S-a infectat cu noul tip de coronavirus la locul de muncă, iar din momentul în care testele i-au confirmat boala, viața ei s-a schimbat radical. Este vorba despre Svetlana Ceban, o asistentă medicală de la Spitalul de Urgențe din capitală. Femeia spune că încă de la primele simptome a înțeles cu ce are de-a face, de aceea s-a înarmat cu mult calm și răbdare și a ascultat cu strictețe recomandările medicilor, scrie Agora.

„Am avut această suferință, să trec și eu prin boala aceasta. Am trecut-o așa, ca un medic, am înțeles ce înseamnă, nu am făcut panică în jurul ei. M-am tratat, am ieșit cu succes din boală”, spune Svetlana Ceban.

Femeia mărturisește că nu știe care a fost momentul în care a înhățat boala, dar susține că năpasta a venit peste ea în timp ce se afla la locul de muncă:

„Nu pot să spun precis cum și ce. Eram în schimburi și am simțit la un moment dat că am temperatură, usturimi în gât și mi-am dat seama că m-am infectat. Am făcut testul și a fost pozitiv”.

Boala a adus o mie de frici și de întrebări în viața femeii.

„Parcă am fost echipată cu mască, cu tot, dar suntem oameni, mai ieșim afară, mergem în transportul public. E posibil să mă fi infectat cât eram în microbuz, în troleibuz, nu pot să spun – dar în orice caz eram la lucru”, susține asistenta medicală.

Totuși, după un tratament greu și îndelungat, femeia a ieșit învingătoare din lupta cu boala:

„Nu trebuie să vă temeți, nu este nimic strașnic. Este un virus un pic mai complicat, dar în orice caz este izbânda și cu toți împreună trebuie s-o trecem. Să nu avem frică, să mergem înainte cu capul sus, pentru că o putem birui”.

Svetlana Ceban are un mesaj pentru cei care, la fel ca ea, au învins COVID-19:

„Să nu lase mâinile în jos, să se ducă, să facă repetat analizele, să treacă toate aparatele necesare pentru ca să fie siguri că nu au rămas consecințe. Sunt diferite boli cronice când virusul a putut să treacă, dar a lăsat urme”.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 6.704 cazuri.

Sursă: Agora.md

Distribuie articolul: