Nicoleta, sora Valentinei Bivol, care a pierdut viața într-un tragic accident provocat de o polițistă beată, împărtășește ce s-a întâmplat imediat după impactul devastator din 29 august și descrie cum se simte acum, după intervențiile chirurgicale grave la care a fost supusă. Ea a relatat că, după accident, s-a ascuns în iarbă, a sunat pe cineva din familia ei pentru a aduce haine noi, deoarece dorea să schimbe uniforma, și a solicitat ulei și semințe pentru a afecta rezultatele testului de alcoolemie. Nicoleta, în vârstă de 17 ani, a suferit și ea răni grave, inclusiv o operație pe față.

Nicoleta a dezvăluit că șoferița care a provocat accidentul era mult mai beată decât se afișa pe rețelele de socializare. Ea a observat camerele de supraveghere din apropiere și a contactat pe cineva pentru a aduce ajutor. În timpul emisiunii „Fii sănătos cu Maria Marian” de la Jurnal TV, ea a împărtășit aceste detalii tulburătoare.

„Prima a lovit-o pe soră cel mai tare, a omorât-o pe loc. Pe mine la fel m-a lovit destul de tare, m-a aruncat în sus și apoi am căzut cu fața pe beton și pe  nepoțică tot a aruncat-o”.

„A ieșit din mașină, era foarte beată, mult mai beată decât scrie pe rețelele de socializare. Exact lângă locul accidentului este o casă cu camere de supraveghere, ea le-a văzut, s-a dat un pic mai într-o parte, a telefonat pe cineva din apropiați. A venit un băiat acolo pe loc, nu am idee cine e, nici oamenii care erau cu noi nu-l cunosc. Ei vorbeau, apoi fata repede s-a ascuns în iarbă, a sunat pe cineva din părinții ei și le-a spus să-i aducă alte haine, ca să-și schimbe uniforma, să-i aducă ulei și semințe de mâncat, ca atunci când va trebui să verifice doza de alcool din organism, uleiul se ridică din câte am înțeles, și nu arată concentrația”, își amintește adolescenta.

În ceea ce privește starea sa de sănătate, Nicoleta a mărturisit că se simte foarte rău după operația de pe 15 septembrie și că a fost internată în reanimare timp de 4 zile, experimentând dureri intense la față. Pe plan emoțional, ea se simte distrusă.

Sora Valentinei Bivol cere dreptate pentru tragedia care a avut loc și dorește ca șoferița vinovată să fie pedepsită corespunzător pentru pierderea surorii sale. Ea a menționat că Valentina era ca o a doua mamă pentru ea și nu dorește ca nimeni să treacă prin suferința pe care o trăiesc acum.

Îmi doresc ca șoferița să fie pedepsită în primul rând pentru că mi-a luat sora de lângă mine. Era și încă o socot totul meu, a fost ca a doua mamă. Nu doresc durerea mea nimănui, e foarte dureros, e insuportabil și nu vreau ca nimeni să treacă prin ceea ce trecem noi acum”.

Mama Valentinei Bivol a relatat și ea despre suferința prin care a trecut după aflare tragediei și a subliniat că nici șoferița, nici familia acesteia nu și-au cerut iertare. Ea insistă asupra faptului că trebuie luate măsuri adecvate și că cazul nu ar trebui să fie mușamalizat.

Accidentul tragic care a dus la moartea Valentinei Bivol a avut loc pe 29 august în comuna Sîngera. Șoferița, o polițistă de 22 de ani, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe trotuar, omorând-o pe Valentina și rănind grav sora acesteia și fiica sa de 6 ani.

Prietenii Valentinei cer implementarea în Republica Moldova a unei legi asemănătoare cu legea “Anastasia” din România, care să prevadă pedepse dure pentru cei care utilizează mașina ca armă în stare de ebrietate sau sub influența drogurilor.

Felicia Guțu, polițista vinovată, a recunoscut vina și a fost plasată în arest preventiv. Ea a fost suspendată din funcție și așteaptă judecata pentru acuzațiile care i se aduc. La data de 27 septembrie, a fost decisă prelungirea arestului ei pentru încă 30 de zile.