O femeie de 46 de ani a supraviețuit în mod miraculos, după ce un camion cu 18 roți a trecut peste mașina ei și a strivit-o complet. Echipajele sosite la locul accidentului au fost uluite să constate că șoferița a scăpat doar cu răni ușoare.

Femeia își conducea mașina, un Nissan Altima, pe data de 16 noiembrie, când un camion aflat în spatele ei a trecut pur și simplu peste ea, în Mount Vernon, Washington, potrivit People.

Nu este foarte clar cum s-a petrecut accidentul, însă polițiștii cred că mașina a fost inițial împinsă într-un alt camion, după care cel din spate a trecut peste ea.

Polițistul Rocky Oliphant, care a fost la locul accidentului, a postat imagini absolut incredibile și un mesaj în care spune: „Nu există un cuvânt care să descrie acest accident. În mod miraculos, a scăpat doar cu răni minore… În toată cariera mea de 14 ani nu am văzut așa ceva”.

Ulterior, polițistul a revenit cu un alt mesaj în care a spus că șoferița „s-a ridicat și a fost capabilă să meargă singură” după ce a fost eliberată de sub camion.

Polițiștii sosiți la locul accidentului au fost surprinși când au auzit o voce care venea dinspre grămada de fiare în care se transformase autoturismul. Cu eforturi uriașe și utilaje de mare tonaj, mașina a fost eliberată, iar femeia de la volan a fost dusă la spital pentru îngrijiri, însă fără răni care să-i fi pus în pericol viața.

Sursa: people.com

Distribuie articolul: