În timp ce pentru unii, chiar și cea mai simplă boală reprezintă un impediment imens, pentru alții această etapă nu este decât o importantă lecție de viață. A demonstrat-o și Ellene Mocrii, cea care de curând a primit vestea că a învins cancerul. A fost diagnosticată cu leucemie acută, dar nu a lăsat capul jos. Astăzi, poate fi numită pe bună dreptate o eroină și un exemplu demn de urmat. A învățat să se bucure din cele mai mici lucruri și nu a uitat nici pentru o clipă să zâmbească. Despre experiența prin care a trecut, dar și despre ce a făcut-o să depășească cel mai complicat moment din viață, Ellene ne-a povestit într-un interviu marca Ea.md

„Acum sunt bine! Revin, în primul rând la activitatea alături de voi, cei din ehipa Ea.md. Acum sunt în perioada de recuperare fizică și revin la viața socială, la comunicare.”

Totul a început de la o simplă analiză de sânge, după care a urmat vizita la hematolog și apoi am fost îndrumați la policlinica oncologică. De fapt, vestea că am leucemie nu a fost un șoc pentru mine. Știam că ceva nu este în ordine, doar că nu știam că poate fi atât de grav. Cred că medicul m-a ajutat să primesc asta mai ușor. Mi-a spus că nu este cea mai gravă formă și că se tratează complet. Am avut foarte mare noroc, pentru că mama mea este asistentă medicală și activează în domeniu de foarte mulți ani. În plus, medicul meu curant este o persoană extraordinară, care mereu a avut grijă să am parte de cei mai buni doctori în preajmă. Eu sunt un om care mereu se informează. Dacă există o problemă, mă documentez din toate sursele care există. În cazul meu, m-am informat din forumurile internaționale

Am trecut prin trei etape de chimioterapie. A fost foarte complicat, mai ales din perspectiva psihologică. Simnțeam că am nevoie de un respiro, însă în acest tratament nu este voie. Pur și simplu, trebuie să mergi înainte. Scopul chimioterapiei, de fapt este de a distruge orice celulă, fie ea sănătoasă sau nu, iar în acel moment, imunitatea este zero.

Eu recunosc că fără această lume care s-a mobilizat, nu aveam nici o șansă să înving boala. Din păcate, la moment este una din cele mai costisitoare boli la capitolul tratament. Eu am avut un foarte mare noroc, pentru că oamenii care au donat mi-au asigurat accesul la un tratament calitativ și adecvat. Am o listă foarte mare de oameni cărora vreau să le mulțumesc.

În timpul tratamentului am învățat de două ori să merg din nou. Miroși a bebeluș după curele de chimioterapie, arăți a bebeluș: dispar genele. sprâncenele, părul, orice. Cel mai frumos moment a fost cel în care am văzut ceva și am început a alerga, realizând, de fapt că eu pot să alerg fără a mă opri.

Motorașul care mă pornea zi de zi erau mesajele de încurajare ale oamenilor. În schimb, eu nu le puteam răspunde celor care îmi scriau, pentru că efectiv nu aveam putere. Eu doar primeam toate urările. Cât despre fotografie, nu puteam ține aparatul în mâini nici măcar câteva secunde. Nu mai vorbesc de stabilitate, focusare sau alte detalii. În schimb, în această perioadă am citit foarte mult. M-au ajutat scrierile lui Osho. Miguel Ruiz, dar și cartea „Supă de pui pentru sufletul supraviețuitorului de cancer”.

Întotdeauna am spus că boala ce poartă numele de „Cancer” poate fi învinsă, iar membrii familiei în care s-a întâmplat acest lucru nu ar trebui să transforme asta într-o dramă, ci să-i fie bolnavului mereu alături. Iată de ce am simțit că trebuie să scriu asta undeva și am hotărât să o fac pe un blog. Eroii din această poveste sunt, însă pentru mine copiii. Trebuie să ai un foarte mare curaj și tărie de caracter pentru a putea învinge.

Sinceră să fiu, pot spune că eu simt că lupta abia acum a început, pentru că urmează doi ani de tratament de menținere. Pentru cei care luptă la moment cu boala am un singur mesaj: nu există problemă fără ieșire din situație, niciodată nu trebuie să lăsați capul jos!”

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: