Da, știu, sunt restanțieră. După ce toată lumea a citit această carte, ajung și eu să mă dau cu părerea. Și am s-o fac, pentru că altfel mă sufoc!

Dacă ai citit-o, probabil că-mi vei da dreptate, dacă nu – ai grijă: am o părere subiectivă și fac niște asocieri neașteptate, dar importante pentru condiția noastră umană.

Protagonistul cărții, Charlie, este în fiecare dintre noi, cam pe când suntem la vârsta de 7-8 ani. Acesta ne apare ca un erou foarte sârguincios, ce are o dorință de nestăvilit: să învețe, să afle lucruri noi. Dar el nu poate face progrese intelectuale, căci creierul nu-i permite din cauza subdezvoltării acestuia.

Însă, strădaniile sale nu trec neobservate, eroul nostrul este abordat de către 2 doctori emeriți, care vor să facă revoluție în medicină și printr-o intervenției chirurgicală experimentală îi schimbă modul de funcționare a creierului. Atât înainte, cât și după operația propriu-zisă, Charlie are o singură misiune: să scrie în fiecare zi, un „raport de progres” despre orice se întâmplă cu el.

Evoluția protagonistului mi-a adus aminte de un film celebru: „Strania poveste a lui Benjamin Button”. Ah, cât de pecetluită ne mai este soarta! Primul suferă din cauza unui IQ mic, cel de-al doilea are de furcă cu o condiție fiziologică stranie. Niciunul dintre ei nu poate opri timpul, pentru a rămâne în punctul de vârf, când lumea este clară, pe de o parte, și înfricoșătoare pe de alta…

În urma intervenției, Charlie, pas cu pas, ajunge să fie cel mai deștept om de pe fața pământului, întrecându-i chiar și pe renumiții profesori. Dar, odată cu binecuvântarea inteligenței, vine și blestemul cunoașterii, a înțelegerii răului și a meschinăriei, care îl înconjoară.

Transformarea prin care trece cititorul odată cu protagonistul, este atât de fin și cald expusă, încât nu am simțit nici o clipă că ar fi vorba de vreo fărâmă de superioritate (pe care o are, de altfel, autorul cărții pentru că acesta cunoaște pe dinafară știința creierului). Am întâlnit răsărite și am petrecut asfințite, împreună cu Charlie. Povestea inegalabilă a personajului mi-a lăsat un gust amar. Eu m-am văzut ca în oglindă: mi-am dat seama cât de nedrepți suntem câteodată cu cei care nu pot, sau nu au capacități și cât de indiferenți suntem cu nevoile altora!

Am spus-o deja o dată, dar țin s-o repet: cumpără cartea! Este o… poveste, o adevărată poveste, ca și cele din copilărie, pe care le memorizezi pe viață. Opera lui Keyes este o comoară, pe care trebuie să o aibă acasă orice cititor, oricine se consideră un cunoscător veritabil de carte.

Simplă și caldă cum e inima mamei, și puternică cum sunt brațele tatălui, așa e „Flori pentru Algernon” de Daniei Keyes!

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: