Andreea Raicu și-a găsit echilibrul în viață după mulți ani de chin în care s-a luptat cu fricile, stereotipurile și cu emoțiile negative. Acum acesta spune că se simte eliberată pentru că a înțeles ce a înțeles să trăiești în echilibru cu tine. 

Vedeta din România are un site, unde își împărtășeste sfaturile și trăirile pentru ai ajuta pe cei, care trec prin momente sensibile.  Astăzi Andreea a publicat pe site-ul său 7 gânduri distructive cu care s-a luptat de-a lungul anilor și de care a reușit să scape.

1. Nu sunt suficient de bună

Liderul suprem. Cine nu și-a măsurat valoarea cu a celorlalți și, când nu a reușit să-și îndeplinească scopurile, a concluzionat că nu e suficient de bun? Această otravă ne da voie să renunțăm pentru că astfel să evităm spectrul eșecului. E vocea șoptită a criticului intern, care ne obligă să stăm în banca noastră și să dăm bir cu fugiții din față provocărilor. Multă vreme am fost orbită de acest gând toxic, dar în timp am învățat să-l înlocuiesc cu „pot să învăț mai mult, pot să încerc încă o dată”.

2. Nimeni nu mă place

E alunecos și acesta și e detectabil doar prin modul cum alegem să compensăm pentru el: fie exagerăm în eforturile noastre de a ne face plăcuți, punându-ne propriile nevoi pe locul doi, fie devenim complet necooperanti și ne izolăm de oameni. E mult ego în spatele lui și multă durere din copilărie, când ne măsurăm valoarea cu numărul de prieteni și mărimea cercului social. La mine rezolvarea a venit în momentul în care mi-am dat seama că atunci când fac eforturi pentru a fi plăcută de cei din jur, ajung eu să nu mă mai plac pe mine. Și asta nu e niciodată o opțiune.

3. Totul e în zadar

În viață. În univers. În tot. Apare în momentele în care lucrurile nu merg cum ne-am dori, când ne lovim de probleme și piedici. Dar dacă faci un pas în spate și te uiți la imaginea de ansamblu, nu ai cum să nu vezi adevărul: și anume că ești în viață în acest moment și ești stăpânul absolut al existenței tale, cu bune și cu rele. Și atâta vreme cât te trezești și mâine și o iei de la capăt, totul are până la urmă o rezolvare.

4. N-o să reușesc niciodată

Să mă mărit. Să mă îmbogățesc. Să scriu un bestseller. Să am corpul lui Gisele Bundchen. Să gătesc că mama. Să-mi îndeplinesc toate scopurile. Ai un pic de răbdare cu ține, dragă mea. Pentru că știi ceva? Poate vei reuși, poate nu, dar în mod clar n-o să-ți iasă dacă echipa ta de suport principala (adică tu însăți) îți spune să renunți.

5. Eu mereu…

Mereu o dau în bară. Mereu spun ce nu trebuie. Mereu, mereu, mereu… Aceste concluzii absolutiste sunt cele mai periculoase semințe pe care le poți plantă în mintea ta, pentru că nu fac decât să te adâncească și mai tare în propria neputință.

6. Sunt o persoană oribilă

Serios? Chiar așa să fie? Sigur, nimeni nu e perfect – poate eșți leneșă câteodată, sau nu-i lași partenerului ultima prăjitură sau nu te oboseșți să fii la curent cu ce se întâmplă în lume – dar asta nu înseamnă că eșți o persoană oribilă. De ce să gândești așa? Ah, pentru că crezi că oamenii te judecă pentru cea mai mică greșeală și te grăbești să le dai dreptate cu vârf și îndesat. Ghici ce? Ai dreptul să spui nu, ai dreptul să nu fii de acord, ai dreptul să dezamăgești; ești om și nu-ti face niciun bine să-ti impui niște standarde inumane.

7. Sunt o ratată

În ce mai exact? Vezi tu, acestui gând îi place să se înfășoare într-un milion de generalități astfel încât să nu-l poți examina niciodată până la capăt. Ratată în ce? Cum defineșți tu personal eșecul? E foarte important să faci asta. De asemenea, ți-ai dorit cu adevărat ce ai încercat să obții și n-ai reușit? Suntem condiționați să ne dorim anumite lucruri de care noi de fapt nu avem nevoie.

Sursa

Citește și: Andreea Raicu îți spune cum să le închizi gura celor care te întreabă când te măriți

 

Distribuie articolul: