Zinaida Gribincea este lectora care nu are niciodată așteptări de la studenții săi, însă îi citește pe față pe fiecare. Recunoaște că farmecul predării Psihologiei anume în asta constă – să descopere zi de zi alte și alte personalități. Am luat-o la întrebări pe profesoara Gribincea în cadrul unui interviu pentru proiectul #ProfesoriCOOL.

Doamnă Gribincea, vă mai amintiți cine v-a influențat să mergeți pe calea pedagogiei?

Fascinația mea pentru pedagogie a existat întotdeauna, însă, după absolvirea primei facultăți, mă îndepărtasem, oarecum, de acest vis. Până într-o zi în care m-a sunat fosta mea profesoara, pe atunci șefă de catedră, și mi-a propus funcția de lector universitar. Această decizie mi-a schimbat totalmente parcursul profesional, iar în primul an de activitate, am fost, în paralel, lector, dar și studentă-absolventă a facultății de Istorie și Psihologie a Universității de Stat din Moldova.

A fost aceasta o redescoperire cumva?

Da, practic m-am redescoperit într-o nouă postură. Îmi amintesc că, înainte de prima lecție, am făcut o înțelegere cu mine însumi: dacă reușesc să obțin un feedback pozitiv, iar la finalul lecției, voi vedea în ochii studenților curiozitate și interes, mai rămân la facultate și semestrul următor, iar dacă nu – plec. Am rămas! Consider că este onest să recunoști, în primul rând, față de sine, dacă ai sau nu abilitățile necesare pentru o anumită activitate. În felul acesta, ai posibilitatea să identifici punctele slabe, asupra cărora trebuie să mai muncești… Primele zile au fost stresante. Fiind captivată de prestația la lecții, uitam să semnez tema predată în registru (râde).

Este activitatea care v-a adus bucurie, satisfacție?

Pedagogia oferă multe satisfacții, în cazul în care, există vocație pentru această profesie. O diplomă care atestă nivelul de pregătire profesională, gradul didactic sau titlul științific, nu reprezintă întotdeauna o garanție a succesului. Transferul de cunoaștere este doar o componentă a procesului instructiv-didactic, însă ingredientul principal al reușitei profesionale este dragostea față de oameni și capacitatea de a rezona cu cei prezenți într-o sală de curs, de a interacționa constructiv, de la om la om, de a empatiza, de a-i înțelege, ca personalități cu temperamente, caractere, viziuni și valori diferite.

Pedagogia este un domeniu în care trebuie, mai întâi, să investești, să oferi, să inspiri, pentru ca să te bucuri, ulterior, de rezultatele efortului depus. Eu mă bucur enorm de mult pentru succesele studenților, de faptul că îmi solicită  sfatul pe teme personale și profesionale sau îmi împărtășesc din trăirile și planurile lor…

Preferați o anume categorie de studenți?

De regulă, nu împart oamenii după criterii stupide, îi accept așa cum sunt, diferiți și frumoși în felul lor de a fi, însă, am o sugestie pe care o repet de fiecare dată, atunci când fac cunoștință cu studenții. Mai în glumă, dar destul de serios, le spun că nu am studenți favoriți, însă, prefer oamenii muncitori și memorez mai ușor numele celor care interacționează cu mine chiar la prima lecție. Acesta este, de fapt, un îndemn subtil spre autoafirmare și implicare, care și-a atins întotdeauna ținta. Fiind psiholog, dar și având un spirit de observație bine dezvoltat, pot să identific ușor, în sala de curs, pe cel mai demotivat student sau mai puțin pregătit pentru lecții, să comunic cu el pe tot parcursul seminarului, și acesta va fi, cu siguranță, studentul favorit pentru ziua respectivă.

Se spune că profesorii înavță permanent. E adevărat: Ce provocări aveți în acest sens?

Profesorul contemporan este unul care învață permanent, pentru a fi competitiv și competent, dar și un bun mentor pentru discipolii săi. În era tehnologizării, provocarea majoră constă în îmbinarea constructivă a metodelor clasice și noi de instruire, într-un mediu, care se află într-o continuă schimbare. Adevărul este că suntem acaparați de virtualul zilelor noastre, însă trebuie să înțelegem un lucru: tehnologiile nu sunt o problemă, așa cum neglijarea lor totală nu este o soluție. În aceste condiții, una dintre dilemele actuale se pliază pe educarea echilibrului între două extreme: tehnologiile ca mijloace utile în activitatea de învățare și dependența de gadgeturi.

Au fost ele utile în pandemie?

Pandemia de coronavirus a testat capacitatea de adaptare a sistemului educațional la noile condiții de existență. N-a prevăzut-o nimeni, iar instituțiile educaționale și-au restructurat activitatea „din mers”, pentru a nu pereclita procesul de studiu. În aceste condiții, activitatea de predare-evaluare s-a bazat, desigur, pe tehnologii și pe comunicarea virtuală, însă, să sperăm că revenim, cât de curând, la normalitate. Instruirea la distanță este o formă alternativă de studiu, care nu poate înlocui în totalitate lecțiile clasice. Comunicarea interumană directă are avantaje care nu se regăsesc în comunicarea intermediată de tehnologii – asta e sigur.

Vă influențează cumva studenții?

Eu am recunoscut întotdeauna că studenții au fost și sunt sursa mea de inspirație, deși ei afirmă contrariul. În general, orice interacțiune umană produce schimbări reciproce în personalitatea celuilalt. Este firesc să integrăm, prin imitație și copiere, modele comportamentale, maniere și stil de comunicare, viziuni asupra vieții etc. Grație studenților eu reușesc, de fiecare dată, să-mi mențin un tonus energetic pozitiv și un climat favorabil de comunicare, ceea ce presupune avantaje de ambele părți.

Există anumite lucruri pe care nu le faceți, categoric, ca și profesor?

Multe lucruri s-au schimbat de când eram eu elevă sau studentă, în societate și în domeniul pedagogic… În postura de profesor, nu le cer studenților să fie persoane ascultăroare (supuse), doar pentru faptul că sunt o autoritate pentru ei. Nu am frustrări și complexe ca să procedez în felul acesta. Acest lucru diminuează creativitatea, sentimentul de libertate interioară și capacitatea de colaborare eficientă în cadrul parteneriatului profesor-student.

Și peste 10 ani, tot lectoră universitară vă vedeți?

Ceea ce-mi doresc în prezent este să am motivație și energie pentru a activa, în continuare, în același domeniu. De regulă, nu fac planificări pe termen lung, nici în viața personală, nici pe segmentul profesional. Deși acestea își au rostul lor, ne ajută să raționalizăm corect timpul și resursele de care dispunem pentru realizarea obiectivelor trasate. În ultimii ani, am însușit anumite lecții la acest capitol și am înțeles că Universul are propria proiecție despre viitor, care nu coincide întotdeauna cu viziunile noastre…

Foto: Arhivă personală