Frica de moarte, de întuneric, șerpi sau cutremur, sunt doar câteva ce ne afectează într-o măsură mai mică sau mai mare viaţa. Iar, dacă nu sunt conştientizate şi tratate la timp, se pot transforma în adevărate psihoze. Deoarece acţionează la nivel mental, creierul transferă toate aceste temeri imaginare pe partea emoţională care în timp generează fobii şi stări depresive.

Psihoterapeutul Daniela Hariton menționează că problemele trebuie rezolvate cu ajutorul unui specialist, în cazul în care o frică construită provoacă simptome în corp, dar şi cu ajutorul unui medic pentru a descoperi dacă somatizarea respectivă s-a transformat într-o afecţiune de sănătate.

„Frica este o stare de adâncă neliniște și de tulburare, provocată de un pericol real sau imaginar. Acest mecanism de apărare este unul vital și absolut normal pentru animale și oameni, având un rol salvator în cele mai multe cazuri de pericol real. Când frica este una imaginară, vom căuta cauzele în concepte insuflate de către alții, preluate în mod automat sau construite de propria noastră minte.

În consecință s-ar putea să descoperim că ne este frică de ceva pentru că majoritatea colectivului în care ne găsim simte frică față de acel element, ori pentru că cineva ne-a spus povești de groază despre ceva ce a fost conservat de mintea noastă drept absolut înfricoșător. Psihicul uman preferă previzibilitatea și siguranța, iar când acestea nu sunt posibile, sunt generate fricile, pentru a ne stimula să soluționăm dilema și să restabilim echilibrul. Din păcate însă, oamenii deseori rămân blocați în scenariile minții, iar fricile împiedică accesul la o viață calitativă”, a spus Daniela Hariton.

Printre cele mai comune frici 

„Țin de potențială primejdie pentru sine ori persoanele dragi, ori frici legate de integritate și apartenență socială. Astfel des întâlnite în cultura noastră sunt frica de moarte, de boală, de sistemul medical, de spații închise, de exprimare, de război, de a pierde pe cineva drag, de sărăcie, de a se face de rușine, de critică, de eșec, de a fi respins, de minorități, de a nu fi suficient de bun. Orice proces de vindecare pornește de la conștientizare, acceptare și înfruntarea disconfortului trăit. O analiză a factorilor ce au generat frica ne va îndruma către modalitatea de vindecare”, menționează psihoterapeutul.

Forme de manifestare ale fricii

„Dintotdeauna au reprezentat motiv de frică fenomenele abstracte ori inexplicabile, pentru care omul a căutat o logică, reieșind din informațiile aflate la îndemână. Fricile și curiozitatea au generat evoluția a tot ce ne înconjoară, dar și multă distrugere.

Frici ocazionale spontane țin de un reacție de alarmă față de ceva imprevizibil, ce ia prin surprindere unul din organele senzoriale, cum ar fi sperietura de un sunet puternic ce străbate liniștea, un obiect ce apare brusc în fața noastră, o senzație tactilă cu diferență mare de temperatură sau textură neplăcută, ori o reacție internă trăită pentru prima dată.

Fricile persistente legate de stimuli concreți devin fobii, precum fobia de înălțime, de clovni, de spații înguste sau închise, de public, de clovni, de insecte, șerpi, întuneric etc.

Fricile colective sunt transmise în interiorul culturii din generație în generație și sunt cumva simbolice, precum frica de animale prădătoare, de reptile, de insecte, de moarte, de demoni, de păcat ș.a. Un fel de “toți se tem și eu mă tem”.

Când nu avem o informație deplină despre ceva ori trăim în gânduri de anticipare, sau de iluzie despre convingeri rigide, mintea noastă s-ar putea să formeze deprinderea de a trăi o frică constatată inexplicabilă fără obiect, numită anxietate, iar reacția oferită de organism s-ar putea manifesta în mod mai intens decât cel obișnuit, trezind mecanismele de autoreglare ale sistemului nostru nervos, care ar putea să ne sperie și să ducă la un atac de panică”, a spus Daniela.

Copiii sunt expresivi și limbajul lor verbal va fi unul alarmant sau inhibat. Un copil înfricoșat fie se va închide în sine ori va fi extrem de emotiv, iar starea de nesiguranță îi va afecta personalitatea și funcționarea pe termen lung. Unele frici fiind prezente pe tot parcursul vieții, în cazul în care nu se intervine peste motivul ce le-a provocat, menționează psihoterapeutul.

„Simptome ale faptului că un copil e speriat de un factor extern sau de stări și emoții interne inexplicabile se vor arăta prin crize bruște de plâns incontrolabil, coșmaruri și/sau enurezis nocturn (incontinență urinară în timpul somnului), lipsa poftei de mâncare, evitarea contactului vizual ori nevoia excesivă de alipire cu altă persoană cu scop de protecție, nervozitate și nerăbdare, balbism, regres în dezvoltare, refuzul de a rămâne singur sau în întuneric, simptome generate de stres precum reacțiile cutanate, constipație, răceli frecvente.

Deseori adulții sunt cei ce insuflă frici copiilor, prin faptul că-i sperie cu monștrii din dulap sau de sub pat, ori alte aberații de acest gen, amenință cu abandonul, cu agresiunea fizică, cu a-i sustrage copilului ceva drag, sau cu faptul că copilul este inutil ori nu îi trebuie nimănui, fac glume de prost gust pe seama copiilor, le interzic slăbiciunile, neglijează nevoile copilului.

Copiii au nevoi psihologice fundamentale de a se exprima nestingherit prin toată gama emoțională, de a fi acceptați, ascultați și iubiți necondiționat, de a fi validați, de a se simți în siguranță în circumstanțe previzibile, să cunoască limitele de securitate și condițiile în care se pot exprima creativ, precum și cele în care adulții răspund pentru siguranța lor, de a li se explica calm și accesibil ceea ce nu înțeleg. Satisfacerea acestor nevoi și valorificarea sănătoasă a potențialului este cel mai bun ajutor pentru un copil”, menționează Daniela Hariton.

„Ne naștem cu două frici: frica de zgomotele puternice și frica de cădere, ambele fiind generate de procesul nașterii. Pe măsură ce ne maturizăm, dobândim tot mai multe frici, ajungând până la urmă să fim copleșiți de acestea. Fricile sunt în felul lor benefice prin faptul că ne ajută să supraviețuim. Avem nevoie de unele frici sănătoase. Altele, însă, sunt produsul unor mecanisme de apărare prin care psihicul nostru conservează pentru moment energia psihică într-o formă pe care o percepe ca fiind cea mai eficientă la moment. Dar pe parcurs s-ar putea ca necesitatea în mecanismul creat să dispară, dar deprinderile generate de frici să rămână și să ne limiteze considerabil posibilitățile.

Psihologul abilitat în lucrul cu fricile sau psihoterapeutul va ajuta clienții în ședințele de psihoterapie: Să-și identifice temerile și convingerile.

  • Să învețe modalități alternative de a interpreta senzațiile corpului, prin schimbarea gândurilor și completarea cunoștințelor despre cele trăite.
  • Să devină mai conștient de felul în care grijile și comportamentele îl afectează.
  • Să schimbe modul în care răspunde la senzațiile și simptomele corpului.
  • Să învețe abilități pentru a face față și pentru a tolera anxietatea și stresul.
  • Să reducă evitarea acelor situații și activități care ar cauza senzații fizice incomode.
  • Să reducă comportamentele de verificare frecventă a corpului și căutarea repetată a reasigurării.
  • Să îmbunătățească funcționarea zilnică acasă, la locul de muncă, în relații și în situații sociale.
  • Să trateze alte tulburări mintale, cum ar fi depresia sau fobiile”, a spus psihoterapeutul.

Înainte numită ipohondrie, acum tulburare de anxietate de boală, întâlnim, mai ales de la debutul pandemiei, preocuparea persistentă sau frica de a avea sau de a dobândi în viitor o boală gravă în ciuda absenței simptomelor sau în prezența doar a unor simptome minore.

„Sunt două posibile reacții la o astfel de frică de boală: unele persoane devin prea preocupate de starea lor, mergând la investigații medicale frecvente și dezvoltând comportamente compulsive legate de igienă, până la auto-lezare, iar alții se izolează și refuză să se investigheze, din motiv că nu vor să afle un diagnostic concret.
Indiferent de tabăra din care face parte persoana, frica generează stres în organism. Drept urmare se activează o vigilență excesivă și omul trăiește mereu într-o stare de alertă.

Ulterior se poate ajunge la aciditate sporită la stomac sau chiar dureri, se poate modifica ritmul cardiac, poate crește sau scădea brusc temperatura corpului, palmele pot transpira incontrolabil, sau se poate ajunge chiar la o stare avansată de paralizie, cum ar fi pierderea capacității de a mai vorbi sau mișca pe intervale scurte de timp, strict în situațiile respective, până la oboseală cronică, tulburări de somn, de alimentaţie, în viața sexuală, migrene, alergii, eczeme, constipații, scăderea imunității, deshidratare, îmbătrânire precoce, afecțiuni neuronale sau degenerative precum demența sau Alzheimer, dureri de articulații și crampe musculare ale căror explicaţii nu le găsim, atacuri de panică, anxietate și depresie”, a mai spus Daniela Hariton.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: