebit. Când mă apuc de o lucrare știu ce nuanțe folosesc, știu ce vrea clienta, dar ce va ieși în final nici eu nu cunosc. Cea mai mare plăcere o primesc când finalizez lucrarea, o înmânez clientei și ea e mulțumită – e un sentiment pe care nu îl pot reda prin cuvinte. Mă simt pur și simplu Minunat!”, recunoaște Nina pentru EA.md.

Cine încâlcește ițele și cine le descurcă

„Acum cât copilul este toată ziulica acasă e puțin mai greu, trebuie atenție mai multă ca de obicei, activități de făcut… Acum înțeleg educatorii și profesorii – cred că după această perioadă mulți părinți o să aprecieze mai mult munca educatorilor. Încerc însă să-i explic ce fac, să-i dau de muncă ei, iar eu să pot munci la accesorii alături de copil. E mega-curioasă, iar acum să-i dau acul încă e prea devreme. Încerc însă să mă bucur de interesul ei și să nu „mă schimb la culoare pe față” când mi-a încâlcit ața”, ne mai povestește tânăra mămică.

Cele două ingrediente indispensabile succesului

„Dacă mă întrebați despre pasiune versus afacere la început – răspunsul precis era „Nu”. Acum sigur pot afirma că poți face o afacere din pasiune, însă nu e ușor, dar nici imposibil! Se investește multă muncă, dragoste, materiale calitative, perseverență și totul îți reușește. E foarte importantă susținerea celor dragi. Familia mă ajută și mă susține în tot ceea ce fac și mereu mulțumesc Domnului pentru tot ce am. Jumătatea mea, care mereu mi-a permis să aleg să fac ceea ce-mi place mie și simt că este al meu… el mă ajută și susține în toate și pentru asta îl iubesc enorm. Ca să obții armonie în ceea ce faci trebuie să ai două mari ingrediente:  dragostea pentru ceea ce faci și dragostea pentru familie. Nu mă oprește nici pandemia, nici carantina… eu voi veni în curând cu  idei noi și încerc să dezvolt mica mea afacere”, ne-a mai spus în final creatoarea accesoriilor NDesign Bijoux.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

❤️💜💚🖤🧡🤎🤍

O postare distribuită de bridal_accesories_moldova (@ndesignaccesories) pe