Doamnelor și domnilor, triunghiul amoros perfect există, în versiunea scrisă de autorul Jorge Amado, brazilianul cu un simț al umorului perfect, fără exagerări sau snobisme.

I-am dat 9 pentru că m-a ținut de-a lungul celor 544 de pagini într-o continuă stare de bine și plăcere vizuală bine determinată. Pe lângă cărțile bune și care merită a fi citite, își face loc și cea a domnului Amado, cu povestea unui cuplu alcătuit din 3 oameni, mai puțin sau mai mult obișnuiți, dar funcțional. Încă din primele pagini asistăm la un stil captivant, deoarece nu prea găsești autori care să te prindă fără multă curtare din primele cuvinte, și nu cu orice „adeziv” banal, ci cu câteva cutume de la înmormântarea preaiubitului soț al donei Flor, Vadinho, ce mâncare sau băutură trebuie să fie prezentă pe masă, cum și cine face cafeaua, cât de tristă și de scârbită este necesar a fi văduva.

Pentru ca un priveghi sa-l cinstească așa cum se cuvine pe cel mort, făcându-i astfel mai ușoară prima noapte a morții sale, care este cea mai zbuciumată, trebuie să fie plănuit cu mare grijă, cu toată atenția cuvenită atât mortului, cât și poftei de mâncare. Când ar trebui servite gustările?

Toata noaptea, de la început pana la sfârșit. Cafeaua trebuie servită tot timpul, și aici vorbim de cafea simplă – cafezinho – să fie clar. Un mic dejun în toată regula, cu cafea cu lapte, pâine, unt, brânză, biscuiți, prăjituri de manioc, cuscus cu ouă ochiuri, este servit doar spre dimineață și doar acelora care au rămas să vegheze până la ziuă.

Dona Flor s-a măritat cu primul ei soț, fiind fermecată de personalitatea lui debordantă, un „petit” psihopat, un parazit dulce care a știut să trăiască doar pe spinarea soției, să o înșele, să o îndulcească mereu când acesta avea nevoie de bani, să mintă fără nerușinare, să-ți petreacă nopțile oriunde, doar acasă nu, să facă dragoste cu soția lui numai când simțea că aceasta cedează din cauza nervilor și a geloziei, acesta să moară în timpul carnavalului din cauza băuturii și a organismului istovit de petreceri.

După un șir de dezamăgiri, oameni toxici și amintiri dureroase despre fosta căsătorie, dona Flor prinde aripi, zâmbet și îi sclipesc ochii chiar dacă, oficial, încă se mai află în perioada de doliu. Iar această nouă atitudine o aduce la căsătoria numărul 2, unde în peisaj apare antipodul primului soț. Teodoro este un farmacist înstărit, inteligent, fidel și corect, calități care o fac să-l îndrăgească de bărbatul cumpătat și atent. Însă ceva nu-i ajunge sau cineva…

Romanul este o atmosferă perfectă a tot ceea ce înseamnă: societate bolnavă de prejudecăți, dragoste nesăbuită, petreceri care degenerează în cele mai depravate finaluri cu iz de urgie hippy. Mi-au plăcut toate personajele lui Amado, gustoase în felul său, nevastă disperată, un soț teribil dar plin de șarm, altul cuminte și caraghios, o mamă ipocrită, vecine cu nasul de mărimea lui Pinocchio, prieteni și camarazi de pahar care sunt vii și colorați, or în momentele lor de glorie și luare de cuvânt, aceștia strălucesc, și atunci nu mai contează corectitudinea a ceea ce auzi, ci doar acel sentiment de destindere anarhistă, doar plăcere și atât, chiar și mergând la braț cu soția ta în fundul gol (citind cartea o să găsiți sensul :D).

Nici măcar Yansa, cea care alungă sufletele, care nu se teme de spirite și de insulte, care poruncește celor morți, războinică al cărei strigat face să putrezească fructele și distruge armate întregi, nici măcar ea nu a reușit să-și impună îndrăzneala și autoritatea; vrăjitorul lui Exu îi luase coasa și împletitura din fire de păr din coada unui cal. Totul se răsturnase, lumea era pe dos, prânzul la miezul nopții, soarele pe cer înainte de a apărea zorii.

Nu m-am identificat cu nici unul din personaje, deși tind să fac această greșeală, care, câteodată, te împiedică să apreciezi corect lectura, așa că aici am fost un martor ocular, luând notițe despre stări, apreciind un subiect proaspăt, chiar dacă stă prin librării de prin 1966. O veți recunoaște pe dona Flor în cineva din prietenele voastre și o veți înțelege, caracterul ei și personalitatea, am îndrăgit-o iremediabil, autorul s-a străduit să fie înțeles orice detaliu al acestui roman, atât de pedant a fost.

Cultura braziliană este bine impregnată în pagini, însă tinzi să o compari cu a noastră, și fără să depun un efort mare, eu îmi dau seama cât de mult semănăm în gândire și acțiuni. Până la urmă nimic nu se schimbă, doar mașinile evoluează.

Această minunată achiziție și alte comori, le găsiți în rețeaua de librării Librarius!

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: