„Drumul către Wigan Pier” ne expune o viziune infernală asupra unei Britanii dărâmate, înainte de a oferi o lungă meditație asupra creării unei societăți mai echitabile. Autorul este în favoarea unei soluții socialiste, dar petrece mai mult timp derizând în principal susținătorii clasei de mijloc ale socialismului, cu o voce și un stil care să-i garanteze astăzi o atenție din partea cititorului. Există o mulțime de ramificații despre structura claselor britanice, diviziunea nord-sud și amestecul lor – o temă care pare să fi aprins recent un foc de tufiș.

Cartea este împărțită în două părți: prima jumătate este un raport al experiențelor și descrierea lui Orwell a vieții clasei muncitoare din comunitățile industriale din nordul Angliei, a doua examinează propriile sale opinii politice, o reflectare asupra propriei înţelegeri a dogmelor socialismului şi a problemelor cu care acesta se confrunta în încercarea de a recruta noi adepţi din clasa de mijloc. Călătoria în Nord îi oferă prilejul de a descoperi importanţa pe care principiile socialismului, precum şi apartenenţa la naţiunea engleză, le aveau în viaţa sa (acestea dublate de nesfârşite permutări şi combinaţii, aveau să îl preocupe pentru tot restul vieţii).

„Drumul către Wigan Pier” este o relatare profundă și puternică a vieților trăite în sărăcie și lipsuri într-o perioadă a salariilor mici și a sprijinului guvernamental limitat. Orwell descrie locuințe nefaste (inclusiv casa de cazare în care stă), condițiile dure de muncă și efectele devastatoare ale șomajului. Și, de asemenea, descrie în mod viu curajul și demnitatea oamenilor pe care îi întâlnește. Ca mai apoi, Orwell să examineze propriile apartenențe politice și sociale cu o impresionantă capacitate de a provoca și de a pune la îndoială. Apără valorile clasei de mijloc în timp ce critică eșecurile propriei clase, susține socialismul în timp ce critică mișcarea socialistă din Anglia.

Pe lângă cunoștințele acumulate de-a lungul lecturii, trebuie să recunosc că: prima parte mi s-a părut extrem de interesantă, atât pentru latura sa istorică-educativă, cât și pentru detalierea minuțioasă ale obiceiurilor, relatarea cât mai precisă ale vieții din prima parte a secolului XX; cât despre partea a doua, legată de socialism, recunosc cu fără mustrări de conștiință neagrearea sigură pe care o am eu față de socialismul elogiat de autor. Sigur, suntem în măsură să decidem ce ne este pe plac, și ce nu, dar forma idealizată de autor mi s-a părut lipsită de gust, mai ales după ce statul nostru a avut o experiență urâtă cu socialismul & Co.

Sunt la prima întâlnire cu acest autor, am început să citesc „Ferma animalelor”, și din păcate privesc cu alți ochi ideea de a continua. Sper cu râvnă să-mi treacă acest pas emoțional negativ, și să revin la celelalte opere fără prejudecata socialismului deghizat, să nu caut acel „ceva” ascuns printre mesajele cărților consacrate și adorate de public.

Cartea este de citit, mai ales de către cei curioși să-l cunoască pe autor mai bine, viziunile și percepția pe care o avea vis-a-vis de politică și orânduire. Nu regret lectura ei, ci doar impactul emoțional pe care l-a avut. De gustibus.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: