Astăzi, 31 decembrie 2020, prin Decret al Președintelui Republicii Moldova, în semn de profund omagiu pentru meritele deosebite în promovarea artei teatrale și în pregătirea tinerilor talente, pentru prestigioasa carieră artistică și înaltă măiestrie profesională manifestată la interpretarea unor roluri memorabile în teatru și cinematografie, i s-a conferit „Ordinul Republicii” regretatului actor Vladimir Ciobanu, scrie presedinte.md

Distincția a fost înmânată fiicei regretatului artist, Ioana Ciobanu-Boțan.

„Am trăit astăzi momente extrem de emoționante alături de copiii și fratele celui care a fost Vlad Ciobanu, întruchiparea talentului, dedicației și a sacrificiului uman în numele artei. Am vorbit despre Vlad, despre spectacolele sale de un mare curaj pe care am fost întotdeauna nerăbdătoare să le văd, despre destinul acestui artist care a ars prea repede, dar care a lăsat în urma sa lumină.

Am încercat să găsesc cuvinte care să le aline durerea, căci sunt sigură că de acolo, de sus, Vlad ar dori să-i vadă fericiți și împliniți. Ar dori să-i vadă trăind pentru aceleași idealuri și pentru aceleași valori. Talentul, dedicația, profesionalismul și onoarea trebuie repuse în capul mesei. Iar pentru a omagia meritele regretatului actor și profesor Vlad Ciobanu, i-am conferit cea mai înaltă distincție în stat, Ordinul Republicii, post-mortem.

Vlad Ciobanu a trecut în altă lume, de unde va continua să lumineze calea discipolilor în care a investit suflet, în care a educat valoare și demnitate, așa cum a făcut-o pentru propriii copii”, a declarat Președintele Maia Sandu. 

Vlad Ciobanu, s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Actorul suferea de leucemie acută și fusese internat în stare extrem de gravă, după ce s-a infectat cu virusul Covid-19.

Vlad Ciobanu a devenit celebru grație filmului lui Emil Loteanu Luceafărul, în care a jucat rolul poetului Mihai Eminescu.

Distribuie articolul: