Un brand gustos de fashion – asta a fost ideea unei jurnaliste de formare, dar fashionistă în suflet mereu, acum 4 ani. De atunci, Nathalie Bescorovalnîi a crescut alături de Zephyr și invers, reușind astăzi să creeze ținute care nici nu reușesc bine să se odihnească pe umerașul din atelier. Trecutul și modernitatea se întâlnesc organic în creațiile ei, iar tânăra designeră nu încetează să pună culoare în croiurile care nu se vor demoda niciodată.

Nathalie, noi te descopeream cu toții prin creațiile tale acum aproape 4 ani. Cum a evoluat Zephyr de atunci, de la lansare?

Timp de 4 ani, Zephyr a evoluat considerabil, împreună cu mine. Pot spune cu certitudine că am crescut împreună. Zephyr-ul de acum e mai colorat decat cel din prima colecție. Abordăm stilul vintage, ca și înainte, doar că design-ul ținutelor a devenit mult mai îndrăzneț și mai creativ. Feedback-ul clientelor noastre ne motivează să creștem și să producem cât mai multe modele noi. Pagina noastră stârnește curiozitate, iar asta e cel mai important – să fim interesanți

Ce nou și ce deosebit aduce brandul care iată acusi face 4 ani, prin ce s-au schimbat gusturile femeilor in acest timp?

Noutatea creațiilor noastre reprezintă fuziunea dintre trecut și prezent. Atunci când creăm un model de haină, combinăm tendințele sezonului cu nuanțele vintage. Spre exemplu, o rochie cu imprimeu leopard o putem accesoriza cu un guleraș dantelat. Produsul final e o adevărată magie pentru noi

Pe parcursul anilor, femeile au devenit mult mai îndrăznețe, mai receptive la creațiile nonconformiste. Hainele devin, pe zi ce trece, un instrument de comunicare, iar femeilor le place să se exprime în diferite moduri. Mă bucură foarte mult că femeile au depășit bariera nonculorilor. Ultima vreme observ, atât pe străzi, cât și pe paginile de socializare că ținutele femeilor au devenit mult mai accesorizate și mai colorate. Asta mă inspiră și mă motivează să creez în continuare!

Cu ce noutăți fashion îți vei bucura urmăritoarele în acest an și, ții tu oare cont de tendințe?

În această primăvară vom avea o colecție nouă, formată din costume și rochii. Vor fi, ca de obicei, foarte multe culori pastelate și imprimeuri florale, gulerașe cu volane și stofe transparente. Vom încerca să creăm un echilibru organic dintre rochiile pline de feminitate și costumele cu croială masculină. Nu vor lipsi umerii bufanți și stofa de organza, deoarece încerc să țin cont și de tendințele sezonului.

Cum e de fapt în această lumea a creatorilor de haine de la noi, cum reziști și ce trebuie să creezi ca să fii și căutat și să-ți păstrezi calitatea?

Pot spune cu încredere totală că stilul abordat de Zephyr nu l-am observat la alte mărci. E foarte important ca marca să aibă personalitate. Noi ne propunem să creăm în fiecare săptămână câte 2-3 modele noi de haine. E foarte important să fii prezent zilnic în viața publicului țintă, să propui ceva nou. Anume această curiozitate face ca marca să fie căutată.

Ce planuri ai pentru acest an și unde vrei să ajungi cu creațiile Zephyr?

În acest an planific să călătoresc cât mai mult, deoarece călătoriile reprezintă sursa mea de inspirație. Dacă în 2019 am reușit să fiu prezentă la câteva show-uri de la London Fashion Week, în 2020 doresc să vizitez și Paris Fashion Week-ul.
Ce ține de Zephyr, vom continua să bucurăm clientele noastre, să fim sursa lor zilnică de inspirație și să devenim cât mai buni în ceea ce facem!