Silviu Petrescu, un vlogger din România, a ales să exploreze Republica Moldova și să viziteze faimoasa Piață Centrală din Chișinău. Cu toate acestea, călătoria nu i-a oferit cea mai plăcută experiență, mai ales din cauza poliției de patrulare, care l-a oprit de trei ori în trafic și i-a aplicat amenzi de două ori, totalizând o sumă care depășește 6 mii de lei, scrie Unimedia.

„Al patrulea echipaj nu m-a oprit. Era și un BMW, mașină scumpă, cu numere de Galați și l-au oprit pe el, de aia eu am scăpat. Poliția de aici este foarte agresivă și este plin, plin de poliție, nu am văzut așa ceva niciodată – la fiecare colț de stradă. Parcă au ceva cu noi, parcă de urăsc. Pe moldoveni nu-i opresc, iar pe noi – da”, povestește Silviu.

La primele ore ale dimineții, pe 2 ianuarie 2024, Silviu Petrescu s-a trezit și a plecat spre Chișinău, dorind să exploreze celebrul său centru comercial.

Am fost oprit de 3 ori de poliție, am deja două amenzi.

Prima – la vamă am vrut să iau vinieta. Era un vameș, mi-a zis că „nu servește”, masa sau ce? Mi-am dat seama că nu fac rovinieta. Ok. În 5 km m-a oprit poliția, că de ce nu am rovinieta. Zic nu pot să o cumpăr toată ziua? Nu! Mi-au data amendă 2400 de lei moldovenești. Era agresiv, vorbea când pe rusă, când pe română.

A doua oară, pe drum, în coloană, eu eram pe la spate, a 8-a mașină. Cu un Duster, au pornit girofarul și după mine, m-au oprit că am viteză. Cum am viteză dacă merg în coloană?! Mi-au zis că mergeam cu 56 km la oră prin oraș și mi-au dat amendă de 4 mii de lei moldovenești.

A treia oară, prin oraș, iar m-au oprit. Le-am spus că am fost deja oprit și amendat. M-au ținut vreo 20 de minute, s-au dus, au venit, au vorbit între ai, apoi m-au lăsat să trec.

Am oprit și am scos niște lei moldovenești și nu știu – să le dau bani sau ce să fac.

Poliția de aici este foarte agresivă și este plin, plin de poliție, nu am văzut așa ceva niciodată – la fiecare colț de stradă.

Foarte „primitori” sunt cu românii. Nu știu, parcă au ceva cu noi, parcă ne urăsc, e o hărțuire. Mergeam în coloană, mai era un BMW cu numere de Galați, mașină scumpă și l-au oprit pe el. Dacă nu era el mă opreau pe mine. Pe moldoveni nu-i opresc, iar pe români da”, povestește Silviu Petrescu.

Vloggerul a reușit totuși să ajungă la Piața Centrală din Chișinău.

„Iată aici vin și se „delică”. Așa spun ei dacă te îmbraci frumos – că te-ai delicat. Iar dacă o fată se machiază, ei spun „vai ce fine te-ai vopsit”. Prune afumate… multe, câte prune mănâncă? Toată lumea mănâncă prune?! Ar fi interesant să găsesc un mic restaurant cu mâncare de piață, cum sunt la noi micii, aș vrea să gust ceva”, spune vloggerul.

 

A găsit un local cu mâncare chinezească, dar și acela era închis. Într-un final, bărbatul și-a cumpărat un „cheburek și un belaș”, ambele cu carne.

Cheburekul e normal. Am mâncat și mai bune. Iar belașul – e cu aluat dulce și abia la mijloc e puțină carne, foarte puțină. Prețurile însă sunt mult mai mici ca la noi.

Până acum nu s-a supărat nimeni că filmez, sper să rămână așa.

Mi-am stricat buna dispoziție, dar îmi revin eu. Iată, Turcia, Turcia, dacă e din Turcia e de calitate?! Marfă bună, nu?!

Tare mă distrează cum scriu ei Viceu”, și-a încheiat Silviu excursia prin Piața Centrală.

În concluzie, „nu găsești foarte multe lucruri. Mezelurile la noi arată mult mai bine. Milițienii sunt puși pe japcă. Dar oamenii sunt absolut extraordinari aici”, a spus vloggerul.

Unii Internauți care i-au scris s-au plâns de situații similare în Republica Moldova, alții însă i-au recomandat să respecte legile ca să nu mai fie amendat.

Distribuie articolul: