Actrița Tinka Fox și soțul ei actorul Oleg Mardari au devenit părinții unei minunate fetițe ce poartă numele Mona. După cum au declarat chiar ei, viața lor a fost învăluită de mai multă căldură și iubire o dată cu venirea pe lume a Monicăi. 

Tinka și-a dorit să țină minte toată viața momentul nașterii și a decis ca în sala de nașteri să existe și un fotograf, care să imortalizeze aceste momente. Tot mai multe mămici optează pentru un film al nașterii. Cea care a surprins cele mai speciale momente a fost Olga Lopatsky.

Filmulețul îl puteți vedea Aici

Proaspeții părinți au reușit să realizeze și prima ședință foto alături de micuța lor.

Foto: Lidia Donici

„Pe cerul vieții noastre s-a aprins o nouă stea, o binecuvântare de la Dumnezeu. Mona s-a născut pe 12 ianuarie, iar imaginea cum o strângeam prima dată în brațe n-o voi uita niciodată, la fel și mirosul ei… Mona s-a lăsat așteptată, ca o adevărată domnișoară și a stat bine-mersi la mama în burtică. Emoțiile sunt de nedescris, nu găsesc cuvintele potrivite ca să-mi exprim emoția trăită atunci. Oleg, soțul meu, mi-a spus că atunci când a luat-o prima dată în brațe a avut o reacție foarte neașteptată: „Am impresia că mi-am văzut un vechi prieten de care îmi era dor și pe care nu l-am văzut de tare multă vreme”, a declarat pentru EA.md Tinka Fox.

Vezi și: Tinka Fox, primul interviu după ce a născut. Ce emoții au avut părinții și nume poartă fetița (Foto)

Distribuie articolul: