Astăzi, 22 noiembrie, este acea zi mondială în care suntem îndemnați să ne iubim pistruii. Câți dintre voi și-au dorit să-i șteargă cu buretele în adolescență? Ce remedii ați încercat ca să scăpați de aceste pete maronii așezate haotic pe față, uneori pe umeri, brațe și spate? Vă mai amintiți cum mama sau bunica vă răspundea la întrebarea „de ce am pistrui?” cu „te iubește Soarele!”? Pentru că sunt și eu pistruiată mi-am propus să celebrez astăzi alături de toți pistruiații din lume această zi specială dedicată pistruilor care vine cu mesajul de a te accepta și iubi indiferent de modul în care arăți.

Nici nu-mi amintesc când mi-au apărut primii pistrui. Am senzația că m-am născut cu ei. După multe încercări, în adolescență, de a scăpa de pistrui cu remediile bunicii (am aplicat suc proaspăt de rostopască, de lămâie, de pătrunjel, cu miere, cu castraveți etc, m-am ferit de soare petrecând o vară întreagă în casă), nu am avut un rezultat – lucru de care mă bucur. Din păcate, odată cu trecerea anilor s-au mai diminuat sau poate se datorează aplicării generoase a produselor cu factor de protecție. Astăzi pistruii mei nu mai sunt la fel de pronunțați. Îmi pare rău pentru asta, probabil, acesta fiind motivul pentru care evit să port fondul de ten cu acoperire mare. Nu-mi place că-i ascunde. Da, am pistrui și da, îi iubesc!

Pistruii sunt cel mai bun efect anti-age!

În prezent sunt o mulțime de produse de înălbire a tenului, dar nici tehnologiile moderne (laserul, crioterapia, peelingul chimic) nu reușesc să șteargă de tot pistruii de pe față. Dar oare merită toți banii și efortul? Mai ales că acum se pune preț pe naturalețe, pe acele mici „defecte” ale tenului, chipului și corpului în general, care întruchipează mai nou, perfecțiunea, ce la rândul ei este imperfectă. Și da, persoanele cu pistrui creează impresia că sunt mai tinere decât le arată calendarul!

Naturalețea e la modă!

Ziua de 22 noiembrie este despre sărbătorirea și etalarea pistruilor. Întâlniți în mod obișnuit la roșcați sau la cei ai căror părinți sunt cu părul întunecat și tenul deschis, pistruii sunt petele drăguțe, sărutate de soare, care îi fac pe majoritatea celor binecuvântați cu ei să arate minunat de unici și naturali!

Chiar dacă de curând pistruii au devenit un adevărat trend, nu a fost întotdeauna așa, nici măcar istoric.

Deși astăzi, make-up artiștii sunt rugați să deseneze pistrui pe fața clienților, în timpurile vechi, femeile din familiile înstărite încercau metode periculoase de tratament al tenului pentru a-l păstra alb, fără pistrui și bronz.

Pistruii apar la oamenii din întreaga lume, dar deoarece sunt adesea observați la persoanele cu păr roșcat, pistruii sunt de obicei asociați cu Irlanda și Scoția, unde această culoare a părului este, de asemenea, comună. Pistruii – denumiți dermatologic efelide – sunt pete mici, maronii, bine circumscrise, care apar cel mai frecvent la indivizii cu păr roșcat sau în culoarea nisipului.

Gena unică MC1R

Melanocitele sunt celule special concepute pentru a ne proteja pielea de razele nocive UV. Oamenii cu pistrui au, de asemenea, o genă specială pe care ceilalți nu o au, gena MC1R, care echilibrează pigmentul pielii. Așa că, da, ești unic și unică!

Variantele genei MC1R care e legată de pistrui au început să apară în genotipul uman când oamenii au început să părăsească Africa.

Unii pistrui se diminuează și dispar în timp. Alții sunt mereu prezenți, dar se pot estompa iarna și pot fi deveni mai proeminenți vara, când expunerea la UV este mai mare. Ca regulă generală, odată cu apariția lor majoritatea pistruilor vor tinde „să rămână cu noi” luni sau chiar ani de zile.

Dominanți sau recesivi?

Se pare că această trăsătură se datorează unei singure gene: prezenţa pistruilor este dominantă, absența pistruilor este recesivă (acea genă care nu se manifestă decât în absența genei contrare, dominante).

Sunt la modă!

Încă de la începutul anilor ’90 pistruii au început a fi considerați un mare atu, pentru aspectul tineresc pe care îl oferă. Chanel a fost primul brand care a creat un produs special destinat aplicării pistruilor falși, încă în anul 1995. După cum spuneam mai sus și în prezent fashionistele își aplică pistrui falși atunci când își creează cele mai inedite look-uri.

Pistruii sunt văzuți ca unici și frumoși, motiv pentru care ar trebui sărbătoriți nu doar de Ziua „Iubește-ți Pistruii” (Love Your Freckles), ci în fiecare zi!

Tu îți iubești pistruii?

Citește și: Ziua Internațională a Bărbaților: 17 motive pentru care iubim bărbații de astăzi

Distribuie articolul: