Siluoana Fitocarev a făcut cunoștință cu violoncelul la 11 ani. N-a ales ea acest instrument, însă cu timpul, l-a îndrăgit foarte mult. Astăzi, nu-și poate închipui cum ar fi viața sa fără muzică.

„Am început să cânt la violoncel la vârsta de 11 ani, a fost foarte surprinzător și neașteptat. Am început studiile la Liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” și nu era în plan să cânt la violoncel sau cumva nu am avut dorința să spunem așa, nu m-am gândit niciodată că voi cânta la violoncel, dar la propunerea profesorului meu de pian, am hotărât că violoncelul este un instrument potrivit pentru mine. Astfel a apărut dragostea față de acest instrument, fără de care acum nu îmi imaginez viața”, spune tânăra violoncelistă.

„Ca și la oricare alt instrument este dificil de interpretat, să transmiți toate emoțiile, sentimentele, trăirile tale prin muzică, dar cumva prin violoncel îmi pot transmite cel mai bine sentimentele și le simt mai aproape de inima mea, de sufletul meu. Este un instrument deosebit, foarte apropiat de vocea omului.”

Cum a ajuns la Orchestra de Tineret

Bela Savici a fost cea care a învățat-o măiestria de a mânui arcuşul pe strunele violoncelului. I-a insuflat o dragoste deosebită față de acest instrument. Apoi au urmat multe concerte, concursuri și proiecte. Începând cu 2018 face parte din Moldovan National Youth Orchestra.

„Mulți prieteni de-ai mei, mulți cunoscuți, colegi deja cântau în orchestră și am zis de ce să nu încerc și eu. Am fost la audiții, am fost acceptată și deja am început să cânt alături de Moldovan National Youth Orchestra”, zice Siluoana.

Din anul 2019 e parte a fundației de caritate Arta Vie, condusă de Alexandra Conunova. Datorită acestei fundații, ea împreună cu alți tineri aduc muzică și fericire acolo unde ea nu poate fi adusă.

În timpul liber tot muzică face. Cântă în Corul de Tineri al Catedralei Mitropolitane din Chișinău. Visul ei cel mai mare este să devină o violoncelistă renumită și să cânte pe scenele mari ale lumii.

Sursa foto: Facebook.com