Victoria Roșca marchează doi ani de Zâmbărele. Vloggerița a simțit nevoia să povestească prin ce greutăți ale vieții a trecut și ce a salvat-o din ghiarele depresiei. 

„Descântec.
Pentru că avem 2 ani, de #Zâmbărele vorbesc. Și n-am prea fost înțeleasă cu tema pentru unul din videourile mele, legată de depresie. Iar asta e numai și numai vina mea. Probabil e o temă delicată și tot probabil, nu am eu suficienta sensibilitate ca să transmit un mesaj corect lumii. Dar cine știe?!
În vara anului 2016, după ce soțul meu a lucrat un timp la Moscova, în Lituania și nu numai. Fiind fără acte, a fost înșelat de mai mulți. Și-o venit acasă cu curul gol. El fiind sursa noastră de venit principală, deși eu cu țâțele de lapte, de la 6 luni ale lui Ovi, moderam nunți, cumetrii. Lucram part-time la o agenție de animație și mai scriam uneori câte un scenariu, plin de greșeli gramaticale. Eu am avut întotdeauna treabă mai mult cu imaginația, decât cratima.
Țâțele mele au fost scurse prin toate localurile, și bune și badâjniși. Terase cu vântul în cur și maluri de iazuri cu oameni, mai mult sai mai puțin beți. Care dacă îți dă o rublă, te tratează ca pe sclav. Dar atenție, nu toți sunt așa. Iar eu nu eram la tema în care mi-aș putea alege clienții. Vrei baton, lucrezi cu toți, înghiți tot și speri la vremuri bune. Dar nu despre asta e postarea.”, a povestit vloggerița.

„Mai în scurt, intrasem noi cu Viorel în niște datorii că ne cădeau unghiile. De foame nu zdohnem, având părinți la sat, găini, cucoși, curci și rațe mute se găsea. Și-o bucată de pâine tot. Dar a venit un timp peste noi, când eu și Viorel Vacari, pur și simplu nu mai găseam limbă comună. Răcneam unul la altul, mai mult eu. Odată la o ceartă de care el fugea și se închidea în cameră. Am tras un pumn în sticla de la ușă, care a căzut peste mine. Boda prosti, am scăpat cu câteva cusuturi la picior și mâini. Mai târziu tot mai des și mai des am început a șinsti. Cu ocazie, fără, singură sau nu, îmi turnam. Probleme acasă, probleme la casa părinților, probleme la casa socrilor mei. Fiecare cu morala și motivele lor de supărare. De lecții și sfaturi de viață, nici nu mai zic. Când ți-i h***a toți ți-s dacăli. Apoi am ajuns la concluzia că, dă să fac eu un masterat în psihologie. Toți ai mei mă împingeau cu mâinile și picioarele. Care îmi ținea copilul, care dădea bani, care spunea că, o să te ajute în lucru tăt cu lumea! Ei realizau că eu am niște probleme, eu mai puțin. Că sunt un om aparte am realizat de mulți ani. Și nu mă mândresc cu asta. Produsele copilăriei întotdeauna își pun amprenta asupra omului din viitor.”, a continuat Victoria.


„Așadar, acolo la masterat am dat de profesoara mea Valentina Stratan, care încet, încet a implantat în mine, curajul și voia bună. Care mi-a dat cărți și stam cu mine de vorba ceasuri întregi. Care m-a făcut să înțeleg multe.
După ceva timp, am simțit că trebuie să dispar, să mă regăsesc, să fac ce vreau. Mi-am luat copilul și dus în Italia la sora mea. Sormea având și ea problemele ei atunci. Destul de dureroase, îi murise unul din gemănuți, la naștere. Nu avea ea când mă utișî, ba și rușinea mea apăruse parcă. Ca să scăpăm una de alta, repede mi-a găsit de lucru. Să înlocuiesc o cunoscută de a ei, la stat cu o babă pe ceva timp. Am acceptat, deși când am mers să fac cunoștință. Baba fiind după câteva intervenții chirurgicale, slabă ca naiba. Fără vlagă și oasele ieșite. Am boșit în baia de la San Giovanni, în cada cu apă 3 ceasuri. Mă temeam de muream. Să nu moară baba cu mine, noaptea și fără nimeni în casă. Nepoții care locuiau cu ea, urmau să plece la mare pe ceva timp.
Dar ce să zic, pe mine experiența respectivă m-a scos din depresie. Miletta mea, m-a scos. De fapt noi ne-am scos una pe alta. Plimbările lungi de seară, frica, nesomnul, meditațiile și joleala cu hlorcă a viceului, m-au scos. Acolo a apărut și primele Zâmbărele. Lipsa de atenție, dorul de meserie, actoria din suflet și oamenii noi, m-au scos.
Așadar, eu nu râd și nici n-am râs niciodată de oamenii cu depresie. Știu ce înseamnă să te simți un c***t în suflet. Știu ce înseamnă frica că ai să pierzi totul. Știu ce înseamnă sărăcia și tăietul luminii, ca să-ți speli copilul iarna cu lumânarea. De asta cu așa ceva nu se glumește și mai ales, nu răcnești în gura mare, pentru că sufletul nu-ți dă voie. Dar cauți, ceva, cumva, undeva…”, a mai povestit aceasta.


„Eu n-am scris această postare să mă lăudați/iertați. Ci ca să înțelegeți, că nu-s chiar o așa animală cum par. Iar dacă și par e o reacție de apărare. Am de lucru asupra mea. Noi toți avem. Dar să mai știți că Zâmbărele pe mine m-a salvat, acolo e pagina mea de suflet. Care-mi știe durerea, cântul sau tâmpizmul. Și eu nu judec oamenii, ci prostia omului. Care ne fură frumosul, liniștea și somnul. Și să mai știți că la actorie, compartimentul: “Observații asupra caracterului” a fost unicul și cel mai drag, din toată facultatea. Fac ce pot, fac ce am învățat. Învăț.
Și da… mergeți la specialist, nu prin babe!”, a încheiat Victoria.

Vezi și: Victoria Roșca de la „Zâmbărele” se face consultant în fashion! Va asorta ținutele într-un magazin

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: