Despre Vera Nastasiu s-au scris multe interviuri, s-au filmat multe emisiuni, ea însă zice că mai este loc și pentru altele. Altele care, poate o să fie altfel, altfel decât despre dicție și discurs public. Să o ai, însă, pe Vera drept invitată și să nu vorbești deloc despre vorbit corect, exerciții de pronunție este…nu imposibil, dar mie nu mi-a reușit. Despre ce mi-a reușit însă îți povestesc mai jos. 

Ei bine, despre faptul că Vera Nastasiu este antrenoare de dicție și discurs public știi bine. În acest an, școala pe care a fondat-o face 8 ani de activitate, ocazie cu care am invitat-o să mă ia într-o călătorie în trecut, să îmi spună despre cum au fost începuturile școlii Dicție.md. 

În mod ordinar ar trebui să spun că începuturile au fost foarte frumoase, pentru că așa începe orice poveste de succes. În cazul meu, acele timpuri nu au fost deloc frumoase și nu au avut nicidecum un gust dulce. Compania, pe masa căreia, pusesem cinci mii de euro pentru ca să elaboreze brand book-ul acestei companii mi-a spus, după ce a încheiat lucrările pentru noi, că nu ar achita niciodată pentru asemenea servicii și nu vede utilitatea acestora. Deci, mi-a spus acest lucru după ce a încheiat tot procesul de muncă și eu am fost… nu neapărat șocată, dar cu forțele la pământ. Pur și simplu încrederea pe care o aveam în acea echipă și tot ceea ce le povesteam eu despre cum vreau să revoluționez vorbitorii din Republica Moldova se spulberase într-o secundă.

M-am întors acasă și m-am uitat la site-ul pe care îl aveam. M-am așezat pe un scaun și m-am întrebat – Dacă un pas înapoi este doar pentru a-mi lua viteză…? Dacă ceea ce simt eu cu adevărat este într-adevăr calea mea spre succes? Atunci mi-am amintit de toți profesorii mei de la București care mi-au spus doar atât – ține minte, oamenii în viața asta o să-ți ierte orice, unicul lucru pe care nu o să ți-l ierte niciodată este succesul. Pentru că dacă ei simt că nu pot ajunge la nivelul tău, ei vor vrea să te tragă mai jos.

Așa am făcut și eu în următorii 8 ani, mi-am asumat faptul că primii oameni cărora le vorbisem despre acest proiect renegase această idee. Mi-am strâns toate emoțiile într-un singur pumn, le-am pus adânc în buzunarul meu, mi-am luat tocurile, mi-am amintit că nu sunt milionară și m-am dus dimineață la muncă.

La un moment dat, în timp ce Vera mă transpunea în trecutul proiectului ei de suflet mi-am dat seama de un detaliu căruia, poate nu i-am dat prea multă importanță la început. Ea este o femeie ce știe cum funcționează disciplina și determinarea. Și atunci, m-am gândit revoltată eu, cum se face că unele femei, la fel ca și Vera, au aceste calități, iar altele le tot așteaptă ani în șir, viață întreagă, iar ele tot nu vin. Cum se face că nu reușește fiecare și de ce atât de multe femei, cu idei GENIALE, rămân blocate în capcana procrastinării? Nu mi-a trebuit mult timp până când aceste gânduri s-au transformat în întrebări vociferate interlocutoarei mele, o fi știind ea vreun secret…

Femeile, de obicei, nu prioritizează viața lor. Întâlnesc zeci de femei în sala mea de curs, se întâmplă să mă uit în ochii unei femei și văd că ea niciodată nu a făcut nimic pentru ea. Ea întotdeauna a făcut ceva pentru alții. Ce înseamnă asta? Ea avut grijă de copii, a avut grijă de soț, a avut grijă de casă, de socri, de părinți, de toată lumea și niciodată de ea.

Să nu uităm însă, o călătorie de 1000 de mile începe cu un singur pas. Știu că sună clișeistic, dar tu trebuie să ieși din casă. Dacă sunt zile în care nu ai timp să te aranjezi sau să te uiți în oglindă, dar rămâi în pijama de dimineață până seara înseamnă că ai prea multe taskuri – distribuie. Încearcă să împarți lucrurile și cu cel pe care îl ai în familie.

Ce trebuie să faci este doar să-ți organizezi timpul. toți avem 24 de ore la dispoziție. Caută-ți un mentor, un om pe care îl admiri tu. Încearcă să rămâi pe lângă el, urmărește-l în toate interviurile, aparițiile pe care le are. Învață să fii în anturajul oamenilor deștepți. Știi de ce? Pentru că suntem suma a 5 cei mai importanți oameni pe care îi avem în anturajul nostru. Scrie pe o foaie, cine sunt cei 5 oameni pe care îi ai în anturajul tău. Ce venituri au, unde se văd, cine sunt ei și întreabă-te unde poți să fii tu, de fapt.

Apoi, mai este vorba și despre a te trezi un pic mai devreme decât se trezește majoritatea, de a-ți găsi oamenii pe care să-i poți urma și de a învăța să te instruiești. Este baza pentru orice lucru de valoare pe care vrei să-l produci. Vrei o afacere de succes? Instruiește-te. Vrei să devii un speaker de succes? Instruiește-te. Nu există lucru cu care să ne fi născut, la fel ca și vorbitul în public. Nu este un dar de la Dumnezeu, nu ne-am născut cu asta.

„Ei, așa este viața”, „Ei, probabil acesta este destinul meu” – sunt frazele care au omorât multe femei din Republica Moldova.

Replică, după replică, m-am prins analizând ținuta Verei. Elegantă, ca de obicei. Așa am văzut-o în mediul online, așa am văzut-o și în realitate – optează pentru o eleganță în haine așa cum numai o femeie puternică știe să o facă. I-am mărturisit din start – dorința mea este să avem o discuție relaxantă –  încerc să fiu fidelă declarațiilor pe care le fac. Așa că am întrebat-o și despre preferințele sale în materie de vestimentație. Este oare acest stil vestimentar o parte componentă la care te angajezi, involuntar, atunci când devii antrenoare de dicție și discurs public?

Felul în care mă îmbrac are legătură cu cultura de acasă și cu educația pe care am primit-o de la mama. Mama mea este un om foarte discret, ea nu este un fan al modului în care eu mă îmbrac, uneori ea își dorește să mai ies din această ținută și să-mi mai permit și altceva. Dar, în general, mama mea este un fost croitor, nu mai profesează acum decât pentru noi, familia. Are un stil rafinat, este un om extrem de atent la detalii și este un om cu care mă sfătuiesc în foarte multe privințe care țin de hainele mele, de culorile pentru care optez în vestimentație.

Omul care m-a ajutat să arăt cumva este mama mea și care, pur și simplu, îmi spune verde în ochi – Nu e bine, nu-ți stă bine, trebuie să schimbi asta.

Știi, de obicei, părinții încearcă să fie politicoși să nu supere pe nimeni, ai mei din familie, atunci când ceva nu este bine zic – nu, nu este bine. Și am învățat să-l accept pe acest nu, în așa fel încât să știu că data viitoare trebuie să fac mai bine.

Și apoi să-ți mai spun un secret. Oamenii când sunt goi pe interior se dezbracă. Când nu au nimic a spune încep să se dezgolească, să-și scoată anumite părți ale corpului la vedere. Eu vreau să-mi dezgolesc mintea, atât. În rest, știu sigur că o femeie este frumoasă dacă este și deșteaptă, dincolo de asta este doar o păpușă frumoasă, dar slab mobilată. O femeie poate fi sexy și frumoasă și cu ultimul nasture de la cămașă încheiat.

Dacă ești curioasă să descoperi acest interviu în întregime, te invit să accesezi varianta video a discuției cu antrenoarea de dicție și discurs public, Vera Nastasiu. 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Revista EA.md (@revistaea)

Sursa foto & video: Instagram