Bildungsromanele sunt scrieri în proză, care prezintă procesul de formare a personalității eroului principal. Tema maturizării, a formării unei personalități este o temă comună în literatura universală. Bildungsromanul este axat exclusiv pe acumulări de experiențe de către un personaj care, inițial, se prezintă ca o foaie imaculată pe care viața urmează să își pună amprenta.

1.Roșu și negru de Stendhal – unul dintre cele mai bine scrise bildungsromane ale tuturor timpurilor, descriind destinul unui băiat care învață, treptat, să devină bărbat; o satiră ce portretizează fidel societatea franceză creată după bătălia de la Waterloo. Departe de a fi vorba de destinul unui băiat obișnuit, ni se înfățișează înălțarea și căderea pe scara socială a unui tânăr extrem de ambițios.

 

Așadar, odată cu înlăturarea lui Napoleon Bonaparte de la conducerea Franței, avem de-a face cu o societate franceză coruptă și profund viciată. Cartea urmărește povestea lui Julien Sorel, fiu de cherestegiu, inteligent și șarmant care încearcă să izbutească într-o asemenea societate. Având aspirații mari, acesta încearcă din răsputeri să urce pe scara socială. El pune, pe parcursul devenirii sale, mai mult preț pe vanitate și ignoranță, decât pe originalitate și libertatea de opinie. Începe să dobândească treptat ce vrea prin metode mârșave, prin înșelăciune și egoism.

Julien Sorel își formează caracterul trecând prin două perioade amoroase dificile, astfel încât propriile emoții îl impiedică să aibă succes, într-o ultimă instanță. Mai mult, la un moment dat, din gelozie și din prea multă patimă, bărbatul comite o crimă devastatoare. Iar aceasta îi va aduce căderea.

Stendhal susține că prin noțiunea de ‘Roșu și Negru’ înțelege cariera preotească și cariera militară. Cele două au, de altfel, un rol decisiv în destinul lui Sorel.

Citate remarcabile din„Roșu și negru” de Stendhal:

În acest deşert de egoism care se numeşte viaţă, fiecare se gândeşte la sine.

Curăţia sufletească, lipsa oricărui simţământ de ură prelungesc, fără doar şi poate, durata tinereţii.

2.Flori pentru Algernon de Daniei Keyes – un bildungsroman incredibil de dulce și amar, concomitent. Se dă una bucată Charlie, un tânăr subdezvoltat, dar avid de cunoaștere. Un personaj care trece prin toate stările și se transformă. Despre ce este mai exact vorba? Obsedat fiind să devină deștept, ca toți ceilalți, protagonistul este gata să se lase pe mâna a doi doctori emeriți care fac o revoluție în medicină, și printr-o intervenției chirurgicală experimentală, îi schimbă creierului.

Parcurgerea rapoartelor pe care este obligat Charlie să le scrie în fiecare zi face parte din deliciul lecturării acestei cărți. Așadar, vedem inițial rapoarte scrise cu mii de greșeli, întrun limbaj tâmp și copilăresc. Iar odată cu producerea intervenței chirurgicale, Charlie se rafinează în scris, gânduri și înțelegere. În fiecare zi descoperim un Charlie mai înțelept, mai știutor și mai contrariat de lumea în care trăiește.

Așadar, în urma intervenției, Charlie, pas cu pas, ajunge să fie cel mai deștept om de pe fața pământului. Dar, odată cu binecuvântarea inteligenței, vine și blestemul cunoașterii, a înțelegerii răului și a meschinăriei care îl înconjoară.

Iar printr-un procedeu artistic frumos, autorul pune destinul omului față în față cu cel al șoarecelui de laborator. Supuși împreună experimentului, șoarecele Algernon și omul Charlie vor trăi, fiecare în felul sau, excepționalul situației de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligență, suportând consecințele nebănuite ale noii stări.

Romanul Flori pentru Algernon a fost tradus în numeroase limbi, a fost studiat în scoli și universități din întreagă lume, a fost înregistrat pe casete audio (în lectura scriitorului), a avut o versiune cinematografica (al cărei actor principal, Cliff Robertson, a primit Oscarul pentru cea mai bună interpretare masculină) și mai multe adaptări pentru televiziune și teatru.

O carte ca o binecuvântare, scrisă într-un stil ușor de parcurs și care emoționează până la lacrimi.

3. Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac – dură, intensă, emoționantă, vizuală și, tocmai din aceste motive, frumoasă – cea de-a doua carte scrisă de Tatianei Țîbuleac este, pentru mine una dintre lecturile bune ale acestei veri. „Vara în care mama a avut ochii verzi”, apărută la Editura Cartier, a fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2017), Premiul revistei Observator cultural și Premiul Observator Lyceum (2018). Cartea a fost tradusă în franceză, spaniolă, germană și poloneză.

E vorba de o lectură neașteptat de alertă și profundă, ce te lasă cu multe semne de întrebare.

Intrăm, așadar, în lumea unui tânăr labil psihic, depresiv și rebel, obligat să-și petreacă întreaga vară alături de o mamă neiubită și nepăsătoare (mai ales după moartea unei fiice luminoase, dar și dispariția unui soț absolut iresponsabil).

Pe parcursul lecturii însă datele problemei se schimbă. Ne „trezim” în fața unui bildungsroman emoționant despre asumarea maturității, trauma de familie, inerența morții, încercarea disperată de împlinire a unei vieți aproape eșuate.

„… să nu faci niciodată lucrurile aiurea, cu gândul că mai ai timp să le îndrepte, pentru că nu vei avea. Timpul care va veni îl vei cheltui doar pentru a face şi mai multe lucruri aiurea şi pentru a muri şi mai repede” îi spune mama eroului nostru la un moment dat. Și nu mai ai cum să nu-i mai dai dreptate. Uimește câte adevăruri dureroase și drame poate releva un roman scurt și nu neapărat narativ, dar absolut simbolic.

Povestea este ușor de urmărit și vine cu o morală puternică la final. Chiar este o carte ce se citește dintr-o răsuflare. Romanul educă, dar nu ca orice fabulă clișeică, ci prin personaje și nuanțe suprarealiste:

„În noaptea ceea nu ne-am iubit. Dimineața nu a fost frumoasă. Moira nu a vrut să vadă macii. Șoferul nu a adormit. Accidentul nu s-a produs. Picioarele nu s-au frânt. Sângele a rămas nescurs în tâmplă. Dragostea nu s-a pierdut. Drogurile nu m-au găsit. Vara în care mama a avut ochii verzi nu s-a terminat niciodată.”

Puteți achiziționa volumul online de la editura Cartier: https://cartier.md/libraria/beletristica/vara-in-care-mama-a-avut-ochii-verzi-2/

4. Dependența de Constantin Cheianu – un bildungsroman social, politic și erotic. O carte despre mutilarea morală și psihologică a unui copil, care ajunge un adult umflat artificial în pene, însă de fapt, fără încredere în forțele proprii, iar asta nu are cum să nu aibă repercusiuni.

Există în romanul lui Constantin Cheianu doi Dan Mătăsaru: unul e ziaristul curajos, amenințat cu moartea de politicienii corupți care au confiscat Republica Moldova, aclamat ca un erou de popor; altul e cel fragil, care nu poate uita traumele copilăriei din Basarabia sovietică, marcată de tatăl bețiv și mama autoritară. Tot ce a urmat e o evadare nereușită din acea copilărie brutală. Numai că smulgerea definitivă nu e posibilă. Între ipostaza infantilă și aceea matură se înșiră câteva experiențe erotice cu rol formator. E nevoie de multe stângăcii, nereușite, dar și confirmări de sine descoperite de-a lungul câtorva întâmplări afective și senzuale pentru a putea suplini iubirea atât de dură a mamei. La finalul drumului, în culmea gloriei, protagonistul descoperă că e același ca la șase-șapte ani, ca un ceas rămas neîntors jumătate de veac și caută o împăcare cu trecutul. Dependența e un roman social, politic, erotic, dar mai ales un bildungsroman scris dezinhibat, cu ruperi de ritm tematice și stilistice, care se citește pe nerăsuflate, spune Bogdan Crețu.

Dan Mătăsaru, protagonistul, este creionat în două ipostaza deopotrivă cruciale desfășurării narațiunii: ziaristul curajos, amenințat cu moartea de politicienii corupți care au confiscat Republica Moldova, aclamat ca un erou de popor; altul e un Mătăsaru extrem de fragil, care nu poate uita traumele copilăriei din Basarabia sovietică, marcată de tatăl bețiv și o mamă autoritară.

Între ipostaza infantilă și aceea matură se înșiră câteva experiențe erotice cu rol formator. E nevoie de multe stângăcii, nereușite, dar și confirmări de sine descoperite de-a lungul câtorva întâmplări afective și senzuale, pentru a putea suplini iubirea atât de dură a mamei.

Ce fel de bărbat ajunge băiețelui agresat fizic și verbal? Acela care în familie nu vede decât violență, ceartă și nemulțumire? Cum își va găsi un loc în lume un asemenea copil? Un copil al Basarabiei sovietice, crescut în violență și critică are un unic scop subtil în viață: să trezească mândrie în ochii părinților veșnic nemulțumiți. Or, la finalul drumului, în culmea gloriei, protagonistul descoperă că e același ca la șase – șapte ani, ca un ceas rămas neîntors jumătate de veac, și caută o împăcare cu trecutul.

Mamele care nu își iubesc fiii produc bărbați geloși, tații care nu-și iubesc fiicele produc femei depravate.

Tot ce am trăit până la vârsta de șase ani ne marchează profund viețile… Atunci se scrie scenariul întregii vieți, care îl vom urma apoi ca pe un fel de destin.

 Cum nu simte că la capătul acestei bătăi o să fim doi străini-străini?! Doar nu ne aveam pe lume decât unul pe celălalt! Chiar nu-și dă seama că n-o să mai ajungem niciodată o mamă adevărată și un fiu adevărat?!
 Un copil este ceva folositor la casă. E bun la făcut curățenie, la lucrat pământul, la cumpărat pâine de la magazin. Mai folosește să te poți lăuda cu el. Cel mai grozav la un copil este că odată cu trecerea anilor se face din ce în ce mai folositor. De la o anumită vârstă poate merge la furat ceva din colhoz. Și așa până ajunge să facă exact ce fac părinții lui.
 …Este singura ființă pe lume care mă iubește cu adevărat! Iartă-mă, Muhtăraș, iartă-mă, Muhtăraș, iartă-mă, Muhtăraș!…
Vrea să mă ierte, văd bine, dar încă nu își poate reveni. Mă așez în genunchi lângă el, îmi lipesc obrazul ud de botul lui. În cele din urmă scapă de încordare, începe să dea ușor din coadă și să se lase mângâiat. Stau mult cu obrazul ud lipit de nasul lui umed, ochii ne sunt la câțiva centimetri. Ai mei plutesc în lacrimi, ai lui au în ei ceea ce văd întotdeauna la Muhtar: liniștea și împăcarea celui care nu știe decât să iubească.

Constantin CHEIANU este dramaturg, prozator, publicist.  În 1999 apare, la Editura Cartier, prima parte – Totul despre mine! (Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) – a ceea ce avea să devină, zece ani mai târziu, dilogia autobiografică Sex & Perestroika. Volumul a stat la baza unui spectacol cu același nume, montat în anul 2014 de Luminița Țîcu la Teatrul-Laborator „Foosbook”. În anul 2018, la Editura Cartier apare romanul său Ultima amantă a lui Cioran. Din anul 2010 până în prezent realizează două emisiuni de satiră politică: Ora de ras și Mai pe scurt la postul Jurnal TV.

5.Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleaceste un bildungsroman emoționant, despre construcția feminității și a propriei identități, când familia e un întreg cartier mitic și pitoresc din Chișinău, iar rivalitățile pasionale sau refulate între mediul rusesc și cel românesc țin cotidianul și viețile sub tensiune. Cu scriitura sa violent poetică, romanul Tatianei Țîbuleac este o declarație de iubire către limba română.

Laureată a premiului pentru proză Observator cultural 2017 pentru romanul „Vara când mama a avut ochii verzi”, Tatiana Țîbuleac revine în forță cu povestea impresionantă a Lastocikăi: în Chișinăul anilor 80, o fetiță abandonată adună și spală sticle pentru mama de împrumut, rusoaică.

„Ar trebui poate să scriu rusește. Rusește, altfel se aranjează cuvintele. În românește îmi amintesc mai clar. Vreau să vă spun totul. Înger sau diavol, pe care să-l alegi când amândoi vânează același lucru? M-aș fi lipit și de-o lamă dacă m-ar fi mângâiat și mi-ar fi aruncat pâine. În dosul acelei uși strâmte și murdare mi s-a deschis o lume întreagă. Am pășit în ea pe negândite, cu frica unui copil care trăiste până atunci doar din resturi.” (Tatiana Țîbuleac, Grădina de sticlă, Cartier, 2018).

Distribuie articolul: