Violenţa este una din marile probleme ale lumii contemporane. Cercetătorii în domeniu au expus nenumărate „feţe” ale violenţei, fie ea interpersonală, colectivă sau orientată spre sine. Violenţa este o problemă complexă, strâns legată de modul de a gândi şi de a se comporta al oamenilor, determinată de o multitudine de forţe din interiorul familiei sau al comunităţii căreia aparţinem. Chiar dacă suntem într-un proces de dezvoltare continuu, din păcate, la capitolul educație mai avem de muncit. Unii părinți consideră și acum că violența este o metodă acceptabilă de „educație”. Se pare că încă nu am înțeles că bătaia nu este rupă din rai. 

Care sunt consecințele violenței asupra copilului, dar și cum ne dăm seama că un copil este supus abuzului sau violenței? Am stat de vorbă pe această temă cu Mereuță Ana-Maria – psiholog, consilier în probleme de familie:

Cum ne dăm seama că un copil este maltratat acasă sau este suspus unui tip de violență? Care sunt acele semne sau comportamente fixe ale acestor copii?

„În situația când suspectăm un posibil abuz asupra copilului, în primul rând, vom atrage atenția dacă sunt semne vizibile de violență cum ar fi: vânătăi, tăieturi, arsuri, sângerări sau alte leziuni. Dacă suntem o persoană apropiată, putem întreba calm copilul de unde are această leziune și observăm ce ne răspunde și felul în care o face. Unii ar putea spune direct ce s-a întâmplat, alții vor evita să răspundă sau vor minți.

În acest caz, este necesar să analizăm evoluția comportamentului copilului. Spre exemplu: dacă până acum copilul era mereu vesel, energic – acum este izolat și retras sau dacă a început brusc să mănânce foarte mult sau din contra, mănâncă puțin sau deloc.

În dependență de vârsta copilului putem observa diferite semne psiho-comportamentale: pentru copii de vârstă preșcolară – plâns, agresivitate, frica de a merge acasă, dorința de a se automutila, somn agitat, coșmaruri, pasivitate, violență față de animale, lipsa de interes față de joacă, frica de adulți sau de anumite locuri (copilul va încerca să facă tot posibilul ca să nu rămână de unul singur cu agresorul);

cei de vârstă școlară – performanță academică scăzută, fuga de acasă, confuzie, izolare, culpabilizare, încercarea de a ascunde traumele, comportament deviant și delincvent (furt, consumul de droguri, alcool), tendințe suicidale.”

Orice comportament atipic pentru copil, ar putea semnala un eventual abuz.

Ce se întâmplă în viitor cu un copil care a fost supus la violență?

„Totul este individual iar răspunsul fiecărui copil la violență este unic. În plus, există câțiva factori de care trebuie să ținem cont, cum ar fi: vârsta copilului, tipul de abuz la care a fost supus, gradul de gravitate, frecvența abuzului, răspunsul părinţilor la disfuncţiile din cadrul familiei și desigur resursele interioare ale copilului de a rezista evenimentului traumatizant.

Cert este că unui copil supus violenței îi va fi afectată sănătatea, personalitatea și comportamentul. Din consecințele psihologice și comportamentale pe care le prezintă copii abuzați putem enumera: stima de sine scăzută, probleme de atașament, anxietate, depresie, frustrare, izolare, scăderea nivelului dezvoltării sociale și educaționale.

Studiile au demonstrat că mulți copii supuși violenței în familie au dezvoltat tulburări de stres posttraumatic (PTSD) ce se manifestă prin iritabilitate constantă, tulburări de somn, dificultăți de concentrare, amintiri recurente ale evenimentului traumatizant, apatie, comportament agresiv și distructiv și altele.

Din păcate, deseori persoanele care au fost supuse abuzului în copilărie, ajung să folosească violența ca o strategie de viață – recurg la ea pentru a soluționa problemele și pot aplica violența în propriile familii.

Poate un copil să treacă peste momente traumatizante ca să nu devină mai apoi un adult cu probleme?

„La această întrebare cred că poate răspunde fiecare persoană care a fost supusă abuzului în copilărie. Din păcate, în familiile în care majoritatea din noi, precum și părinții, bunicii noștri au crescut, violența era unica formă de disciplinare și nu mă refer doar la formele grave de violență – pișcatul, îmbrâncitul, trasul de păr, bătaia, critica, cuvintele umilitoare la fel reprezintă un abuz.

Revenind la întrebare – un copil poate să treacă peste momente traumatizante, dar nu de unul singur. În toate cazurile de abuz se recomandă consiliere psihologică sau psihoterapie și desigur, oprirea actelor violente. De asemenea, dacă copilul manifestă un comportament agresiv și violent ce se intensifică și își crește durata, o terapie eficientă în acest sens este terapia cognitiv-comportamentală (TCC) care poate ajuta copilul să dezvețe acest comportament.

Deși nu putem ști sigur cum vor evolua lucrurile în cazului unui copil supus violenței, este de datoria fiecăruia să se implice în combaterea și prevenirea acestui flagel social, a povestit psihologul Mereuță Ana-Maria.

Violența e mai frecventă în timpul pandemiei

La nivel global, datele susțin că violența fizică, emoțională, sexuală și neglijarea au crescut și că aceste acțiuni au devenit mai frecvente, mai severe și mai extinse pe durata măsurilor de izolare. Mai mult, statisticile denotă că anumite forme de violență sunt trecute cu vederea sau luate drept manifestări ale normalității.

Raportează violența

Prevenirea violenței asupra copiilor poate fi realizată prin mai multe căi. Înainte de toate, raportările pot fi făcute prin intermediul telefonului copilului 116 111, serviciu care funcționează în regim de 24/24, 7 zile din 7, care oferă consiliere, este gratuit și confidențial. Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 poate recepționa și redirecționa apelurile privind necesitatea intervenției în cazurile de violență.

Cazurile pot fi raportate și la Direcția de Asistență Socială și Protecție a Familiei din raion sau la Direcția Municipală Pentru Protecția Copilului din municipiul Chișinău. Fiecare copil se poate adresa polițistului, profesorului sau primarului din localitate.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: