Marți, 24 octombrie crt., la ora 18.15, va avea loc Seara poetică de la Librăria din Centru cu participarea lui Claudiu Komartin și a invitaților săi: Marcela Benea, Nicolae Popa, Ion Buzu, Artiom Oleacu și Dumitru Fanfarov.

Moderator: Em.Galaicu-Păun

Sesiune de autografe.

„Claudiu Komartin nu este singurul scriitor român care a căutat depozitele de poezie ascunse în solul aparent arid al spațiului public românesc, dar cu siguranță este primul autor care o face sistematic, în volum, cu mize mai mari decât simpla distrare a cititorilor. Desigur, citit separat, fiecare poem poate funcționa ca un comic relief al cotidianului nostru deja supraîncărcat de evenimente traumatice. Odată puse împreună, însă, aceste texte relevă un tablou mult mai complex al celor (plus) doi ani pandemici. Departe de a fi doar un spectacol al paranoiei, INOCULARE este felul în care un poet a decis să privească în ochi un mic monstru compus din fricile și rănile colective ale unei părți mult mai mari decât am fi estimat inițial a societății noastre. Volumul de față este o carte dureroasă pentru că scoate la lumină lucruri neplăcute, dar necesară, în același timp, deoarece nicio problemă nu poate fi rezolvată dacă nu îi spunem pe nume.” (Victor Cobuz)

Claudiu KOMARTIN (n. 1983, București) este, începând din 2010, redactor-șef al revistei „Poesis internațional” și al Casei de editură Max Blecher. A publicat mai multe volume de poezie, de la Păpușarul și alte insomnii (Vinea, 2003) până la antologia Maeștrii unei arte muribunde. Poeme alese 2010-2017 (Cartier, 2017, 2018). Pentru cărțile sale a primit câteva dintre cele mai prestigioase premii literare din România: Premiul „Mihai Eminescu” Opus Primum (2004), Premiul Academiei Române pentru poezie (2007), Premiul pentru literatură acordat de PEN România (2018). Volumele sale au fost traduse în germană (2012), sârbă (2015), turcă (2015) și bulgară (2017). Coautor a două texte care au stat la baza unor piese de teatru, a tradus în limba română șase cărți de proză și patru de poezie (Kurt Vonnegut, JMG Le Clézio, Tahar Ben Jelloun, Philippe Claudel, Gheorghi Gospodinov, GökçenurÇ. ș.a.). A editat și îngrijit peste o sută de cărți și antologii de poezie românească și mondială, printre care Oameni obosițide Andrei Bodiu (Cartier, 2016), Sârmă ghimpată. Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului (Cartier, 2018).

Cele mai recente volume publicate: Autoportret în flama de sudură, Casa de Editură Max Blecher, 2021; Inoculare, Editura Cartier, 2022,

Marcela BENEA este poetă. Cea mai recentă carte publicată: Eu sunt cartea, Editura Cartier, 2022.

Nicolea POPA este scriitor. Cel mai proaspăt volum publicat este Castanul roz, Muzeul Național al Literaturii Române, 2022.

Ion BUZU este poet. Cea mai recentă carte publicată: Realist și egal, Editura Charmides, 2021.

Artiom OLEACU este actor și poet. Cel mai proaspăt volum publicat: Plin de adevăr, Casa de Pariuri Literare, 2022.

Dumitru FANFAROV este poet. Cel mai proaspăt volum publicat: Stepă și transă, Casa de Editură Max Blecher, 2020.

Emilian GALAICU-PĂUN este scriitor și traducător, redactor-șef al Editurii Cartier. Cele mai recente cărți publicate: Cărțile pe care le-am citit, cărțile care m-au scris,Editura Junimea, 2020 și sanG d”encre, Editura Cartier, 2020.

 

Cărțile pot fi procurate și online, pe cartier.ro , cu livrare din București, sau pe cartier.md, cu livrare din Chișinău.

Distribuie articolul: