Etnologul și folcloristul Tudor Colac s-a stins din viață. Vestea tristă a fost făcută public de fiul său, Eugen Colac, care a precizat că omul de cultură a murit la Spitalul Republican, după ce a suferit un atac de cord. De asemenea, Colac era infectat cu coronavirusul de tip nou, informează AGORA.md.

Tudor Colac s-a născut la 10 martie 1948 în satul Dumeni, comuna Costiceni, județul Hotin. În anul 1970 a absolvit Facultatea de Filologie, secția jurnalistică a Universității de Stat din Moldova.

În anul 1980, a devenit șef al secției de metodică a creației populare la Centrul Republican Știinţifico-Metodic de Creație Populară și Activitate Culturală al Ministerului Culturii și Cultelor, apoi șef al secției de folclor și etnografie la aceeași instituție.

În 1990 a fost numit în funcția de director al Centrului.

În ultimii ani, Tudor Colac a semnat cărțile „Repere etnologice”, „Cântecul cu aripi frânte”, „Izvoditori de tâlcuri subtile”, „Dicționar de ghicitori” etc. A participat la organizarea festivalurilor folclorice de rezonanță în R. Moldova, România, Ucraina și Ungaria.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Uniunii Muzicienilor și al Uniunii Oamenilor de Teatru din R. Moldova.

Tudor Colac va fi înmormântat la Cimitirul Central de pe strada Armenească din Chișinău.