Am început să citesc această carte în perioada de carantină pentru că se prăfuia pe rafturile mele cu cărți și nu aveam de unde sa-mi iau altele noi. Credeam că nu este pentru mine, dar carantina m-a îndemnat să o încep a citi și să încerc un nou gen de lectură. 

Despre Autor

Umberto Eco este autorul romanului „Cimitirul din Praga” și s-a născut pe 5 ianuarie 1932 în Alessandria, Piemont și a decedat pe 19 februarie 2016, Milano. A fost un scriitor italian, editor, filosof și semiotician. Este cunoscut în special pentru romanul său „Numele trandafirului” (Il nome della rosa, 1980), în care a combinat elemente de semiotică într-un cadru ficțional combinat cu analiză biblică, studii medievale și teorie literară. De atunci a scris mai multe romane, incluzând „Pendulul lui Foucault” și „Insula din ziua de ieri”. Cel mai recent roman al său, „Cimitirul din Praga”, publicat în 2010, este un best-seller. Umberto Eco a fost președintele Școlii Superioare de Studii Umaniste, Universitatea din Bologna, și membru onorific al colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford.

A scris texte academice, cărți pentru copii și multe eseuri. A făcut studii universitare la Torino, luându-și licența în estetică. Din 1971 este profesor de semiotică la Universitatea din Bologna. A predat la cele mai faimoase universități din lume, fiind Doctor Honoris Causa la peste 50 dintre ele.

În anii ’60 a fost unul dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene, numărându-se printre fondatorii revistelor Marcatre și Quindici. Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumărate premii și distincții culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993).

Prin opera sa științifică, Eco este socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, iar eseurile sale, scrise cu un umor și o ironie nestăvilite, sunt adevărate modele ale genului.

Strălucitoarea sa operă beletristică, începută în 1980, „Numele trandafirului”, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj și pentru abundența simbolurilor și aluziilor culturale. În notele explicative ale romanului, Umberto Eco teoretizează printre primii concepte ale postmodernismului.

A scris mai multe romane:

„Numele trandafirului”- 1980 – Premiul Strega, 1981, și Premiul pentru „Cea mai bună carte a anului”.
„Pendulul lui Foucault”- 1988 – Premiul Bancarella
„Insula din ziua de ieri”- 1994;
„Baudolino” – 2002.

Cel mai recent roman publicat este „Misterioasa flacără a reginei Loana”.

Cartea „Cimitirul din Praga” a fost publicată în 2010, de către editura „Mondolibri Milano” (eu am citit cartea în limba italiană, originală) are 523 de pagini. Este scrisă în limba italiană și titlul original este „Il cimitero di Praga”.

Tema romanului

Un roman fascinant în trei părți, care rezumă și adâncește o perioadă istorică de importanță fundamentală, cea care merge de la mijlocul secolului al XIX-lea până la începutul secolului XX, perioadă care a marcat o eră și care odată cu tensiunile sale politice, economic și social definește prodromul a ceea ce va fi considerat cele mai mari tulburări din istoria umană.

Cum a început totul? Ce l-a determinat pe om să se autosesizeze pe o scară atât de mare cu două războaie mondiale? Care au fost tensiunile, planurile secrete, mașinațiile indivizilor și structura socială pe care era posibil să se insereze acel mecanism care ar fi dus la moartea violentă a zeci de milioane de oameni în mai puțin de treizeci de ani?

Eco încearcă să ni-l explice, spunând într-un mod inteligent și strălucitor ce a fost la început, când nimeni nu ar fi putut suspecta consecințele a ceea ce se făcea, revizuind (dar nu reinventând) istoria europeană a acelor ani, introducând personaje cheie în țesătura narativă. Pentru destinul lumii și pictarea unei imagini întregi cu nuanțe întunecate, dar nostalgice și uneori chiar comice, așa cum numai unul dintre cei mai pricepuți scriitori din scena literară mondială ar fi în stare să facă.

Un document pe jumătate roman și pe jumătate istoric, o lucrare profundă, satisfăcătoare intelectual și surprinzător de amuzantă care, în căutarea sa constantă a unui sens pentru ceea ce i s-a întâmplat omului, a ceea ce a făcut el însuși capabil, reiterează un concept acum cunoscut de oricine, dar niciodată atât de clar și evident ca în această analiză: epocile, credințele, inteligența, prostia, cultura și ignoranța, virtuozitatea sau imoralitatea greșită a unora, nu contează indivizii sau popoarele întregi nu iau în considerare diferențele sociale, politice, militare sau religioase între stat și stat, între om și om, nu sunt acelea, nu fac istorie; ceea ce creează sau distruge civilizația, ceea ce modelează societatea noastră prin adaptarea la timp și loc a fost întotdeauna (și va fi întotdeauna) un lucru: banii, banii și puterea care derivă din ea.

Rezumatul romanului

Născută la Torino de o mamă franceză care l-a abandonat curând și de un tată originar din Torino prea ocupat în aderarea la mișcările Carbonari pentru a avea grijă de el, Simone Simonini a fost educată în consecință de bunicul său Giovan Battista. Acesta a fost un ofițer al armatei Savoy, pe lângă pasiunea lui pentru mâncarea bună, îi trimisese o aversiune viscerală față de evrei. O ură pe care de-a lungul anilor Simone va avea ocazia să o demonstreze față de germani și francezi, republicani și monarhiști, iezuiți și masoni, fără să mai cruțe nici pe femei. După absolvirea dreptului și o perioadă de ucenicie la notarul Rebaudengo, în scurt timp a devenit unul dintre cei mai eficienți și râvniți falsificatori ai timpului său.

La treizeci de ani după marele succes al lui „Il nome della rosa”, Umberto Eco ne oferă un nou roman istoric convingător, care are toate datele de acreditare pentru a satisface așteptările publicului său larg și fidel de cititori.

Intenția pare să reînvie, în jurul imaginii fictive a protagonistului, vicisitudinile personajelor care au trăit cu adevărat de-a lungul secolului al XIX-lea, făcându-le să interacționeze cu evenimentele generale care au afectat societatea europeană a perioadei și mai ales cea italiană. Tot în acest nou volum fluvial, scriitorul piemontese are un joc bun – folosind o cunoaștere strânsă a materiei istorice niciodată despărțită de o ironie rafinată – pentru a pune la punct o documentare aprofundată și detaliată despre viața și mediul istoric al vremii, în conturarea unei descrieri minuțioase a locurilor și obiceiurilor sociale până la curioasele sale fenomene marginale, fără a neglija lumea populară și plină de ravagii din cele mai sordide taverne. Și tocmai în digresiunile, care prevalează asupra intrigii romantice, se află cel mai fascinant element al unui roman, pe care îl simțim recomandat cu tărie ca o sursă sigură de curiozitate și plăcere.

O particularitate a aventurierului nostru devine firul roșu al întregii lucrări, ura față de evrei, un grup etnic care subvertește ordinea lucrurilor pentru a prelua puterea politică și religioasă în întreaga lume.

De fapt, aceasta este tema principală a romanului, iar scopul pe care autorul și-l stabilește, citind coperta din spate, este tocmai acela de a da un fel de explicație originii acestei urări rasiale.

Opinia proprie

Cartea este structurată pe capitole, 27 la număr. În ceea ce privește opinia mea personală, nu pot spune că a fost o lectură proastă, dar cu siguranță mă așteptam la ceva mai mult de la acest autor. Nu vorbesc despre stil, care este impecabil și, desigur, mult mai fluid decât vă puteți imagina. Vorbesc despre alegerea structurală a romanului care nu este unul dintre preferatele mele.

Jurnalul este partea predominantă a acestui volum la care, din când în când, paginile alternează cu intervenția unui narator străin de faptele care încearcă să reconecteze cuvintele celor două personaje, Simone Simonini și stareța Dalla Piccola, celălalt diarist.

Aceasta este o structură care, în opinia mea, creează multă confuzie, mai ales la început, când este nevoie de claritate pentru a se adapta stilului unui autor cu care, cel puțin în cazul meu, nu m-am confruntat niciodată.

 „Bibliotecile sunt fascinante: uneori pare că stai sub acoperișul unui peron de stație feroviară și, consultând niște cărți despre ținuturi exotice, ai impresia unei călătorii către țărmuri îndepărtate. Astfel mi se întâmplase să dau într-o carte peste unele gravuri frumoase ale cimitirului evreiesc din Praga”– Umberto Eco. 

În concluzie recomand această carte celor care sunt pasionați de istorie, mistică și puțin horror. Este o carte, profundă, matură, reală, scrisă într-un stil captivant și asezonată cu un spirit italian abia amintit; o carte care face oamenii să înțeleagă și să reflecte (amuzând) ceea ce omul este capabil și, în mod inevitabil, va fi capabil, pentru glorie, putere sau chiar pur și simplu șansa de a supraviețui. Romanul lui Eco este o călătorie întunecată prin mintea îngustă a erei contemporane de la începuturile sale, interpretată de un stil spumos, caustic. O citire excelentă, fără teamă de a ajunge în vraful prea multor noțiuni istorice.

Lectură plăcută!

Autor, Micaela Nemîchin – stagiară 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: