Părinții se gândeau să o numească Victoria sau Mădălina, ca să decidă în final, absolut spontan, să-i spună Maria. Vocea ei catifelată, timbrul original și ținuta artistică o scoate în evidență și ne face să credem că deja și-a găsit un loc deosebit în lumea muzicii, pe care îl va pecetlui cu talentul ei. Și nu un loc oarecare, ci unul binemeritat. Maria Cebotari are doar 20 de ani și poartă însemnele generației sale – dornică de a asimila frumosul, fiind implicată în proiecte artistice de marcă.

Băștinașă din Viișoara, Glodeni, absolvește gimnaziul din localitate și școala de muzică la instrumentu vioara, după care urmează studiile la Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”, specialitatea- canto popular.

Sângele apă nu se face

„Bunicul de pe tată a fost un lăutar vestit, iar tata are un simț al ritmului nemaipomenit și dansează bine. Cred însă că mama e cea care mi-a dat aripi pentru lumea muzicii, deoarece vine dintr-o dinastie de muzicieni, în frunte cu binecunoscutul și apreciatul profesor Eugen Iațco – tatăl ei. În această frumoasă familie s-a cântat, se cântă și se va cânta, pentru că muzica ne însoțește oriunde și oricând…. Familia mea reprezintă cel mai de preț dar pe care îl am de la Dumnezeu, acel fior care mă îndeamnă spre înălțimi nemărginite”, mărturisește Maria.

Dinastia de muzicieni Iațco (Arhiva personală)

Vedeta grădiniței

„Muzica s-a aflat mereu în capul mesei familei mele, probabil de asta le iubesc, în egală măsură, pe ambele. Muzica, pe bună dreptate, este modul meu de viață, eu respir prin ea… Îmi amintesc cu nostalgie de primele încercări de a cânta, mai degrabă de a mă simți „mare cântăreață” în frageda copilărie. Să fi avut patru anișori când încercam aceste trăiri deosebite de care nu mă mai despart nici astăzi. Eram vedeta grădiniței…”, își amintește cu drag Maria Cebotari.

Emoțiile și susținerea părinților

„Au fost mai multe încercări de a cânta în copilărie, multă muncă și emoții. La vârsta de opt ani, am participat la o acțiune artistică de amploare. Era vorba de cunoscutul Festival „Ploaia de stele”, organizat an de an în orășelul Glodeni. A fost prima mea apariție scenică și primele emoții de „artistă”. Mă aflam pe o scenă mare și aveam în față o sală plină de spectatori, care mi se păreau că au venit mai mult să mă asculte pe mine, anume pe mine și nu pe ceilalți participanți la această festivitate. Cred că acele emoții dar și susținerea celor dragi m-au ajutat să câștig și un premiu”, ne dezvăluie tânăra interpretă.

Succesul a dus-o și peste hotare

„Vârsta de opt ani a fost una care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie, deoarece în această perioadă am avut și primul meu festival internațional, desfășurat la Botoșani, România. Doamne, ce emoții, ce momente pline de lacrimi și zâmbete…. A fost o experiență de nedescris”.

Maria Cebotari se poate deja lăuda cu premii remarcabile în domeniul muzicii:

Premiul Mare la Festivalul „Costelația Muzicală” din Glodeni,

Premiul I la Festivalul „Angela Păduraru” la Chișinău și Festivalul „Satule, mândră grădină” Botoșani, România,

Multe alte diplome și participări la festivaluri din Republica Moldova și din România.

Fără muzică, viața mea ar fi o greșeală

„Înainte de a urca pe scenă, spun o mică rugăciune așa cum m-a învățat bunica, căci Dumnezeu mereu este cu noi și ne ajută. Uneori, chiar dacă sunt pe grabă, fac semnul crucii și spun „Doamne ajută”. Această deprindere o folosesc mereu când sunt pe scenă, la concursuri, concerte sau evenimente private la care sunt adeseori invitată. Îmi place muzica bună. Nu contează : jazz, pop, dance, însă muzica populară mi-a fost la suflet dintotdeauna, pentru că, am crescut de mică cu doine, balade, cântece de voie bună. Iubesc ceea ce fac și aceste sunete muzicale mă ajută mereu și îmi dau putere să merg mai departe. Deci, fără muzică, viața mea ar fi o greșeală”, mărturisește Maria Cebotari.

Festivalul „Florile Ceahlăului” Piatra Neamț (Arhiva personală)

Modestă și perseverentă

„Mai postez din când în când pe rețele ce fac, însă nu prea mă caracterizează acest lucru. Prefer să nu ies în evidență… Până la urmă toți avem un loc sub soare și toate se întâmplă la timpul potrivit. Mi s-a spus de nenumărate ori că prin cântec alin durerea și mă simt împlinită că am acest dar. Acel zâmbet care se ivește printre lacrimi mă face fericită. De fapt acesta și este rostul muzicii… să tămăduie, să aline durerea din sufletul oamenilor”, a recunoscut tânăra interpretă.

Autor: Nemerenco Andreea, stagiară

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: