În ultimele decenii, marketingul a trebuit să țină pasul cu imensele salturi tehnologice. Astfel, pe parcursul anilor, a devenit un domeniu indispensabil pentru majoritatea afacerilor ce au nevoie de creștere, cu funcţiile şi principiile sale specifice – și toate – foarte complexe. 

Mai mult chiar, situaţia economiei mondiale este supusă, actualmente, unor schimbări fără precedent şi soluţiile potrivite sunt foarte dificil de găsit. Acestea vor conduce la o nouă stare a business-urilor, care solicită, respectiv, și o nouă abordare asupra perspectivelor, şi a viziunilor de marketing. În următorii ani vom îmbrățișa mai degrabă: neuromarketingul, marketingul bazat pe știință, marketing din cale de afară de creativ și un marketing bine ancorat într-o lume în continuă schimbare. Schimbările mediului au şi vor continua să aibă, și ele numeroase dimensiuni, precum și implicații.

Deci unde ne îndreptăm? Într-un viitor de transparență, personalizare și spre un marketing agil.

Transparenţă

Clienții sunt acum mult mai experimentați în domeniul comerțului digital și sunt capabili să facă analiza ofertelor din online, la diverse produse, în câteva secunde, comparând cu ușurință prețurile, analizând concurenții și recenziile. Pentru profesioniștii în marketing, această schimbare se dovedește a fi o mare provocare, deoarece odată cu această evoluție, prestarea serviciului presupune mai multă muncă în prezentarea mesajului de marketing și a atuurilor firmei, pornind de la cerinţele consumatorilor şi nu doar în raport cu interesele imediate ale acestora.

Cunoaşterea consumatorilor, prin realizarea studiilor de piaţă, reprezintă un punct de plecare şi o necesitate pentru pregătirea unei strategii de marketing eficiente, atât în prezent, dar mai ales pentru viitor.

De exemplu, dacă e să vorbim despre SEO: îmbunătățirea algoritmilor Google au făcut ca umplerea cu diverse cuvinte cheie și backlink-uri de o calitate proastă să fie metode ce țin strict de domeniul trecutului, deschizând calea către valoare reală și conținut bun, devenind noile tactici, aducătoare de rezultate în SEO.

Necesitatea transparenței este evidentă, atunci când analizezi percepţia creată de mărci în mintea clienţilor. În 2021 pe rețelele de socializare, 19% dintre consumatori observă diferența dintre comunicările de marketing, publicitatea și conținutul de marcă și conținutul necomercial de pe rețelele de socializare, în timp ce 30% au încredere mică sau deloc în conținutul pe care îl văd pe Facebook. Și aceste ponderi sunt în creștere exponențială.

Personalizare

Personalizarea poate fi realizată, prin utilizarea Big Data, sau a conținutului generat de utilizatori. În timp ce Big Data pot fi utilizate pentru a crea o experiență unică pentru urmăritori, conținutul generat de utilizator dă putere clienților. Millennials sunt în special influențați de campaniile de conținut generate de utilizatori, 84% raportând că anume conținutul generat de utilizatori pe site-urile companiei are o anumită influență asupra a ceea ce alege să cumpere. Această formă de marketing de conținut oferă specialiștilor în marketing posibilitatea de a recurge la mesaje vizuale (spoturi, stories, animații), textuale (storytellying) și audio (podcast) – în moduri noi și mult mai convingătoare.

Marketing agil

Marketingul agil este o măsură a eficienței unei organizații în atingerea obiectivelor sale de marketing. O echipă de marketing, care este agilă, oferă o mulțime de soluții părților interesate, în vederea implementării rapide. ROI este, de asemenea, un factor cheie, marketingul agil realizând că noile afaceri, chiar și imperfecte, sunt mai importante decât statul pe loc. În esență, este vorba despre viteza în care noi produse pot fi promovate, pentru a valorifica o oportunitate și a duce o afacere înainte.

Unul dintre motivele pentru care marketingul agil este în creștere este și viteza cu care se întâmplă lucruririle pe rețelele sociale, în care mărcile au petrecut ultimii ani, descoperind cum să comunice pe platforme precum Facebook și Twitter. Aceste canale au oferit, la zi, informații despre ceea ce poate funcționa și tipul de conținut, care rezonează. În plus, multe mărci consacrate au personalitate distinctă pe rețelele de socializare, în ceea ce privește tonul și vocea, împreună cu o promovare transparenței atât de importante pentru consumatori. Viteza rețelelor sociale a arătat, de asemenea, organizațiilor că un răspuns rapid –  dacă este făcut corect – poate fi foarte eficient și aduce bile albe companiilor.

Vânzarea socială

Marketingul pe rețelele sociale este un concept nou, ce constă în construirea relațiilor vânzătorilor cu potențialii clienți, pentru a împărtăși conținut atent creat, cu intenția de a crește vânzările. Acesta, însă, nu trebuie confundat cu marketingul social media, scopul vânzării sociale fiind de a genera venituri, mai degrabă decât de a construi conștientizare în jurul unui brand sau serviciu.

Vânzarea socială este atât de eficientă, încât 28% dintre companii o pun cap de listă în strategia lor, potrivit HubSpot. Deși această cifră nu este chiar uluitoare, vânzarea socială este la început de cale. Proprietarii de afaceri care adoptă vânzarea socială acum, își vor crește șansele de a se angaja cu potențialii clienți într-un mod mai personal, care permite dezvoltarea unei relații de încredere între brand și viitorii clienți.

Ai aici și câteva sfaturi pentru specialiștii de marketing, care vor fi actuale, indiferent de salturile tehnologice și evoluția economiei mondiale:

  •         Construiește relații satisfăcătoare cu clienții tăi;
  •         Arătă grijă și înțelegere autentică, față de clienți;
  •         Împărtășește idei care îi vor ajuta pe ei sau afacerea lor să prospere;
  •         Concentrează-te pe identificarea nevoilor lor și pe satisfacerea acestor nevoi mai repede, mai bine și mai ieftin;
  •         Construiește-ți o imagine prietenoasă, astfel încât ei să te poate percepe drept confident, prieten și consilier.

Soluţiile de marketing ale viitorului vor duce marketingul spre noi culmi, dacă vor reuşi să constituie răspunsuri profesioniste adecvate la schimbările în afaceri, precum și în realitățile vieții cotidiene. Ține pasul cu tendințele, alături de noi, pentru un succes solid în marketing.

Distribuie articolul: