Pentru a marca împlinirea vârstei de 53 de ani, Halle Berry s-a gândit să contrazică natura și să arate că și femeie cu prefixul „5” pot fi în continuare sexy și dezinvolte. Actrița a publicat pe contul personal de Instagram o imagine în care apare fără sutien, iar internetul „a luat foc”, într-un sens pozitiv, bineînțeles.

Este cunoscut deja faptul că actrița Halle Berry nu se dă în lături atunci când vine vorba de apariții provocatoare, fiind de fapt o iubitoare înrăită a acestui gen de expunere, dacă luăm în calcul și faptul că „materialul genetic” primit de la natură îi cântă în strună la acest capitol, notează publicația click.ro.

În ziua în care vedeta a împlinit 53 de ani, miercuri, 14 august, aceasta împărtășind o poză hot cu admiratorii ei de pe rețelele de socializare, care ar fi avut măcar îndrăzneala să creadă că dacă a mai adăugat un an la „palmares” asta înseamnă că s-a „cumințit”. Actrița este în continuare extrem de sexy și nu se ferește să arate acest lucru ori de câte ori are ocazia, așa că vârsta este, într-adevăr, doar un număr în cazul ei.

dinsta

Îmbrăcată doar într-un tricou mulat, care mai era și ud pe deasupra, inscripționat cu mesajul „Clubul fără sutien”, Halle Berry și-a arătat din nou afinitatea pentru pozele sexy.

Actriţa a fost căsătorită de trei ori: cu David Justice, între 1993 şi 1997, Eric Benét, între 2001şi 2005 şi Olivier Martinez, din 2013 până în 2016. Ea a mai avut o relaţie cu Gabriel Aubry, între 2005–2010. Din relaţia cu Aubry, are o fiică, Nahla, în vârstă de 10 ani. Din căsnicia cu Olivier Martinez, diva are un fiu, Maceo, de 4 ani.

SURSA