Pe 28 octombrie, ora 18.00 și ora 20.00 publicul este invitat la premiera spectacolului EU SUNT VÂNTUL, în regia lui Sorin Militaru, la Teatrul „Alexei Mateevici”.

EU SUNT VÂNTUL e un spectacol revelator regizat în baza piesei cu același titlu, scrisă de Jon Fosse.

Cine este Jon Fosse, autorul piesei? Prozator, poet și dramaturg norvegian al vremurilor noastre. Opera lui e tradusă în peste 50 de limbi, iar numele lui e menționat în fiecare an pe lista nominalizărilor la Premiul Nobel pentru Literatură. Opera teatrală a lui Jon Fosse e o scriere rafinată, minimă, originală. Deși aceasta nu include semne de punctuație și, mai ales, semne de întrebare, personajele, desemnate prin termeni generici precum UNUL, CELĂLALT, EL, EA, FIUL, TATĂL, sunt mereu în căutare, în tensiune, în așteptare.

Piesele sale au fost jucate de peste o mie de ori pe scenele din toată lumea.

„EU SUNT VÂNTUL” a fost scrisă în anul 2007 și jucată la Oslo, Londra, Paris, Viena, Lyon, Barcelona, New York. Iar acum – la Chișinău.

UNUL și CELĂLALT, cei doi iluștri actori – Marius Manole și Anatol Durbală, UNUL de pe malul drept și CELĂLALT de pe malul stâng al Prutului, își reunesc talentul la propriu, pe scena Teatrului „Alexei Mateevici“.

Cele două personaje care nu au nici nume proprii, nici statut social apar într-un decor minimalist. Discuția complexă dintre ei – despre viață, suflet, iubire – are loc într-o barcă.

UNUL este marinar experimentat și un depresiv evident.

CELĂLALT este novice în ale marinei și un protector pragmatic.

Primul îl convinge pe cel din urmă să pornească într-o călătorie pe mare, însă în timpul primejdioasei călătorii UNUL cade peste bord și, împotrivindu-se tuturor încercărilor de salvare, devine, conform panteismului, parte a naturii.

Descifrarea mesajului poate fi variată. Pe de o parte, piesa pare o confruntare dintre două caractere inter-dependente despre existența fără sens. Pe de altă parte, opera duce spre o meditație despre atitudinea omului: întrucât UNUL protestează în privința ideii de unitate firească între ceea ce el simte și ceea ce spune.

Personajele pot reprezenta însă, însuși omul în cele două ipostaze ale sale: sincigașul care neagă viața și supraviețuitorul sociabil. Oricum ai interpreta-o, piesa face apel la ceva fundamental: ea ne arată două ființe umane prinse într-o situație extremă și demonstrează puterea iubirii.

Contrastul și totodată complementaritatea stărilor celor doi se reflectă perfect în proiecțiile cenușii ale atmosferei sau în formele neliniștite ale stâncilor și valurilor mării. Iar sunetul se așterne ca un voal, peste sală, peste apă, pentru a intensifica și mai mult ceea ce nu pot exprima cuvintele – vocea eului interior.

Distribuie articolul: