Protestele din Iran continuă, iar un grup pentru drepturile omului, spun că au fost ucise cel puțin 201 de persoane scrie BBC. Tulburările au izbucnit ca răspuns la moartea în custodia lui Mahsa Amini, o tânără de 22 de ani reținută de poliția morală pentru că ar fi încălcat regulile stricte privind hijab-ul. Jurnalistul de la BBC Today, Nick Robinson, a reușit să-l intervieveze pe Fawaz – nu pe numele său real – care a protestat pe străzile din Teheran.

Atmosfera este destul de tensionată și totuși e incitantă. Oamenii sunt plini de speranță de data aceasta și sperăm că o schimbare reală este chiar aproape. Nu cred că oamenii sunt dispuși să renunțe de data asta. Acum vedem femei pe stradă care nu poartă hijab. Trec pe lângă ei și oamenii sunt destul de susținători. Șoferii de pe stradă claxonează ori de câte ori văd că o femeie nu este acoperită. Ele nu-și acoperă capul.

De obicei, protestele încep seara, după-amiaza. Și se află în locații diferite dintr-un oraș, așa că oamenii nu se adună doar într-o anumită zonă. Dacă doar ieși afară, poți auzi mașinile claxonând. În unele părți, oamenii sunt în stradă. Ei protestează împotriva forțelor de securitate. Iar noaptea, oamenii care nu vor să-și părăsească casele strigă la fereastră lozinci „jos dictatorul”. Poți auzi un fel de protest peste tot, aproape în fiecare noapte. Asta se simte bine, asta se simte foarte bine.

Nick Robinson: Ce fel de oameni se alătură protestelor?

Toata lumea. Personajele proeminente din aceasta sunt, de fapt, femeile. Ei conduc într-o oarecare măsură acest lucru. Drepturile lor fac parte din drepturile omului. De aceea, unii oameni ar putea să o numească o mișcare feministă. Dar ceea ce deosebește acest lucru este includerea minorităților și a femeilor pe front. Și este larg răspândită. Nu este doar în orașele mari. Este în orașele mai mici.

NR: Când vă confruntați cu forțele de securitate, cum reacționează acestea?

Când ieși în stradă ar trebui să te aștepți la orice. În adâncul sufletului, știi că s-ar putea să nu te mai întorci niciodată. S-ar putea să fii arestat, deținut zile, luni sau chiar ani, așa cum am văzut înainte. Până acum am avut noroc. Am fost bătut cu bastonul [de forțele de securitate], am fost dat cu piciorul. Dar am văzut și mai rău. Situația este destul de stresantă, dar este și destul de plină de speranță. Este stresant pentru că nu știi niciodată dacă persoana care stă lângă tine este membru al forțelor de securitate. Și totuși este plin de speranță pentru că poți vedea că vocea ta este în sfârșit auzită, mai ales de data aceasta la nivel internațional, în ciuda tuturor filtrărilor [internetului] care au loc în Iran.

NR: Ieși în stradă știind, din cuvintele tale, că „s-ar putea să nu te mai întorci”. Este ceva pentru care ești pregătit să mori?

Da.

NR: De ce?

Undeva, la un moment dat, pentru ca asta să se termine, trebuie să facem ceva. Ar trebui să acceptăm provocările și faptele. Dacă vrem să spunem ceva, știm că vom da ceva și pentru asta, uneori cu viața noastră.

NR: Pentru tine, acesta este un protest despre faptul dacă femeile poartă hijab? Sau este ceva mult mai mare decât atât?

Este vorba despre ceva mult mai mult decât atât. Dacă te uiți la sloganurile de la proteste, la ce spun oamenii pe străzi, nu a fost niciodată – nici la început – despre hijab. Hijabul a fost doar scânteia. Întotdeauna a fost vorba despre drepturile fundamentale ale omului. Întotdeauna ne-am dorit mai mult. Ne-am dorit ceea ce ați putea considera de la sine înțeles ca o viață normală. Vrem viață, libertate, dreptate, responsabilitate, libertate de alegere și de întrunire, o presă liberă. Ne dorim acces la drepturile noastre fundamentale ale omului și un guvern incluziv, care este de fapt ales de popor printr-o alegere adecvată și care funcționează pentru popor.

NR: Nu folosim numele tău real pentru acest interviu. Îți asumi un risc vorbind cu BBC?

Da, este un mare risc pentru că este considerată o crimă în Iran dacă vorbești la știri străine. S-ar putea să fii cu ușurință arestat, pedepsit, întemnițat. Consecințele sunt grave.

NR: Ai speranță că schimbarea pe care o dorești cu atâta disperare s-ar putea întâmpla de data aceasta?

Speranța este tot ce avem și sunt dispus să rămân la ea. Sper că măcar vocile noastre vor fi auzite. Atât pot spune despre asta.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: