Unul din cele mai vizualizate vloguri în spațiul moldovenesc, astăzi, este „Scaun la cap”. Acesta există deocamdată doar pe Facebook. În filmulețe apare o tânără cu un simț al umorului ( pentru unii extrem de piperat), care ironizează modele de comportament ușor de observat la noi în societate. Autoarea are 27 de ani, a absolvit facultatea de drept la USM, a muncit peste hotare ca să își deschidă o afacere la Chișinău. Așa și a făcut. La 24 ani avea 4 angajate și un trai decent în Moldova. A renunțat la afacere ca să se bucure de maternitate și încurajată de prieteni, apoi de internauți necunoscuți pentru ea, Elena Burlacu tot scoate la rampă filmulețe piperate despre realitățile din Moldova văzute prin ochii ei. Cu Elena, fata „cu scaun la cap” am stat de vorbă. 

Elena, prima mea întrebare o „să te surprindă” rău. De ce se numește vlogul tău „Scaun la cap”? 

„Expresia „cu scaun la cap”, evident, este cunoscută de toată lumea încă de la lecțiile de română din școală. Cunoscând sensul expresiei, oamenii cred că sufăr de încredere în sine exagerată, că mă supraapreciez. Din start le zic: „Uite aici e o înțeleaptă”. Alții îmi mai fac observația că aș fi greșit titlul, căci nu am folosit prepoziția „cu” la început”, așa cum dictează expresia. Dar eu nu de la expresia asta bine cunoscută am pornit, ci de la sintagma „smintită la cap”. M-am gândit eu totuși că suna prea dur și atunci am decis să înlocuiesc adjectivul „smintită” cu lexemul „scaun” și automat denumirea capătă sens dublu.”

11800549_820386178082431_2994850935477119110_n

Ai muncit în afara țării ca să revii acasă și să lansezi o afacere. De ce ai renunțat la ea?

„Am revenit acasă și am deschis un salon pentru manichiură. La 24 de ani aveam deja 4 angajate. Când era mai bine, când era mai rău, dar puteam să ducem un mod de viață bun și în Moldova. Depinde doar de noi cum trăim aici, de efortul pe care îl depunem. Unii cred că în afara țării e mai ușor. Dar ideea e alta:  oamenilor serioși și responsabili le este ușor oriunde. Celor care nu tind spre scopuri mari și se limitează la ceea ce au, le este frică să își schimbe job-ul plictisitor, evident le este greu peste tot. Am vândut însă afacerea ca să savurez din plin concediul de maternitate, fiindcă am făcut doar o pauză de 2 luni când s-a născut Lily, în rest am lucrat tot timpul. Chiar și însărcinată, apoi după naștere.”

De ce te-ai apucat de vlogging?

„Aveam demult câteva filmulețe pe Instagram, dar am decis să fac share pe Facebook. Ca să nu le vadă doar prietenii mei, o bună parte fiind și pe Instagram, am decis să fac o pagină publică. Pe 30 iunie, din plictiseală, am lansat „Scaun la cap” și am adăugat câteva filmulețe, unul dintre ele peste noapte adunând 300 mii de vizualizări. Am fost șocată.”

Limbajul tău seamănă foarte mult cu ceea ce auzim la piață, pe stradă…Intenționat nu folosești texte literare?

„Da, intenționat. Cred că asta și m-a făcut diferită de alții. Vă dați seama, o puteam face pe „bucureșteanca”, puteam opta pentru un accent românesc apăsat, pentru coafură și make-up.  Eu însă nu urmăream să cuceresc mii de oameni. Uite că anume cu felul meu de a fi, adică simplă și fără fițe, i-am cucerit pe internauți.  Deja sunt obligată să păstrez acest caracter, pentru care m-au îndrăgit. Din start aveam ca scop doar să distrez lumea, acum însă am înțeles că cei care se regăsesc în filmulețele mele devin mai activi , mă înjură, mă jignesc, mă critică. Dincolo de asta, sunt sigură, creierul lor e capabil să prelucreze informația astfel încât data viitoare, când vor încerca să facă lucruri urâte, își vor aminti de mine și sper că li se va mai tăia din elanul de a fi aroganți sau răutăcioși.”

Nu planifică să facă bani din asta, dar fratele ei, văzând cât de populară este, i-a deschis un cont pe YouTube.

„Zice că acolo există posibilitatea de a face ceva bani, dacă tot îmi place să vorbesc mult (râde). Dar eu oricum nu mă prea pricep la asta, îl las pe el să gestioneze canalul și, cine știe, poate acest hobby va deveni o sursă financiară. De ce nu?”

Vorbești foarte des despre femeile materialiste de la noi din țară. Ziceai într-un filmuleț că tu, spre deosebire de ele, nu ai căutat să te căsătorești din interes.

Îți susții soțul în toate și îl ajuți astfel să își împlinească visul, cel de a avea un Bentley. Pe lângă asta, prin ce te deosebești de femeile materialiste, ce te face să crezi că tu nu ești la fel?

„Eu, fiind mereu înconjurată de femei la serviciu, mi-am făcut concluzia că, din păcate, așa este! Femeile de la noi sunt materialiste.  Din start pornesc pe un drum greșit, fiindcă un bărbat bogat are interesul de a găsi o femeie care știe să gestioneze corect banii, care e capabilă să poarte discuții la subiecte radical diferite, să aibă destulă materie cenușie ca să fie un exemplu pentru copii, să fie simplă și naturală. Cu bani poți cumpăra orice extensie din lume, doar că oamenii bogați nu au nevoie de asta. Ați văzut vreodată o fată bogată să poarte „toate bogățiile” ei pe ea? Ați văzut o fată bogată cu gene, păr, buze artificiale, 3-4 lanțuri la gât și haine extravagante? Haosul ăsta estetic presupune sărăcie! Fetele nu înțeleg că, de fapt, contează personalitatea. Ele pun preț pe fițe, dar bogații având fițe pun preț pe alte lucruri. Eu am avut posibilitatea de a mă căsători cu un băiat bogat, care mă iubea și construia planuri pentru viitor. Eu nu mă simțeam însă împlinită, mă iritau unele trăsături de caracter, nu eram în apele mele. Atunci am zis să facem o pauză și, între timp, a apărut Andrei în viața mea.  E un băiat simplu, responsabil și serios.  În plus, e un tătic minunat. El, în realitate, nu visează la un Bentley. Am zis-o în filmuleț ca să transmit mesajul mai clar, să fie pe înțelesul tuturor. Fițele își au și ele locul în viețile noastre, dar cu limită. Îl motivez prin faptul că nu îi dau voie să economisească. El fiind contabil de meserie, provenind dintr-o familie de contabili tinde să facă asta. Eu, dimpotrivă, mă gândesc la cum putem majora veniturile. Această idee i-o inspir lui, îl oblig să pună creierul în mișcare ca să nu facă economii! Eu am cerințe foarte mari față de soț, el merge în pas cu ele căci sunt o femeie puternică și sigură pe mine. El nu permite niciodată să apară o ceartă între noi. El mereu cedează, iese afară să se calmeze. Între timp eu mai analizez situația și când revine mă strânge în brațe și mă calmează el pe mine: „Tu doar ești femeie, trebuie să te mai și alinți câteodată.” Doar el mă înțelege, doar în brațele lui pot plânge ca un copil mic.” El mă ajuta cu Lily. Este prietenul și confidentul meu.”

14992079_1119644928156553_1355241547757103397_n

Vă întrebați ce spune soțul despre toată socoteala? 

„A intrat o dată soțul pe pagina mea și a văzut câteva comentarii urâte. M-a întrebat dacă sunt ok. I-am zis că nu îi bag în seamă, dar era foarte furios pe câțiva indivizi. I-am zis să nu le dea importanță, să nu pierdem vremea cu „fericiții” ăștia. De atunci, nu se mai implică. Așa e cu toată familia.”

12794512_927332080721173_6066851076858558487_n

Urmărind filmulețele în care critici moldovenii și comportamentul lor, mi-a apărut întrebarea: „Dar oare nu te-ai gândit vreodată să te muți cu traiul din țară acolo unde oamenii se comportă așa cum ți-ar plăcea?

„Din țară plecăm, e hotărât. Mai mult, soțul e plecat deja, de aceea am timp să gestionez pagina. Vrem să o ducem pe Lily acolo unde există condiții mai bunem și mai multe oportunități. Eu îmi iubesc țara. Evident că pamfletele mele nu înseamnă că eu îi urăsc pe oamenii pe care îi descriu. Mai degrabă ei pe mine, dacă e să judecăm după comentarii. Totuși, trebuie să fiu sinceră și să spun că avem mulți ratați, care își bagă nasul în viețile altora în loc să investească timpul în propria lor persoană. Mulți scriu: „auzi de ce ar trebui să te ascult eu?” sau „Cine a zis că eu trebuie să iau în considerație lecțiile tale de viață?” E foarte amuzant, dar și trist. Oamenii în mod automat mă fac superioară lor fără să își dea seama. Inconștient acceptă ceea ce spun, doar că nu o recunosc. Cu toată ura și răutatea din ei încearcă să mă jignească. Accesul însă este liber la pagina mea, fiecare are dreptul să o accepte sau nu.  Eu doar îmi exprim opinia, fără a face referire la nume, o comunitate anume. În loc să se ocupe de problemele lor, oamenii îmi dau mie lecții de viață. Asta mă motivează și mai tare să plec din Moldova!”

Foto: Arhivă Personală

Video: facebook.com/LeankaBoo/

Distribuie articolul: