„Prăpastia între generații la vârsta adolescenței”, așa am convenit că va fi subiectul următorului Live pe pagina de Instagram a revistei EA.md. Trebuie să recunosc că acest subiect mi-a fost sugerat de psihologa Ana Niculăeș și, la drept vorbind, îmi trezea anumite dubii… vezi că cine ar fi interesat de această temă, mă întrebam eu în propria-mi naivitate. Mi-am pregătit setul de întrebări, am dat start live-ului și au fost necesare decât câteva minune ca să mă simt total absorbită de conversația cu specialista. 

O oră de Live cu psihologa Ana Niculăeș s-a scurs cât ai clipi din ochi, dar tehnologiile… niciodată nu te poți încrede în ele! De data aceasta nu mi-a reușit să salvez discuția în format video așa cum o făceam de obicei, iată de ce nu am cum să te invit să o urmărești Live-ul, dar am să încerc să-ți fac chef de lectură, să te încurajez să derulezi mai jos ca să înțelegi de ce un astfel de subiect precum „prăpastia între generații, la vârsta adolescenței” poate fi atât de captivant!

„Cântecul vârstelor”

În ultima perioadă tot mai des auzim despre prăpastia între generații, care ne duce mereu cu gândul la neînțelegerile care se produc între părinți și copii, viziunile diferite, stiluri de viață contrastante, dar oare au existat aceste concepte dintotdeauna?

„Nicio generaţie nu a reuşit până acum să stingă conflictul dintre părinţi şi copii. Părinţii se plâng permament că adolescenţii şi tinerii sunt iresponsabili, iar copiii, la rândul lor, vorbesc despre modul învechit de gândire al părinţilor. Conflictul dintre generatii de fapt este conflctul dintre nou si vechi, el a fost, este și mereu va fi”, spune psihologa.

X Y Z

Am auzit în nenumărate rânduri despre aceste trei generații. Dar puțini sunt cei care cunosc trăsăturile lor distincte, iată ce ne povestește Ana Niculaeș făcând referință la acest subiect.

Generația X – este generația celor născuți între anii 1965 și 1979
Generația Y – este generația celor născuți între anii 1980 și 1994
Generația Z – este generația celor născuți între anii 1995 până în prezent

A defini generațiile doar după criteriul anului nașterii nu este doar superficial, ci și incomplet. Mediul cultural și contextul socio-politic sunt criterii care își spun cuvântul și care conturează anumite caracteristici ale fiecărei generații. De aceea psihologa va încerca în continuare să ne prezinte doar câteva trăsături generale ale generațiilor X, Y și Z, exclusiv din punct de vedere al relației lor cu evoluția tehnologiei.

„Generația X – cunoscută și sub numele de generația cu „cheia la gât” sau „generația MTV”, este formată de persoanele născute între anii 1965 și 1979 (cu vârste cuprinse între 40 și 54 de ani). Sunt persoane care și-au trăit adolescența în perioada de expansiune a televiziunii, care încă citesc ziare, ascultă radio și se uită la televizor. Sunt pricepuți când e vorba de tehnologie, căreia îi recunosc meritele, își petrec destul de mult timp pe mediile de socializare, dar sunt încă sceptici când vine vorba de transferuri financiare online.

Generația Y, cunoscută și sub numele de Millenials, este formată de adulții zilelor noastre (între 24 și 39 de ani). Ei sunt cei care și-au petrecut cea mai mare parte a copilăriei și adolescenței fără smartphone și social media. Gândiți-vă doar la faptul că Facebook nu a devenit „omniprezent” decât în anul 2008, iar primul iPhone a fost inventat în ianuarie, 2007.

Millenials sunt cei care au crescut în perioada de explozie a internetului și computerelor și au dezvoltat o relație de tip „love and hate” în ceea ce privește tehnologia. Sunt cei care apreciază autenticitatea, pun mai mare accent pe „experiențe”, de la concerte la evenimente sociale, până la preocupări sportive, iar experiența de cumpărare a unui produs cântărește destul de mult în decizia finală.

Generația Z – iGeneration, Centannials sau „nativii digitali”, se referă la persoanele născute la mijlocul anilor 90. Aproximativ 91% dintre cei care compun această generație au acces la smartphone și 90% dintre ei se uită zilnic pe YouTube. Pun accent pe salvarea planetei, tind sa adopte un stil de viață vegan și slow fashion. Sunt printre primii care au crescut cu social media și tehnologia mobilă – aceasta este principala caracteristică generală a acestei generații”, spune Ana Niculăeș.

Cum se manifestă problema prăpastiei între generații în anii de adolescență a unei persoane?

Principalele cauze ale conflictelor dintre părinţi şi „copiii – adolescenţi” sunt reprezentate de dificultăţile de relaţionare, lipsa de comunicare şi agresivitatea crescută. Toate acestea au la bază emoţii negative pe care le trăiesc atât părinţii, cât şi copiii: tristeţea, însingurarea, neputinţa, frica de eşec, deznădejdea, furia, etc.

„Care sunt indiciile după care ne dăm seama că părinţii şi „copiii-adolescenţi” nu se află pe aceeaşi lungime de undă? Un prim indiciu ar fi că niciuna dintre părţi nu ascultă ceea ce spune cealaltă până la capăt, se apelează la un ton nepotrivit, există mari diferenţe de opinii, care nu mai pot fi „negociate”, se „activează” atât orgoliul părintelui, care este atotştiutor, cât şi al copilului, care consideră că părinţii au idei învechite. Se cunoaşte prea bine faptul că perioada adolescenţei este una furtunoasă, în care transformările sunt spectaculoase şi de maximă complexitate” , povestește psihologa.

„Psihiatrul Rudolf Dreikurs a definit cateva scopuri pe care comportamentele „rebele” le indeplinesc: atenția, puterea, răzbunarea, inadecvarea și distracția. Este important de știut că intensitatea stărilor și comportamentelor ce duc la împlinirea acestor scopuri este direct proporționala cu descurajarea adolescentului”, spune specialista.

„Pentru adolescent, căutarea atenției devine o problemă în raport cu grupul frecventat și mai puțin cu familia. Dacă acesta este obișnuit să fie întotdeauna în prim planul atenției familiei, va cauta acest lucru și de la grupul de prieteni. Asumarea unor comportamente ieșite din normă poate fi prețul plătit de către acesta pentru a primi toată atenția de care el are nevoie.

Adolescenții au nevoie să arate că sunt puternici. Nevoia de putere este principalul laitmotiv al adolescenței. De aici, intrarea în lupta de putere cu adulții este o metodă des întâlnită. Dacă adultul înțelege acest mecanism, va putea evita aceste lupte, arătându-i că îi este alături, nu împotrivă.

Adolescenții răzbunători sunt cei care se simt răniți de viață și vor să nu ramână mai prejos. Adultul, dacă se va putea abține în a riposta și nu va intra în jocul adolescentului, va reuși pâna la urmă să dezamorseze tensiunile ce se acumulează.

Inadecvarea, ca tehnică de a fi lăsat în pace, este comună celor ce sunt constant îngrijorați de performanțele pe care le au. Frica de eșec îi poate plasa pe o poziție din care nici măcar să nu mai încerce să facă ceva. Dacă li se prezintă eșecul ca fiind primul pas spre succes și că, astfel, vor putea învăța ce și cum să nu facă, starea de tensiune se va disipa, iar curajul își va face loc în viața lor.

Distracția este cea mai mare descoperire a adolescenței. „Distracția mare”, nu cea a copiilor, cea „adevărată”. Dacă distracția este prezentată că fiind ceva complet separat de viață normală, de sarcinile vieții cotidiene, de ideea de școală și învățat, adolescentul este foarte posibil să refuze să și-o mai dorească. Viața poate fi făcută interesantă într-o mulțime de feluri, trebuie doar să știi cum să faci asta, iar aici modelul comportamentelor adulților este cel mai important”, povestește psihologa.

„Conceptul cheie al evitării acestor situații este integrarea corectă a copilului în cadrul familiei încă din copilăria mică, în oferirea posibilității de a se exprima și de a contribui la mersul familiei, dar cu limite, reguli și respect.  Dacă indivizii se simt importanți, conectați la mediul familial, stiu că sunt capabili și se pot descurca, dacă știu că ei contează în sânul familiei, vor avea curaj să se dezvolte și să fie responsabili pentru sine și cei din jur”, mai adaugă specialista.

Este adevărat că unele persoane s-ar putea confrunta cu fenomenul „adolescenței” mai târziu decât semenii săi?

Perioada de adolescență este diferită pentru fiecare persoană în mod particular. Psihologa Ana Niculăeș spune că doar 1/3 dintre adolescenți vor trece printr-o perioadă de adolescență însoțită de proteste, în timp ce pentru alții această perioadă poate fi una mai liniștită fără caracteristici foarte evidente. Specialista ne mai sugerează că unele perosoane s-ar putea confrunta cu fenomenul „adolescenței” chiar și la 25-26 de ani.

„În orice manual de psihologia vârstelor, adolescența începe în jurul vârstei de 14 ani și se termină în jurul vârstei de 19 ani. Aceste limite sunt influențate de foarte mulți factori, iar, în practică, se pot întâlni cazuri de „adolescență târzie” și la persoane de 25-26 de ani”, povestește Ana Niculăeș.

„Perioada mai lungă de școlarizare, traiul în comun cu părinții, amânarea asumării responsabilităților traiului zilnic sau o mai înceată dezvoltare afectiv emoțională îl pot ține pe tânăr într-o poziție de dependență față de alte persoane, inabilitatea de a face față provocărilor vieții adulte.”

„Lucrurile se pot rezolva într-un proces de psihoterapie, prin descoperirea propriilor resurse și dezvoltarea unor algoritmi de lucru  pentru abordarea sarcinilor vieții”, spune ea.

Cum să abordeze părinții perioada de adolescență și ce practici să excludă din procesul de educație?

  • Să fie modele de comportament pozitiv pentru copiii lor! Dacă părintele vorbeşte pe ton ridicat, aşa vor face şi copiii; dacă părintele este dezordonat sau stresat, aşa pot fi şi copiii; dacă părintele se implică „în salturi” în treburile gospodăreşti, la fel pot face şi copiii, în activitatea şcolară.
  • Să îşi cunoască bine copiii, ca să poată aprecia în mod just, ce face bine şi ce greşeşte.
  • Să dezvolte relaţii de înţelegere, încredere, dragoste, respect, şi întrajutorare şi unitate între toţi membrii familiei.
  • Să aibă autoritate (şi nu să fie autoritari!) asupra copilului.
  • Să îmbine, cu tact, recompensele si sancţiunile, fără a fi nevoie să îi aplice copilului „corecţii”.
  • Să fie empatici- să se transpună în postura adolescentului, să-şi aducă aminte ce gândeau, ce simţeau şi ce greşeli au făcut atunci.
  • Să înveţe să îşi exprime emoţiile în prezenţa copiilor.
  • Să utilizeze, cât mai des, cuvintele : „Te iubesc!” (necondiţionat, aşa cum eşti, cu bune şi cu rele), „Mulţumesc” (că exişti, că eşti copilul meu), „ Iartă-mă!” (şi eu greşesc!)

Sugetii pentru preadolescenți pentru a avea o relație armonioasă cu părinții

  • Să-şi cunoască părinţii, să ştie cum sunt, ce fel de temperament au. Vor avea nevoie de aceste lucruri, pentru a şti la ce să mai „lucreze”, pentru a evita greşeli asemănătoare.
  • Să evite să îşi judece părinţii, „vânându-le” greşelile şi „scoţându-le ochii” pentru acestea. Şi ei pot face aceleaşi greşeli (sau poate chiar mai mari).
  • Să se transpună în postura părinţilor, care sunt ocupaţi. În cea mai mare parte a timpului, să asigure veniturile necesare familiei.
  • Să îşi asume responsabilităţi, atât în familie, cât şi la şcoală sau în faţa grupului de prieteni.
  • Să înveţe să îşi exprime emoţiile în prezenţa părinţilor.
  • Să utilizeze, cât mai des, cuvintele: „ Te/vă iubesc!” (sunteţi părinţii mei), „Mulţumesc” (pentru tot ceea ce faceţi pentru mine), „ Îmi cer scuze pentru…”, „Iartă-mă/iertaţi-mă, pentru… (Şi câte sunt motivele)”.

În cazul în care întâlniți dificultăți de relaționare în această perioadă nu ezitați să apelați la ajutor profesionist.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: