Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a califica fără emoţii în runda a treia a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe brazilianca Beatriz Haddad Maia cu 6-2, 6-0, joi, la Melbourne, transmite Agerpres.

Prin accederea în manşa a treia, ea şi-a asigurat un premiu de 221.000 de dolari australieni (140.000 de euro) şi 130 de puncte WTA, conform News.ro.

Halep va evolua mai departe cu Danka Kovinici din Muntenegru, locul 98 WTA. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dată, în 2016, la Bucureşti, în sferturi, când jucătoarea română s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2.

Și Sorana Cîrstea merge mai departe în turul trei. După ce a scos-o de pe tablou pe Petra Kvitova, Sorana nu a avut probleme nici în turul doi. Românca aflată pe locul 38 mondial a trecut în două seturi de Kristina Kucova (96 WTA ). Meciul a durat o oră și optsprezece minute, iar scorul a fost 6-2, 6-4. Pentru Cîrstea urmează confruntarea cu Anastasia Pavlyunchekova, locul 11 mondial. Cele două s-au întâlnit de șase ori până acum, iar scorul la general este de trei la trei.

Amintim că în turul trei la Australian Open va fi prezent și moldoveanul Radu Albot. Tenismenul va juca pe 21 ianuarie cu Alexander Zverev, locul 3 ATP. Meciul va începe aproximativ la ora șapte, ora Moldovei.

 

Distribuie articolul: