Dragostea nu moare este un roman de Maitreyi Devi, în care autoarea ne povestește despre viața ei sub numele de Amrita, un nume care sugerează nemurirea. Este istoria unui fete care abia începe să cunoască problemele vieții, în profunzimea lor. Ea e personajul lui Mircea Eliade din Maitreyi, este eroina care face destăinuiri cutremurătoare.

Romanul lui Maitreyi Devi e o urmare, dar şi o corectare a romanului Eliade.

Așadar, dacă ai citit acea carte, atunci o să fie destul de captivantă și această lectură pentru tine. Dragostea nu moare a fost scrisă după 42 de ani, cu dorinţa de a arăta lumii întregi adevărul; adevăr pe care Eliade îl îmbină mult prea mult cu fantasticul.

În Dragostea nu moare ne vorbeşte o femeie de 58 de ani, una născută în India. Totuși, spre deosebire de alte persoane din acea vreme, Amrita are șansa de a crește într-o familie mai emancipată, care apreciază cunoașterea. Tocmai această libertate în gândire a tatălui Amritei a făcut ca personajul să îl întâlnească pe Mircea Eliade. Acea libertate însă îi este îngrădită de cultura indiană din acele vremuri.

Educată și crescută în sânul unei familii indiene, Amrita cunoaște suferinţa și pioşenia ce dictează destinul fiecărei femeie indiene. În această lume, la fel ca în Iran (vezi „Cel care mă așteaptă” de Parinoush Saniee), femeile sunt mult inferioare bărbaţilor: le este îngrădit dreptul la libertate. Așadar, Amrita se vede obligată să se căsătorească cu cine îi dictează familia. Ajunge măritată din compromis cu un bărbat cu 14 ani mai mare.

Întâlnim în Dragostea nu moare o protagonistă unică, cu un devotament imens, care toată viața a trăit cu un singur nume. A iubit, a fost rănită și a sperat. Povestea lor de dragoste este una frumoasă, în ambele volume.

Mircea, ţi-o spun, fantezia e frumoasă iar adevărul e şi mai frumos. Dar adevărul e pe jumătate teribil pentru mine, cartea ta e un coşmar. Eram o fetişcană care, uneori, se juca de-a filozoful! Nu eram o enigmă. Misterul meu e creaţia ta. Adori fantasticul şi irealul. Dar acum eu am venit cu adevărat, pentru a săvârşi o faptă cu neputinţă de înfăptuit.

Dragostea nu este un obiect pe care să-l iei de la cineva pentru a-l dărui altcuiva. Mulți nu-și dau seama de acest adevăr; câte un individ înțelege, dar societatea nu.

Nu trupul tău, Amrita. Eu vreau să-ţi ating sufletul.

Totuși nu este o lectură ușoară pentru cititorul neconectat la cultura indiană, iar descinderile în trecut sunt, pe alocuri, dificil de urmărit.

Distribuie articolul: