Aceste cărți cu și despre mame reprezintă un elogiu adus celei mai complicate profesii din lume: aceea fără pauze, sau clipe de odihnă, și anume: maternitatea.

1.„Acolo unde femeile sunt regi” de Christie Watson este povestea dramatică a lui Elijah, un băiețel nigerian de șapte ani, născut în Anglia, se lupta cu propriul comportament deviant. Aflat în proces de adopție, Elijah este împărțit între iubirea pentru mama sa biologică și cea adoptivă. Cartea prezintă și lumea exotică a Nigeriei, cu senzațiile, culorile și mirosurile care o definesc.

Cartea descrie cu lux de amănunte legătura strânsă dintre o mamă și copilul ei. Este zugrăvită frumos și dramatic dragostea familială pe fundalul tensiunilor sociale de tot soiul.

Elijah a fost luat de către asistenții sociali, pentru că a fost supus unor rele tratamente, mai precis abuzuri ritualice de către mama sa naturală, Deborah. Băiatul trece de la un asistent la un altul până când este adoptat de către o familie care nu putea avea copii, Nikki și Obi. Astfel, el ajunge în sânul unei familii adevărate, cu părinți care foarte repede l-au îndrăgit, cu un bunel grijuliu, cu o mătușă deosebită și cu o verișoară care îi devine cea mai bună prietenă. Toți acești oameni devin familia lui Elijah. Toți îl iubesc și îi doresc doar binele. Cu toate acestea, băițelul dorea foarte mult să fie cu mama lui biologică, dar acest lucru este imposibil. Din această cauză Elijah suferă enorm. Așa că Elijah decide să se convingă, totuși, de dragostea lui Deborah, iar prețul pe care îl plătește este devastator.

„Dar, în realitate, Elijah știa că Ricardo se înșela în toate privințele. Chioma nu putea să-l ajute – indiferent cine-o fi ea. Ricardo nu trebuia să-l fi luat de la Sue și Gary. Ricardo greșea când spunea că Elijah era un băiat bun. Și se înșela în privința vrăjitorilor. Dar nu era vina lui. Nici măcar nu era nigerian, așa că de unde să știe el de vrăjitori? Elijah știa. Îl auzea tot timpul pe vrăjitor, amestecat cu vocea Mamei, care șoptea: Micuțul meu nigerian, o mie de stele îți luminează chipul. Elijah nu știa multe lucruri… însă de două lucruri în viață era absolut sigur: Mama lui îl iubea.Și vrăjitorii existau de-avăratelea.”

Romanul cuprinde și scrisorile trimise de Deborah, mama naturală a lui Elijah:

,,Elijah, scumpul meu fiu,
Vreau să îți povestesc despre viața ta. Fiecare om are o istorie înăuntrul său, care începe de dinainte ca el să se nască, iar istoria ta este mai mare decât le va fi dat motora să trăiască. Ei spun că nu ar trebui să îți povestesc unele lucruri și că vorbele pot răni urechiușele unui copil, dar, băiatul meu drag, între o mamă și fiul ei nu există secrete. Copilul a văzut pe dinăuntru trupul mamei lui…”

Autoare este laureată a Premiului Costa pentru romanul său de debut. „Acolo unde femeile sunt regi” este un roman plin de sentiment și forță despre iubire, acceptare și destine umane fragile.

2. „Vara în care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Țîbuleac – dură, intensă, emoționantă, vizuală și, tocmai din aceste motive, frumoasă – cea de-a doua carte scrisă de Tatianei Țîbuleac este, pentru mine una dintre lecturile bune ale acestei veri. „Vara în care mama a avut ochii verzi”, apărută la Editura Cartier, a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2017), Premiul revistei Observator cultural și Premiul Observator Lyceum (2018). Cartea a fost tradusă în franceză, spaniolă, germană și poloneză.

E vorba de o lectură neașteptat de alertă și profundă, ce te lasă cu multe semne de întrebare.

Intrăm, așadar, în lumea unui tânăr labil psihic, depresiv și rebel, obligat să-și petreacă întreaga vară alături de o mamă neiubită și nepăsătoare (mai ales după moartea unei fiice luminoase, dar și dispariția unui soț absolut iresponsabil).

Pe parcursul lecturii însă datele problemei se schimbă. Ne „trezim” în fața unui bildungsroman emoționant despre asumarea maturității, trauma de familie, inerența morții, încercarea disperată de împlinire a unei vieți aproape eșuate.

„… să nu faci niciodată lucrurile aiurea, cu gândul că mai ai timp să le îndrepte, pentru că nu vei avea. Timpul care va veni îl vei cheltui doar pentru a face şi mai multe lucruri aiurea şi pentru a muri şi mai repede” îi spune mama eroului nostru la un moment dat. Și nu mai ai cum să nu-i mai dai dreptate. Uimește câte adevăruri dureroase și drame poate releva un roman scurt și nu neapărat narativ, dar absolut simbolic.

Povestea este ușor de urmărit și vine cu o morală puternică la final. Chiar este o carte ce se citește dintr-o răsuflare. Romanul educă, dar nu ca orice fabulă clișeică, ci prin personaje și nuanțe suprarealiste:

„În noaptea ceea nu ne-am iubit. Dimineața nu a fost frumoasă. Moira nu a vrut să vadă macii. Șoferul nu a adormit. Accidentul nu s-a produs. Picioarele nu s-au frânt. Sângele a rămas nescurs în tâmplă. Dragostea nu s-a pierdut. Drogurile nu m-au găsit. Vara în care mama a avut ochii verzi nu s-a terminat niciodată.”

3. „Mama şi sensul vieţii. Poveşti de psihoterapie” de Irvin D. Yalom – în poveștile sale, desprinse din cabinetul psihoterapeutului, Irvin D. Yalom parcurge, alături de pacienţii săi, calea spre transformare. Atât de prezent, uman și dedicat, Yalom ne arată fața umană, simțitoare, a psihoterapiei. Mai mult, Mama și sensul vieții luminează potențialul unic al fiecărei relații umane. Cartea ne invită, așadar, în inima și mintea terapeutului, imaginându-ne chiar că avem un dialog extrem de deschis cu mama: izvorul vieții și a atâtor probleme personale.

Cu detalii elocvente și observație atentă, Yalom ne invită să privim ce se petrece într-un cabinet de psihoterapie: să înțelegem și să simțim suita de sentimente, gânduri, interpretări psihologice și acțiuni care se desfășoară. Relația de terapie este redată aici în detalii, în șase povești, fiecare tratând terapia unui alt personaj, iar patru dintre acestea sunt bazate pe fapte reale din viața autorului. Aceste personaje se caută pe sine, fiecare venind cu o nouă lecţie de viaţă:

  • Paula, așa – numita „curtezana morţii”, bolnavă de cancer, dar niciodată învinsă – aici autorul ne așază, cu eleganță, în fața unei oglinzi: teama fiecăruia de moarte, o teamă instinctivă și invincibilă;
  • Myrna şi poveștile cu noi valențe ale încrederii dintre medic şi pacient;
  • Magnolia ne spune că nu suntem construiți să fim singuri, eroina vine cu iscusinţa ei de a-i alina durerea psihoterapeutului, ea ne mai și învață că a face parte dintr-o societate, dintr-o comunitate, dintr-un grup este un lucru de care orice om are nevoie;
  • prin Irena, Yalom ne face cunoștință încă o dată cu moartea, iar povestea de terapie de cinci ani pe care terapeutul o parcurge împreună cu pacienta sa ne dezvăluie un drum de vindecare, presărat cu vise, ce sunt interpretate în amănunt pe parcurs;
  • vorbim apoi și cu mama psihoterapeutului, cea dominatoare și critică, însă excesiv de iubitoare. Înțelegem prin acest exercițiu imaginar mai bine ce reprezintă mama în viața fiecărui om: este vorba de-o relație din care își trag seva aproape toate legăturile viitoare. Ne trezim dornici de a ne cuibări brațele calde ale mamei, dar ne amintim și toate defectele și dezamăgirea: inevitabile într-o relație care nu are cum să fie perfectă, prin însăși natura ei.

Cărțile lui Irvin D. Yalom sunt un dar de psihoterapie, atât pentru specialiștii în domeniu, cât și pentru cei preocupați de autodezvoltare și înțelegerea profundă a propriei minți.

4. „Copilul tău. Părinții tăi. Tu. Povestea adevărată a unei mame obișnuite” – Ioana Chicet – Macoveiciuc abordează subiectul maternității, apelând la cea mai accesibilă metodă: își spune propria istorie, cu bune și rele. Ce face diferit această carte de altele asemenea? În primul rând, abordarea, deoarece este departe de stilul academic al specialiștilor în parenting, care preferă să ne dea lecții de corectitudine din spatele unor pupitre înalte.

Prințesa Urbană ne ia de mână, pe fiecare, ne înțelege problemele și ne arată soluții simple, or anume această simplitate este reconfortantă:

„Cine spune că e (și crede că e) părintele perfect ori minte, ori e în negare, ori a găsit niște pastile foarte bune, din care aș vrea și eu, dacă are în plus.”

Dincolo de umorul cu care umple cartea și de informațiile cu privire la creșterea unor copii iubitori, puternici, volumul abordează și niște teme mai sensibile. De exemplu, efectul traumelor noastre asupra modului în care devenim și suntem părinți. Autoarea ne poartă ca pe un fir roșu până în copilăria sa dificilă, copilărie în care era lăsată singură, bebeluș fiind, în timp ce părinții învățau sau munceau. Confesiunile sale despre momentele de solitudine care au încercat-o, furia pentru răceala mamei (răceală interpretată greșit, deoarece mama făcea ce putea ea mai bine), durerea abandonului parental (momentul plecării tatălui).

Se cuvine să spun că această tristețe împletită cu optimism fac din prezentul volum un deliciu. Vă spun cu mâna pe inimă că o voi reciti cu mult drag și, cel mai probabil, o voi face cadou femeilor care fi sunt, fie urmează să devină mămici. Mi se pare al naibii de greu și de frumos acest rol, iar uneori avem nevoie de un scenariu pentru a-l interpreta corespunzător.

Distribuie articolul: