Copiii sunt acel licăr de speranță, lumină și dragoste. Anume ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă și, de cele mai dese ori, ne-o schimbă la toate cele 360 de grade. O poate confirma și Sofia Cerlat-Dolghier - o tânără mămică din Capitală, medic de profesie și cea care ne-a destăinuit experiența frumoasă de Mamă prin care trece de mai bine de cinci ani. Povestea sa a început încă de pe băncile Facultății de Farmacie, acolo unde și-a întâlnit jumătatea - la momentul respectiv fiind unul din profesorii săi. A visat să devină soție, mămică, să aibă o familie deosebită, iar visul său s-a transformat în scurt timp în realitate. Astăzi, la vârsta de 28 de ani, Sofia se poate mândri cu trei copilași minunați - o fetiță pe nume Emanuela și gemănuții - Daniel și Ionuț. Despre toate, ne-a povestit în interviul de mai jos, unul plin de destăinuiri și sfaturi prețioase.

Sofia, presupun că, având trei copilași, perioada maternității este una extrem de frumoasă și, totodată, complicată. Spune-ne mai multe despre rolul de mamă pe care îl trăiești de mai bine de cinci ani.

Da, adevărat zici. De cinci ani și jumătate am cel mai frumos rol din viața mea – cel de mamă, mamă a trei copilași absolut minunați. Într-adevăr, pe cât este de frumos, pe atât de complicat și epuizant. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu și desigur a familiei, îmi este mult mai ușor și cred eu, mă descurc foarte bine.

La ce vârstă a venit pe lume Ema? Dar ghidușii gemeni? Ai fost pregătită pentru acest pas?

Ema a venit pe lume la 23 de ani, o vârstă la care multe fete nici nu se gândesc să își întemeieze o familie. Eu, însă îmi doream foarte mult acest lucru. Mă visam mireasă, mă visam cu burtică, visam momentul în care să îmi țin pentru prima dată copilul în brațe, prima alăptate, primul gângurit, primul pas, primul cuvânt, iar lista poate continua la nesfârșit. Iată de ce, decizia de a concepe primul copil nu a fost una grea. Când a apărut pe lume Emanuela, am înțeles ce este cu adevărat important pe acest pământ – familia și copiii. La o diferență de patru ani și patru luni, s-au născut și băiețeii noștri. Acesta a fost momentul în care viața noastră a luat o cu totul altă întorsătură.

Ce emoții ai trăit tu, dar și soțul tău la aflarea veștii că veți avea doi moștenitori?

Soțul meu, ca și orice alt bărbat, presupun, își dorea nespus de mult să aibă măcar un băiețel. Întotdeauna spunea că vom face atâția copii, până vom avea un băiețel. Atât de mare i-a fost dorința, că Cel de Sus i-a făcut acest dar, darul de a avea gemeni și ambii să fie băieței. Mare ne-a fost surprinderea în momentul în care am aflat că vom avea doi copilași. La cea de-a doua investigație, medicul imagist ne-a arătat o inimioară care bătea și… încă una care bătea în același ritm cu prima. Pe cât de mare ne-a fost bucuria, pe atât de mare a fost și frica, frica de cum mă voi descurca, de cum voi face față unei sarcini gemelare. Un singur gând am avut atunci: „Dacă mi-a dat Dumnezeu asta anume mie, înseamnă că o să mă descurc”.

Dar există totuși vreo diferență dintre a fi mamă de fată și mamă de băiat și cum reușești să împarți tragostea la trei?

Pe parcursul sarcinii cu „gemănașii” mei, multe persoane îmi spuneau că, să crești fete și băieți e cu totul diferit. Inițial nu am crezut, fiecare copil își are caracterul și comportamentul său, indiferent de sexul acestuia. Totuși, în cazul nostru, diferența chiar a existat. Ema a fost copilul pe care practic nu îl auzeam plângând, se juca cu o jucărie mult timp, era mult mai liniștită, iar băiețeii din start au fost mai plângăcioși, mai mofturoși, doritori de a fi ținuți în brațe cât mai mult timp. Acum, la un an și cinci luni ai lor, au o energie de nedescris. Jucăriile nu le mai sunt interesante, ci lumea înconjurătoare pe care încearcă să o descopere cu toate simțurile. Activitatea principală și cea mai distractivă pentru este este cățăratul pe absolut orice întâlnesc în cale, deschisul tuturor dulapurilor, alergatul prin casă, prin curte.

Cât despre dragoste – mamele cu doi și mai mulți copii, cu siguranță mă vor susține când voi zice că nu există o limită în dragostea pe care le-o oferi copiilor tăi. Îi iubesc la nesfârșit pe toți trei, în mod egal și mă strădui să le demonstrez acest lucru în fiecare minut, în fiecare secundă

Care este realția dintre copilașii tăi și prin ce se deosebesc băiețeii? Dar tu prin ce îi deosebești?

Când au apărut cei mici, mi-a fost teamă de cum va reacționa Ema, speram să nu fie geloasă și atunci m-am convins că am o fetiță minunată și inteligentă. Și-a iubit din prima clipă frățiorii și i-a așteptat mai mult ca oricare dintre noi. Relația dintre ei este una extrem de interesantă. Pe când fiica mea încearcă să le atragă atenția la ambii frățiori, atunci Daniel și Ionuț sunt într-o continuă concurență. Dacă unul vrea în brațe, atunci imediat celălalt va plânge că vrea și el. Se ceartă la fiecare aproape 5 minute, dar e frumos… e o plăcere să mă uit la ei, să îi văd cum cresc, cum capătă alte caracteristici, abilități, calități.

Ce ține de diferența dintre ei, eu și soțul i-am deosebit din strat. Cred că instinctul și-a făcut treaba. Acum, toată familia îi deosebește, mai puțin cei din afara familiei, care nu fac nicio diferență, oricât nu s-ar strădui. Sincer vorbind, asta îmi place, dacă gemeni, gemeni să fie. Asta fizic vorbind, dar la caracter se deosebesc mult. Fiecare dintre ei are micul său Eu.

Sofia, povestește-ne care a fost cea mai frumosă, dar și cea mai complicată experiență pe care ai trăit-o din postura de mamă de gemeni? Cum depășești situațiile dificile și dacă ai trecut și tu prin acea depresie postnatală, atât de „populară” în ultima perioadă?

Cel mai frumos moment pe care l-am trăit și care mi-a rămas întipărit în suflet, a fost momentul în care medicul mi-a pus în brațe ambii băieței. Din acea clipă, am înțeles cu adevărat că sunt doi și ambii sunt la fel, cu aceleași necesități. Euforia aceasta am trăit-o până am venit acasă și am conștientizat că rozul pe care mi-l imaginam nu era chiar atât de roz. Nopți nedormite, zile nedormite, necesitățile fiziologice ale băiețeilor în același timp. Am înțeles că șocul prin care am trecut era, de fapt, depresia postnatală, despre care citisem și auzisem atât de mult până atunci, dar nu credeam că pot trece și eu prin asta. Familia, dar în special soțul a fost cel care m-a ajutat în momentele de criză prin care treceam. El a fost cel care m-a lăsat să mă odihnesc cât de mult posibil și s-a implicat în creșterea copiilor. Schimbatul scutecelor, băița, hrănitul, în toate s-a implicat. Pentru asta îi datorez toată dragostea și respectul

Ce sfaturi ai pentru mămicile de gemeni și cele care își doresc gemeni? 

Mămicilor de gemeni – aveți toată admirația mea. Mamele de gemeni sunt mame-eroine. Domnul să vă ajute în toate, să vă dea puterea de care aveți nevoie, Răbdarea fără de care nu putem face față. Un lucru la fel de important este să nu uitați de voi, nu uitați că micuții voștri au nevoie de mame sănătoase, de mame fericite, de mame zâmbitoare, pline de viață. Copiii vor ține minte momentele petrecute împreună și nu faptul că bucătăria strălucea de curățenie. 

Pentru mamele ce își doresc gemeni, le doresc să le bucure Dumnezeu cu acest dar minunat. E o experiență unică. Emoțiile pe care le veți trăi alături de îngerașii voștri vă vor umple sufletul cu bucurie nemărginită.

Ce rol are tatăl în educarea copiilor, dar și în ajutorul mamei? Cât este de important ca el să fie alături mereu?

Rolul tatălui este unul foarte important! Din primele clipe de sarcină trebuie să se implice în toate: să fie prezent la orice investigație, la orice ultrasonografie, să discute cu bebe încă din burtică. Ba mai mult, eu sunt adepta prezenței tatălui în momentul nașterii. Emoțiile pe care le trăiesc atunci sunt la fel de frumoase ca ale mamei.

Dragi mămici, nu îndepărtați tăticii, nu dormiți separat de ei, în camere diferite, nu creați lumi diferite. Copilul crescut în prezența tatălui va crește un adult responsabil. Povestea de seară citită de tata, pupicul de seară al tatălui sunt niște obiceiuri pentru unii nesemnificative, dar pentru copii – esențiale.

Pe final, zi-ne care sunt valorile pe care încerci să le educi în copiii tăi? Este adevărat că anume părinții reprezintă cel mai efectiv model de educație pentru copii?

Nu în zadar se zice că, copilul este oglinda părinților. În perioada în care valorile materiale au trecut mult peste cele morale, educarea unui copil este destul de dificilă. Zilnic ne confruntăm cu lupte de orice gen, cu răutate, invidie. Din această cauză, să crești un copil într-o astfel de societate este de-a dreptul o provocare. Mai există și problema familiilor care au cu totul alte obiceiuri, obiceiuri amorale, pe care copilul meu le vede și le înțelege în felul lui. Datoria mea ca părinte este să-i explic ce este rău și bine, ce trebuie să facă și ce nu. Vreau să le dezvolt copiilor mei o gândire constructivă, o gândire morală, dar nu materială.

Un lucru la fel de important este și felul cum părintele se comportă în societate. Ce copil vrei să crești, dacă tu singur arunci gunoiul în stradă, dacă la fiecare pas înjuri, dacă la tine în casa faci curat, dar în fața blocului e ca la gunoiște. Țin neapărat să le zic tuturor părinților și mie, inclusiv, că schimbarea pe care toată societatea o așteaptă, începe cu noi, cu educarea unei generații cu care am vrea să trăim și care ne-ar asigura bătrâneți fără de griji.

Sofia, îți mulțumim pentru un interviu atât de frumos, pentru destăinuiri și sfaturi de preț! Multă sănătate ție și copilașilor tăi, dar și întregii tale familii!

Foto: Arhivă personală

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: