Presa de peste ocean scrie că Robert Pattinson și Zoe Kravitz ar forma un cuplu în secret. Ba mai mult de atât, actrița ar fi deja însărcinată.

Zvonurile precum că cei doi, parteneri de film în pelicula „Batman”, s-ar vedea în secret au apărut după ce surse, ce fac parte din echipa de filmare, au dezvăluit că Robert și Zoe au fost surprinși împreună în pauza de lucru în ipostaze intime, potrivit cosmicbook.news.

„Eu și restul echipajului, inclusiv regizorul Matt Reeves, i-am surprins făcând sex pe Pattinson și Kravitz în Batmobile. Acesta este cel mai rău lucru pe care l-am văzut în întreaga mea carieră. Matt a fost extrem de supărat și i-a întrerupt. Dar asta nu este tot. Zoe a făcut un test de sarcină și a fost pozitiv. Acum toată lumea crede că e de la Robert. Au început să se întâlnească în secret în octombrie, dar știam deja despre asta pentru că i-am văzut împreună în pauze. În plus, Zoe a divorțat recent de soțul ei”, a expus toate cărțile sursa anonimă pe Reddit.

Foto: USWeekely

De asemenea, a mai menționat că regizorul a fost furios. Acesta i-ar fi spus lui Pattinson: „Ești cel mai mare narcisist dintre toți actorii cu care am lucrat. Treci înapoi la muncă. Vom termina în martie și la revedere. Nu mai vreau să lucrez cu tine”.

„El chiar a spus că nu va ajuta actorii cu filmările, dacă va fi nevoie. Nu știu cum vor reuși, dar încearcă să împiedice situația până când mass-media va afla despre asta”, a adăugat autorul anonim.

Zoe Kravitz a divorțat de soțul ei Karl Glusman după un an și jumătate de căsnicie, pe 23 decembrie 2020. Foștii parteneri nu au dezvăluit încă motivele despărțirii și este puțin probabil să o facă.

Ce ține de Robert Pattinson, după relația cu Kristen Steward, partenera de film din Saga Amurg, acesta a mai avut câteva relații, dar care au eșuat. În prezent, acesta este cuplat cu Suki Waterhouse.