Sunt exact 76 de ani de la încheierea celei de-a doua deflagrații militare mondiale, însă urmările ei sunt vizibile și astăzi, cicatricile încă dor. Nu ne putem desprinde de cei aproape 6 ani de chinuri și nu cred că ne vom lăsa de asta curând, unele evenimente din istorie ne vor urmări încă mult timp, în special, cele care au adus multă suferință și pierderi. Războiul, această temă, este omniprezentă în lucrările lui Remarque, iar “Soroc de viață și soroc de moarte” nu este o excepție.

„Ni s-a dăruit lumina și ea a făcut oameni din noi. Noi însă am ucis-o și am devenit iarăși troglodiți.”

Ernst Graeber este antrenat pe câmpul de luptă în îndepărtata și friguroasa Rusie. Prin mila cerului primește o permisie scurtă, în care speră să își revadă părinții. Revenirea acasă i se ivea în vise ca o oază de liniște și civilizație, însă s-a trezit în ruinele orașului în care a crescut. Printre casele bombardate și drumurile dispărute, Ernst descoperă dragostea, înfruntă absurditatea unei ideologii putrede, acaparat de îndoieli, se simte înfrânt de frică, iar conștiința îi distruge rădăcinile credinței pe o avea și așa slabă. Inevitabilul se va produce, moartea unei idei se va întâmpla, iar acest fapt va încununa opera printr-o serie de evenimente care au puterea unui defibrilator.

Remarque continuă să își dezvolte tema preferată, pentru că războiul descoperă adevărata esență a unei persoane. Pe câmpul de luptă devii totul sau nimic, rămâi orb sau accepți darul cu care suntem înzestrați de la naștere, să cunoaștem adevărul, dincolo de liniile inamicului. Autorul este un ilustru în ale descrierii morții, atât de absurdă și lipsită de sens, de ea nu scapă nimeni. Dacă nu cunoașteți cum miroase sau cum arată moartea, citiți această carte.

„Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată.”

Mi-a adus aminte de “Hoțul de Cărți” (Monologul ei) și cartea Svetlanei Alekseievici, aici moartea o auzi în povestirile femeilor care au trecut prin WW2. Împreună trecem prin așa stări ca înfrângerea, renunțările la vis, retragerea, zguduirea și acceptarea lui Remarque, care este sinonimul realității și a cuvintelor lipsite de epitete, hiperbole, metafore și tot ce ne duce în extreme emoționale. Doar personaje adevarate, dialoguri care spun exact atât cât e nevoie, nu căutați pauze fără sens, fraze lacrimogene, dulce nu este, acea perioadă a șters acest cuvânt din vocabular.  Ni s-a dăruit lumina și ea a făcut oameni din noi. Noi însă am ucis-o și am devenit iarăși troglodiți.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: