În octombrie, moldovenii care își doresc să încerce visul american au completat formularul de participare la Diversity Visa Lottery, cunoscută și ca loteria Green Card. Astăzi, 2 mai, se află rezultatele loteriei.

Accesează site-ul oficial al Departamentului de Stat al SUA dedicat loteriei. Pe pagina de pornire accesează butonul ”Check Status” și introdu numărul de înregistrare (pe care l-ai obținut la finalul completării formularului), numele și anul nașterii. Sistemul îți generează rapid rezultatul – imediat afli dacă ai câștigat sau nu.
Dacă ești printre fericiții selectați, urmează să completezi formularul DS-260. În acest formular o să introduci datele tale actualizate – dacă te-ai căsătorit sau ți s-a născut un copil între timp.

Acest formular îl  încarci pe site-ul Centrului consular pentru aplicații electronice.

Programează-te la interviu la Ambasada SUA din țara în care ai reședința. Și da, poți deja începe colectarea documentelor necesare pentru viză de intrare în SUA.

Este important să cunoști că viza pe care o vei primi nu este Green Card-ul propriu zis. Din start vei primi o viză valabilă pentru 6 luni, timp în care trebuie să călătorești în SUA, unde vei putea solicita viză de reședință sau Green Card-ul. Din momentul extragerii (2 Mai 2017) până în data de 30 Septembrie 2018 poți completa formularul pentru viză de intrare în SUA, informează nexusnet.md.

Distribuie articolul: