Revenim cu cele mai calde evenimente pe acoperișul nostru pentru a admira împreună apusuri de soare fantastice. Trăsăturile distincte ale acestor întâlniri sunt: oameni care au ce spune, acoperișul primitor și apusul de soare. Ne-am propus să organizăm două evenimente care diferă prin format, nu și prin lumea bună: #ROOFOFFLINE2018 și “Povești pe Acoperiș”.

Pe 5 iunie discutăm la #ROOFOFFLINE2018 despre câteva dintre problemele orașului nostru: Chișinăul – oraș turistic, stropi de culoare care pot fi oferite clădirilor sumbre și tot ce presupune sortare și reciclarea gunoiului. La final, vom emite o serie de cerințe de lucru pentru funcționarii de la primărie.

Pregătim o platformă de comunicare pentru activiști, designeri, businessul mic și mijlociu, societatea civilă și toți toți toți cei interesați.

A doua ediție #ROOFOFFLINE2018 va avea loc în luna septembrie și vom discuta despre impedimentele cu care se confruntă producătorii de vinuri.

Iar oamenii care au ce povesti! Vor fi oameni care cunosc despre urcușuri și coborâșuri în business, viața personală și work-life balance. Ei  vor putea fi ascultați la “Povești pe Acoperiș” – un format nou, cu un target mai mic, dar select, care, de asemenea, vor avea loc pe parcursul lunilor iunie-septembrie.

Facem un apel către toți cei care se identifică cu aceste cauze și ar vrea să devină partenerii evenimentelor marca Agora, susținut de EA.md. Oferim multă promovare: filmare cu drona, reportaje, prezențe pe bannere, posibilitatea de interacționare cu oameni din business și intelectualitate.

Dacă sunteți interesați de oferta publicitară, aveți nevoie de mai multe detalii sau aveți idei care ar putea fi dezvoltate – vă rugăm să ne scrieți pe [email protected].

P.S. Acoperișul nostru este foarte primitor cu toată lumea, totuși rugăm doamnele să lase tocurile pentru o seară acasă.

Distribuie articolul: