În turul trei de la Australian Open, Radu Albot a întâlnit un adversar pe măsură. Din păcate sportivul a cedat în fața lui Alexander Zverev, locul trei mondial. 

Meciul a durat aproape două ore, iar Zverev s-a impus în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-4. Albot a reușit să-și creeze cinci mingi de break, însă niciodată nu a reușit să materializeze șansele pe care le-a avut. Zverev a avut 44 de lovituri decisive, iar Albot 14.

Până a ajunge în turul trei, Albot a mai jucat cinci meciuri, trei în calificări și două pe tabloul principal. Jucătorul de 32 de ani se află la moment pe locul 124 mondial, însă va urca considerabil în clasament după parcursul de succes la Australian Open.

După acest tur, Albot s-a ales cu 220.000 de dolari și 90 de puncte ATP.

 

Distribuie articolul: