Haide că trebuie s-o spun și pe asta. Pe un grup de femei se discută aprins tema femeilor refugiate din Ucraina care, cică, și-au pus în plan să distrugă familiile europene. La propriu, se denotă o cucerire de teritorii de metri pătrați de apartamente și case europene, cu tot cu rezidenții acestora de sex masculin, care se predau de bunăvoie.

Că există acest fenomen peste tot în lume și cu implicarea nu doar a femeilor din Ucraina e clar. Dar așa amploare ia acest subiect, că am zis să bag și eu trei copeici.

În primul rând, de ce anume ucrainencele devin mărul discordiei? Părerile femeilor de pe grup s-au împărțit. Conform opiniei unora, ucrainencele caută astfel să-și refacă psihicul deteriorat în război, iar cel mai potrivit instrument devine John din Londra sau Franz din Austria sau alți filantropi care le-au primit în case, cu copii, mâțe, căței și purcei. Aici aș vrea să întreb ce să facă soții lor cu psihicul deteriorat cât timp apără cu arma în mână teritoriile atacate de ruși? Dar na, asta-i altă temă.

Altele au răspuns simplu – de foame, omul merge la orice fel de concesii. Lipsa de bani și de certitudine într-un viitor stabil clatină și cele mai rigide temelii ale conștiinței și ale moralei. Parțial e adevărat, dar acest lucru se întâmplă peste tot în lume. Sau n-avem în Moldova destule femei măritate din interes, destule fete tinere care devin amantele unor boșorogi bogați sau destule femei măritate care ajung prin paturile de deputați, miniștri ș. a. m.d.?

Unele dintre răspunsuri au afirmat că așa-s ucrainencele, ușuratice. I-auzi tu analiză de profil genetic). Cum oare și prin ce metodă au stabilit că anume la poporul ucrainean, reprezentantele sexului feminin din naștere capătă o genă care răspunde de dezmăț și, cu precădere, cu bărbați însurați? Mie mi se pare o mică parte de invidie foarte grăitoare față de faptul că, în mare parte, femeile din Ucraina sunt drăguțe, iuți la vorbă și agere, hărnicuțe și amuzante. Dar fiți pe pace, dragile mele, că în aceeași Moldovă femeile nu-s cu nimic mai prejos).

Bun, să vă expun dar și părerea mea care este, de altfel, foarte subiectivă și nu reprezintă un adevăr absolut în niciun caz. În spațiul ex – sovietic, unde, în mare parte, încă persistă modelul patriarhal în familii și relații, femeile sunt educate să își construiască existența așa, ca să fie cât mai comode pentru bărbat. Să fie deștepte, să tacă la timp, să nu-și ia în cap și să fie nonstop cu dispoziție, fără dureri de cap, fardate și aranjate, chiar dacă se duc să ducă gunoiul.

Adică, o educație care dezvoltă frica de a rămâne singură, care îți alimenteză un milion de complexe și care te condamnă pe viață la comoditate față de cei ce te înconjoară. Altfel stau lucurile în Europa. Unei franțuzoaice nu-i trece prin cap sâmbătă dimineața să fie deja la piață cu lista de cumpărături. Ea nu va sta veșnic gata la dispoziția cuiva, inclusiv a bărbatului cu care trăiește. Ea știe foarte bine să pună preț pe eforturile sale, să-și prețuiască munca, să zică că nu are chef atunci când nu are chef. O nemțoaică nu va răbda abuzurile fizice, financiare, șantajurile emoționale. Ei îi este în cot că a ieșit în trening la magazin să-și ia cafea. Ea se simte stăpână pe situație și independentă.

Iaca. Dependența. Oricui îi este mai ușor să manipuleze un om dependent. Or, un italian va rămâne cu gura căscată când va vedea că femeia vine de la serviciul unde a muncit opt ore și se va apuca de învârtit sarmale, iar seara va fi dornică de 2 partide de sex una după alta. Nu pentru că vrea, dar pentru că așa la sigur îl va ține lângă ea. Eu cred că anume cu chestia asta se lasă cuceriți bărbații…

Să nu fiu înțeleasă greșit – să faci în familie lucrurile descrise mai sus nu e rău. E foarte bine, atâta timp cât și tu îți dorești același lucru. Dacă însă îți calci pe gât de fiecare dată, se va termina urât.

Aș vrea ca acest articol să nu fie perceput greșit. Da, este o poziție imorală când cineva se implică într-o relație în care omul celălalt e căsătorit. Rar de tot se iese cu bine din asta. Dar să nu mai spargem chiar toate oalele în capurile amantei).

Ca să fie clar, amanta nu are nici o obligațiune față de soția și copiii bărbatului cu care alege să construiască o relație. Nu ea i-a promis soției că îi va fi fidelă, nu ea și-a asumat niște responsabilități; chiar dacă e de o moralitate joasă acest comportament, ea nu distruge nicio familie. Pentru că o familie unde este comunicare, afecțiune, dragoste, sex nu poate fi distrusă numai pentru că vrea cineva acest lucru.

Dar, desigur, este mult mai ușor să dăm vina pe amantă și să nu observăm partea cea mai mare de vină pe care o poartă bărbatul. Dimpotrivă, vom continua să trăim cu el, mâncându-ne viața și refuzând să vedem că și fără amantă ne-am dus la fund demult.

Întorcându-ne la ucrainence, uite că sfărâmând un cuib de minciuni clădit de doi oameni care doar se suportă reciproc, poate că deschid o ușă nouă pentru soția care, la drept vorbind, s-a săturat de existența searbădă în care se complace ani la rând? E tare greu să te decizi s-o iei de la capăt, mai ales la o vârstă de mijloc. Îți trebuie curaj ca să o iei de la zero, dar pentru o viață nouă în care ești fericită, merită să faci acest efort.

Ucrainencele (și amantele de orice altă naționalitate) nu fac decât să le arate soțiilor fețele adevărate ale soților lor. Și eu cred că le fac un mare serviciu!

Distribuie articolul: