Depresia este o tulburare psihologică ce durează mai mult de două săptămâni – așa spune internetul. Noi, oamenii, nu prea putem formula clar și dintr-odată ce este cu adevărat această afecțiune psihologică. Unii o romantizează, alții o demonizează, alții consideră că e o boală ca oricare alta, ce poate fi ușor tratată cu ajutorul medicamentelor.

Noi ne-am propus să facem publice câteva neadevăruri sau mituri pe care oamenii le atribuie depresiei. Așadar, mulți cred că:

  • Un om depresiv e neapărat trist și abătut.

Greșit. Foarte mulți oameni care au ajuns la finalul puterilor și au ales să-și curme suferința prin suicid, înainte de asta erau vioi, cu bună dispoziție, unii chiar glumeau sau cântau. Specialiștii spun că mulți din cei ce suferă de depresie, prin atitudinea optimistă, încearcă să-și construiască o fațadă care să dea falsa convingere că la ei totul este bine. De fapt, acest lucru adesea este un efort enorm pentru cei ce suferă de depresie.

  • Medicamentele rezolvă problema depresiei imediat

Nimic mai fals. Medicamentul poate atenua simptomele, dar acțiunea lui se manifestă în timp. Medicii psihoterapeuți de nenumărate ori se confruntă cu problema că pacientul, când observă primele semne de îmbunătățire, abandonează tratamentul, ceea ce aduce omul din punctul A… în punctul A. Tratarea depresiei uneori poate dura luni sau chiar ani în șir.

  • Depresia este pentru cei slabi

Ideea greșită că oamenii puternici nu suferă de acțiuni psihologice este un mit. La fel precum este greșit să catalogăm drept leneși oamenii ce suferă de depresie. Stările depresive pot fi atât de copleșitoare uneori, încât persoanei îi vine greu să facă cele mai simple lucruri – să mănânce, să facă duș sau să se ridice, pur și simplu, din pat.

  • Depresia se tratează odată și pentru totdeauna

Ar fi minunat dacă ar fi adevărat. Cu părere de rău, majoritatea celor ce au experimentat recidivarea afecțiunii au spus că recidiva este mult mai acută și se instalează mult mai rapid. Recidivarea depresiei poate fi provocată de stres, emoții negative sau greutățile vieții prin care trece persoana după administrarea tratamentului.

  • Depresia poate fi ușor diagnostica

De multe ori, pe lângă starea psihologică șubredă, depresia se manifestă prin simptome ce pot fi lesne atribuite unei alte afecțiuni. De exemplu, insomnia, lipsa poftei de mâncare sau mâncatul compulsiv, memoria slabă sau scăderea libido-ului. Foarte des oamenii sunt tratați conform unui diagnostic greșit când, de fapt, trebuiau să primească tratament contra depresiei.

  • Depresia se manifestă identic pentru toți

Simptomele sunt foarte individuale. Dacă cineva are insomnii, altcineva simte nevoia constantă de somn. Unii devin introvertiți, alții manifestă agresivitate în comunicare. De multe ori, doar medicul poate recunoaște simptomele adevărate ale afecțiunii.

  • Autoizolarea este mereu benefică

Dacă ai pe cineva ce manifestă comportament suspect acestei afecțiuni, nu îl lăsa să se izoleze. Faptul că vei arăta că îți pasă și că îți vei propune ajutorul poate fi extrem de benefic pentru acea persoană. Astfel, va simți că nu-i este indiferent tuturor.

  • Ca să depășești această stare, trebuie doar „să te iei în mâini”

Atât de multă lume consideră că nimic mai simplu nu e decât să hotărăști că ieși din starea aceasta și, odată luată hotărârea, cale întoarsă nu poate fi. Greșit. Dacă am ști cât de greu îi vine unui om ce suferă de depresie să asculte astfel de sfat! Aceste vorbe nu îl ajută în nici un fel, dimpotrivă, doar înrăutățesc situația și îi arată propria neputință.

  • Depresia poate fi provocată doar de stres

Există tendința să se lege apariția depresiei de evenimente neplăcute sau triste ale vieții. Parțial, așa stau lucrurile. Dar o bună parte din persoanele depresive spun că, pur și simplu, s-au trezit dimineața în așa stare, fără un motiv anume. Cauzele depresiei sunt încă obiect de studiu al medicilor și oamenilor de știință, dar nu întotdeauna cauzele sunt întâmplări nefericite.

  • Depresia se tratează doar cu ajutor medicamentos

Multă lume are reacții adverse de la tratamentul medicamentos sau, pur și simplu, nu au acces la acesta. Atunci se iau în calcul toate modurile de a lupta cu depresia – de la psihoterapie la schimbarea modului de viață. Tratamentul unic ce garantează succesul în lupta cu depresia nu există.

Depresia afectează cca. 121 milioane oameni pe glob: oameni care cel mai puțin dintre toate au nevoie de stigmatizare sau blamare. Dar cât contează pentru ei suportul și faptul că au pe cineva alături! Ai grijă de tine și de cei dragi.

Distribuie articolul: