Victoria Suruceanu este o un om minune. Viața i-a pregătit un scenariu deloc ușor, dar ea a găsit puterea să lupte pentru că a te plânge nu e cea  mai bună soluție. S-a născut cu un picior mai scurt și adolescența ei a fost presărată cu situații grele, întrebări incomode și lupta către acceptare. Acum, Victoria ne-a povestit că este o femeie fericită și împlinită. Viața după 30 abia începe. Proteza la picior a făcut-o să vadă lumea cu alți ochi și să se bucure de toate oportunitățile ei. 

Navigam într-o zi pe Instagram și am descoperit niște fotografii deosebite cu o fată superbă. În primele secunde nici nu observasem proteza. Mi s-a făcut pielea de găină și m-am rușinat pentru că tocmai în acele zile mă plângeam unei prietene că viața asta e așa de aiurea. Toate merg prost, salariu nu e ce trebuie, prețurile sunt mari, m-am îngrășat, și multe alte prostii neînsemnate.

Victoria are un zâmbet sincer și inocent. Mulți ar considera că viața a lovit-o din plin, dar EA spune că toți avem un destin și toți avem o menire specială pe acest pământ.

Foto: Gabi Hadiev

Am întrebat-o pe Victoria dacă vrea să îmi ofere un interviu. Rezultatul îl citești în continuare. 

Victoria, în primul rând îți mulțumesc că ai acceptat să îmi oferi acest interviu. Ședința foto recentă în care ai apărut, pur și simplu m-a impresionat și mi-a dat un bust de speranță.

Probabil ai observat și tu că acum oamenii sunt tot mai interesați de acceptarea de sine și au ajuns să înțeleagă că nu poți trăi în echilibru dacă nu te accepți. Tu cum te-ai acceptat sau cum este drumul acesta către acceptare pentru tine?

Drumul a fost lung, de fapt, cunoașterea și crearea sinelui continuă toată viața. Calea mea însă nu a fost lipsită de piedici, iar la bază a stat multă terapie, yoga, meditații, cursuri de dezvoltare personală ș.a.

„Din păcate noi nu suntem învățați să ne recunoaștem emoțiile și mereu fugim de ele și le camuflăm, iar asta nu poate să ducă decât la creșterea lor și uite așa problemă mică ajunge să fie un monstru care, la fel ca în copilărie ne amenința să iasă în orice moment de sub pat. Or, recunoașterea emoțiilor reprimate este un pas spre eliberarea lor și spre iubirea de sine. Eu cred cu tărie ca noi toți suntem speciali și toți avem o menire pe acest pământ, iar complexele față de exteriorul nostru le consider ca o nerecunoștință și nemulțumire față de Creatorul nostru.”

Știu că este o temă mai sensibilă, dar trebuie să te întreb, cum ai ajuns să porți o proteză la picior?

„Eu m-am născut cu o hipoplazie a piciorului drept, cu alte cuvinte, piciorul este mai scurt decât celălalt cu 25 cm. Nu știu dacă e mult sau puțin, cert e că eu nu știu cum e să fie altfel.

În copilărie și adolescență părinții au încercat tot felul de soluții, operații, clinici, dar care nu au avut rezultatul așteptat și așa ne-am decis să facem o proteză care mă ajută să duc o viață independentă (eu am mers 16 ani în cârje). Iar protezele moderne oferă multe oportunități, astfel încât duc o viață absolut normală, pot călători, dansa, face sport s.a.”

 Cum este să fii un om ca tine în societatea noastră? Care sunt acele greutăți de care te lovești frecvent?

„Cred că în copilărie și în adolescență era mai greu, atunci simțeam presiunea colegilor și a profesorilor, trebuia de fiecare dată să dau explicații cu referire la ce am pățit la picior. Acum însă nu simt aceasta presiune, duc o viață absolut normală, sunt căsătorită, am un job, prieteni, hobby și tot ce mi-aș fi putut dori.”

Știu că ești căsătorită și mă arunc să spun că ești și fericită alături de alesul tău. Cum a fost întâlnirea cu el și cum te susține?

„Prima dată când ne-am văzut eram la cantină, iar eu țineam tava cu mâncare în mână ))), însă a fost o scânteie și acea senzație că ți se înmoaie genunchii și lumea se oprește în loc.

Proteza nu este un impediment, iar el mi-a demonstrat-o de-a lungul anilor de nenumărate ori. Suntem de patru ani împreună, iar eu, de fiecare dată, mă reîndrăgostesc de el altfel.”

Cu ce te ocupi și care sunt hobby-urile și pasiunile tale?

„Iubesc tot ce e legat de fashion, cărți și călătorii. Iubesc să mănânc gustos, deși nu gătesc foarte des.”

Când a fost momentul în care ai prins la curaj, ai luat viața în mâini și nu te-ai mai ascuns (dacă te-ai ascuns vreodată)?

„Cred ca de curând, deși poate nu realizam că o făceam și mai înainte, dar acum sunt mult mai conștientă de acest lucru. Am devenit mult mai asumată și am uneori impresia că viața după 30 ani abia începe. Am început să îmi îmbrățișez fricile și îmi dau seama ce potențial se ascunde în spatele lor.”

Există oameni care poate nu au probleme tale, dar se trezesc dimineața fără chef de viață și fără țel. La tine cum e începutul de zi, care e primul gând al zilei?

„Ziua mea începe devreme cu o plimbare în parc cu soțul și câinele nostru, după care îmi beau cafeaua, citesc câteva pagini din cartea de pe noptieră și mă apuc de lucru. Poate mulți ar zice că e rutină, dar e o rutină atât de plăcută.”

Ce mesaj i-ai transmite unei fete mici, care poate trece prin aceiași situație ca tine?

„M-am gândit acum ce mi-aș fi transmis mie acum 25 de ani când eram la prima operație.. cred ca aș îmbrățișa-o și i-aș spune că am încredere în ea și că este în siguranță, iar eu o voi iubi indiferent de ce decizii va lua în viață.”

Care e legătura ta cu divinitatea? Ai fost supărată pe Dumnezeu (sau Univers) că te-a ales pe tine să ai acest destin?

„Da, în adolescență am fost supărată pe Dumnezeu. Îl întrebam mereu de ce m-a ales anume pe mine să fiu diferită de ceilalți. Dar cu anii am schimbat paradigma, acum nu mai e nici vorba de supărare.”

Eu cred că Dumnezeu e în fiecare din noi, iar noi venim pe pământ cu o menire pe care trebuie să o descoperim și să o îndeplinim.

 Visul tău cel mai are este…  Abia aștept ziua în care voi deveni imagemaker /consultant de imagine, stilist personal. Iar ziua aceea va veni, sunt sigură de asta. O să am o familie mare și o să călătoresc în toate colțurile lumii.

Foto/video: Arhiva personală/Instagram

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: