Jennifer Lopez și Alex Rodriguez au avut parte de o petrecere de logodnă perfectă de la care nu au lipsit vedetele și copiii celor doi. Nunta lui Jennifer Lopez cu Alex Rodriguez se apropie având în vedere că cei doi au avut parte în sfârșit de petrecerea de logodnă.

Vineri seara faimosul cuplu și-a sărbătorit iubirea alături de prieteni în cadrul unei petrecerii speciale, organizate în locuința din Bel Air, Los Angeles, a cântăreței Carole Bayer Sager.

„A fost o petrecere cu lumânări peste tot, flori albe și lumină mov. S-a ținut atât în interior, cât și în exterior”, a declarat o sursă care a fost la petrecere pentru E!News.

Potrivit sursei, Jennifer Lopez și Alex Rodriguez au ajuns cu copiii lor în jurul orei 20 și au sărbătorit alături de familie și prieteni apropiați. „A fost o șansă pentru ca toți prietenii lor din Los Angeles să sărbătorească logodna”, a declarat aceeași persoană.

Se pare că petrecerea a fost mai mult o cină formală, iar pe parcursul serii au fost ținute numeroase toasturi pentru faimosul cuplu. Artista a purtat o rochie albă, cu un umăr gol, iar părul era aranjat pe o parte. Alex a purtat un costum negru, fără a avea însă și cravată.

View this post on Instagram

9/27/19

A post shared by Jennifer Lopez (@jlo) on

Atât Jennifer Lopez, cât și Alex Rodriguez au postat fotografii pe contul de Instagram, în imagini fiind și copiii acestora. „A fost o noapte frumoasă pentru prietenii apropiați care i-au felicitat. S-au distrat alături de copii și de cei dragi”, a menționat sursa citată anterior.

View this post on Instagram

💕💕💕 9/27/19 💕💕💕

A post shared by Jennifer Lopez (@jlo) on

Jennifer Lopez și Alex Rodriguez s-au logodit cu aproape șase luni în urmă, însă până acum nu au dezvăluit foarte multe detalii despre nuntă. Fostul jucător de baseball a declarat că are un singur indiciu pentru fani, „va fi un zbor lung”, indicând astfel că nunta va avea loc într-un loc îndepărtat.

 

 

Distribuie articolul: