Celebra sportivă din România, tenismena care a atins prima poziție în clasamentul mondial WTA, superba Simona Halep a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, omul de afaceri Toni Iuruc.

Momente de bucurie pentru Simona Halep. După ce luna trecută s-a accidentat și a fost nevoită să părăsească turneul de la Roma, se pare că pe plan personal, lucrurile merg foarte bine pentru ea.

Sportiva tocmai a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, Toni Iuruc, și a primit un inel de logodnă superb. Extrem de fericită, după ce a spus „Da!”, Simona s-a pozat cu bijuteria și le-a dat vestea cea mare apropiaților printr-o fotografie.

Cine este Toni Iuruc, logodnicul Simonei Halep?

De origine aromână, ca și Simona, Toni Iuruc este un om de afaceri de origine aromână cunoscut  atât în Constanța, cât și în capitală. Cei doi s-au afișat pentru prima dată la Wimbledon, în anul în care tenismena a și cucerit titlul, iar de atunci sunt de nedespărțit la aparițiile publice.

Chiar dacă la început părinții ei nu au fost de acord cu această relație, într-un final au acceptat-o și se bucură pentru fiica lor. Bărbatul a mai fost căsătorit de două ori, dar acum pare că și-a găsit cu adevărat jumătatea.

Potrivit apropiaților, ei nu și-au ascuns niciodată planurile de căsătorie. Mai mult, toată lumea din familie știa că dacă nu venea pandemia, anul trecut în septembrie ar fi avut loc și nunta. Deși planurile le-au fost date peste cap, acum a venit momentul. De asemenea, tot în 2020, cei doi și-au cumpărat o casă în cartierul Primăverii, acolo unde se pare că se vor muta după nuntă.

Sursa: kissfm.ro

Foto: click.ro/Instagram

Distribuie articolul: