Te-ai întrebat vreodată de ce unii consumă droguri și ce se simt? Dar ce se întâmplă cu ei, consumatorii de droguri odată ce sunt internați la o clinică de dezintoxicare? Astăzi, îți prezentăm cartea „Vacanţa lui Rachel” de Marian Keyes, unde este abordată tema consumului de droguri, internarea într-o clinică de dezintoxicare și cât de mult suferă cei apropiați.

Romanul Vacanţa lui Rachel de Marian Keyes a apărut la editura Polirom din Iaşi, în anul 2006. Traducerea romanului în limba romană a fost realizată de Ines Hristea.

Ţinem să menţionăm din start că Cloisters – clinica menționată în carte – nu există. În toată lumea sunt centre pentru tratamentul dependențelor. Condiţiile de viaţă, metodele de tratament şi de psihoterapie variază de la o clinică la alta. În unele condițiile sunt mai dure decât în clinica menţionată în carte, în altele – mai blânde.

Pe parcursul cercetărilor pe care le-a întreprins, autoarea a descoperit că, în toate centrele de recuperare dependenţii aflaţi în perioada de recuperare, trebuie să meargă la întâlnirile „Anonimilor” adaptate la formele lor de dependenţă.

Personajul principal al romanului este Rachel, o consumatoare de droguri care ajungând dependentă de droguri este internată în clinica Cloisters.

Fragment:

„Chestia asta mi s-a părut greu de înghiţit – eram o fată din pătura de mijloc a societăţii, fusesem educată la mănăstire, iar droguri nu luam decât în scop recreative. Şi, cu siguranţă, oamenii dependenţi de droguri erau mult mai slabi. Era adevărat că luam droguri, dar ceea ce nimeni nu părea să înţeleagă era că, dacă eu consumam droguri, asta nu era cu nimic diferit de faptul că ei beau un pahar-două vineri seara, după serviciu. Ceilalţi se relaxau luând la bord câteva pahare de votcă şi apă tonică. Eu trăgeam câteva linii de cocaină şi obţineam acelaşi efect. Aşa cum i-am spus tatei, apoi surorii mele şi soţului surorii mele şi, în final, terapeuţilor de la Cloisters.”

Rachel lucrează în New York. Părinţii au fost foarte supăraţi de situaţia fiicei lor, fapt pentru care au luat măsurile de rigoare. După ce a luat o supradoză de droguri şi a fost internată în spital, făcându-i-se spălături stomacale, fiica lor a fost adusă acasă, în Dublin. Respectiv au internat-o la o clinică de dezintoxicare, Cloisters.

Odată internată la clinică, administraţia i-a comunicat faptul că „perioada obişnuită pe care pacienţii o petrec aici este de două luni. […] Există restricţii doar atunci când noi considerăm că plecarea nu ar fi în interesul persoanei respective.”

Refuzul pacientului într-un astfel de context este evident. Ca să nu mai menţionăm faptul că tot ea, Rachel recunoaşte „cum de ajunsesem în halul ăla? Sigur eram tânăra aceea din New York, independent, strălucitoare şi plină de succes? Şi nu femeia aia de douăzeci şi şapte de ani, şomeră, greşit etichetată ca dependentă de droguri care se găsea într-un centru de tratament, undeva la dracu’ în praznic şi care avea o sticlă goală de Valium în chiloţi?”

Autoarea reflectă viaţa celor internaţi într-o clinică de dezintoxicare. Cum sunt împărţiţi pe grupuri în funcţie de problema pe care o au, cum li s-au împărţit nişte responsabilităţi şi evident, terapiile de grup. Cel mai important e faptul că autoarea reflectă cu mult umor ce aşteptări a avut Rachel la clinică şi ce se întâmpla de fapt.

Rachel se aştepta la SPA, sauna, masaj, relaxare, iar ceilalţi pacienţi stăteau liniştiţi, ceaiul fiind „consumat cu o lentoare chinuitoare. Îmi venea să le smulg ceştile din mâini şi să beau eu ceaiul în locul lor!”, dar aflase că în realitate aşa ceva nu se întâmplă.

Evident că nu lipseau şedinţele de terapie de grup. Iar asta e partea cea mai interesantă a cărţii. Autoarea, Marian Keyes descrie într-un mod dur, dar şi amuzant pe alocuri cum are loc o şedinţă de terapie, iar pacientul despre care este vorba este adus până la lacrimi. Partea cea mai dificilă a pacientului este când vine ,ceea ce numesc ei – Cealaltă Persoană Implicată. Adică, rudele de gradul I or prietenii apropiaţi ai pacientului vorbesc despre problema pacientului. Şi situaţia nu e chiar aşa roz cum pare.

Pe scurt! E o carte cu un subiect interesant şi actual. În realitate, clinica Cloister nu există. Iar autoarea a avut grijă să păstreze confidenţialitatea procedurilor folosite în cadrul acelor întâlniri.

Cine este Marian Keyes, autoarea romanului

A început să scrie absolut accidental, dar este una dintre cele mai apreciate romanciere irlandeze. A studiat Dreptul şi Finanţele, iar în 1993 a început să scrie. Romanul de debut este Watermelon (în româneşte: Pepenaşul). De atunci a publicat neîntrerupt, cărţile sale devenind bestselleruri. Romanele sale sunt traduse în peste 30 de limbi.

„În Vacanţa lui Rachel, Marian Keyes abordează cu îndrăzneală dificila problemă a consumului de droguri şi a consecinţelor sale psihologice, dar o face într-un mod atât de amuzant, încât înlătură orice notă sumbră. Rachel este un personaj pe care nu poţi să nu-l îndrăgeşti.” – USA Today

Foto:  polirom.ro / theguardian.com

Autoare: Daniela Gorincioi

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: